1 / 10

2008 cel mai slab an al bursei

Dupa primele noua luni ale anului, este usor de observat ca Bursa de la Bucuresti are cea mai mare scadere dintre pietele regionale si se afla mai jos si decat multe piete emergente, aflate in tari cu grad de dezvoltare mult mai redus decat Romania. Criza financiara s-a resimtit fpoarte puternic in piata de capital romaneasca, cu scaderi dramatice ale cotatiilor, iesiri ale investitorilor mari si vanzari excesive.

“In 2007, actiunile listate la BVB se tranzactionau la multipli foarte mari comparativ cu tarile din regiune iar aversiunea la risc a permis investitorilor sa plateasca astfel de “prime” in contul cresterii viitoare care se intrevedea pentru profiturile multor companii, mai mult sau mai putin transparente. Azi, aceiasi investitori realizeaza ca Romania nu va ramane in niciun caz imuna la evolutiile financiare si economice care au afectat in cele din urma si Europa, slabind si acolo sectorul financiar si reducand prognozele de crestere economica”, a declarat, pentru Wall-Street, Antonela Badea, analist financiar la Vanguard.

“Anul 2008 a fost unul din cei mai slabi ani ai pietei bursiere din Romania. Evolutia Bursei a depasit cele mai pesimiste scenarii si asteptari. Nimeni nu credea ca ne vom intoarce cu 3-4 ani in urma din punct de vedere al preturilor. Scaderile de la noi au fost mult mai ample, dar trebuie sa tinem cont si de cresterile pe care le inregistram in trecut care le depaseau cu mult pe cele externe. Aceste lucruri sunt caracteristice unei piete mici in curs de dezvoltare careia ii lipseste gradul de maturitate”, a comentat Gabriel Necula, director adjunct de operatiuni la Prime Transaction.

Trebuie sa avem in vedere si faptul ca Uniunea Europeana este cel mai mare partener la export al tarii noastre, deci, este evident ca unele sectoare vor avea de suferit din aceasta cauza. Si impactul psihologic conteaza, spun specialistii, materializandu-se in blocaje pe piata imobiliara, de exemplu, in timp ce criza de lichiditate a impactat finalizarea unor tranzactii care se bazau pe finantare externa masiva.

Cu toata cresterea economica record, exista temerea ca aceasta nu va fi de durata, iar influentele externe vor incepe sa isi spuna cuvantul. Deja efectul de domino din piata financiara se face simtit in Europa, a mai explicat Antonela Badea.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri