Cele mai mari scaderi: BRK, IMP si TBM

Cele mai mari scaderi: BRK, IMP si TBMToate actiunile listate la categoria I a pietei reglementate a BVB au scazut semnificativ, desi cele mai multe au inregistrat rezultate financiare bune sau foarte bune pe parcursul anului. Media aritmetica a randamentelor totale ale actiunilor a fost de -72,63%, conform unei analize realizate de Intercapital Invest.

19 din cele 21 de companii de la aceasta categorie au adus randamente negative sub -50%, iar din acestea, pentru 11 companii, randamentul a fost peste -80%.

Cele mai scazute randamente au fost inregistrate de singura societate de brokeraj listata la BVB, Broker Cluj (BRK), dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP) si constructorul de aeronave Turbomecanica (TBM).

TURBOMECANICA: -89,21%

Marcel Murgoci, director operatiuni in cadrul casei de brokeraj Estinvest, este de parere ca deprecierea actiunilor Turbomecanica s-a datorat presiunii la vanzarea a unor investitori si a lipsei de cumparatori.

Constructorul de aeronave Turbomecanica Bucuresti (TBM) a raportat pierderi de 20,18 milioane lei (5,54 milioane euro) in primele noua luni ale anului trecut, dupa ce in perioada similara din 2007 obtinuse profit.

Pierderile Turbomecanica vin pe fondul comprimarii la jumatate a cifrei de afaceri in intervalul ianuarie - septembrie 2008, pana la 33,36 milioane lei (9,16 milioane euro), dupa ce in primele noua luni de anul trecut afacerile companiei se ridicasera la 66,68 milioane lei.

IMPACT DEVELOPER&CONTRACTOR: -93,72%


Scaderea importanta a actiunilor Impact a fost cauzata de domeniul de activitate in care evolueaza, a declarat Rares Nilas, director al BT Securities, divizia de brokeraj a Bancii Transilvania.

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP) a afisat pentru primele noua luni ale acestui an un profit net de 16,85 milioane lei (4,6 milioane euro), in crestere cu 12,8% fata de cel din perioada similara a anului trecut, pe fondul sporirii afacerilor cu 56,4%.

In ciuda profitului in crestere in primele noua luni, compania IMP a fost afectata de criza din constructii si de lipsa tranzactiilor in cursul anului trecut, explica Murgoci, ceea ce a impins randamentul titlurilor la -93,72%.

BROKER CLUJ: -92,25%


Reducerea rulajului zilnic de la Bursa din Bucuresti a afectat societatile de brokeraj si implicit a Broker Cluj.

“BRK a urmat trendul de pe piata de capital si a fost afectata de criza care a atins si piata de brokeraj. De asemenea, deprecierea actiunilor detinute in portofoliu au tras in jos randamentul oferit de titlurile Broker Cluj”, afirma reprezentantul Estinvest.

Societatea de servicii de investitii financiare (SSIF) Broker Cluj a fost trecuta in luna octombrie pe lista de monitorizare a Bursei de Valori Bucuresti dupa ce Consiliul Bursei a cerut institutiei sa refaca si sa retransmita situatiile lunare a activului net, calculat conform regulamentelor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Desi BRK a sustinut ca in raportarile transmise BVB de la listare pana in prezent a calculat activul net prin metoda pretului mediu de achizitie, respectand un ordin al Ministerului de Finante, actiunile singurei case de brokeraj listata inca se afla pe lista de monitorizare.

Performerii anului 2008: AZO, SCOP si TLV

Companiile care au inregistrat cele mai mici scaderi ale randamentelor in cursul anului trecut au fost Azomures, operatorul portuar Socep Constanta si Banca Transilvania, care a lipsit de la tranzactionare trei luni.

AZOMURES: -22,11%

Combinatul chimic Azomures a inregistrat in primele noua luni din 2008 un profit de 196,07 milioane lei (53,86 milioane euro), comparativ cu pierderile de 7,5 milioane lei din aceeasi perioada a anului trecut.

“Aceste performante au fost apreciate in piata, pretul actiunilor AZO crescand de peste cinci ori in a doua parte a trimestrului II si in primele luni ale trimestrului III. Insa evolutia generala nefavorabila a bursei a afectat si actiunile companiei muresene, astfel incat toata cresterea de pret a fost pierduta pana la sfarsitul anului, iar randamentul anual al actiunilor a fost -22,11%”, explica Razvan Pasol, director al societatii de brokeraj Intercapital Invest.

Emitentul a beneficiat de pe urma cererii preturilor la ingrasaminte pe piata internationala si a reducerii costurilor cu materiile prime, ceea ce a dus la o cerere in crestere din partea cumparatorilor, considera Murgoci.

SOCEP: -32,46%


Cel mai important eveniment al anuui trecut al operatorului portuar Socep a fost schimbarea actionariatului in luna iulie. Producatorul de BCA, Celco Constanta, si-a vandut participatia de 31,32% din actiunile SOCP catre Grupul DD Constanta.

Aceasta schimbare a fost cea care a transformat-o intr-una din preferatele investitorilor, insa conditiile pietei au redus randamentul anual la -32,46%.

In primele noua luni ale 2008, SOCP a afisat un profit net de 6,91 milioane lei (1,9 milioane euro), in crestere de peste trei ori fata de rezultatul obtinut in intervalul similar din 2007, pe fondul avansului puternic al cifrei de afaceri.

“Majoritatea emitentilor nu au evoluat in functie de rezultatele financiare inregistrate, ci au contat mai mult sentimentele investitorilor”, declara Rares Nilas.

BANCA TRANSILVANIA: -50,48%


Titlurile Bancii Transilvania au fost suspendate de la tranzactionare din 15 septembrie, pentru operarea unei majorari de capital social si consolidarea valorii nominale, fiind scutite de scaderile agresive inregistrate in ultimele trei luni ale anului trecut la BVB. Astfel, randamentul anual de -50% este doar unul artificial.

TLV a obtinut in perioada ianuarie-septembrie un profit net de 396,63 milioane lei (109 milioane euro), pe fondul vanzarii companiei de asigurari Asiban.

Randamentele actiunilor vedeta, sub -60%

Randamentele actiunilor vedeta, sub -60%Actiunile-vedeta ale bursei de valori au inregistrat in 2008 scaderi greu de imaginat in urma cu un an. Cele mai importante companii listate, operatorul petrolier national Petrom (SNP) si Banca Romana pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale (BRD) au incheiat anul cu randamente de -60,36%, respectiv -69,08%.

TRANSGAZ: -52,60%

Evolutia actiunilor Societatii Nationale de Transport Gaze Naturale Trangaz Medias a fost influentata de rating-ul acordat de Standard & Poor. Agentia S&P a coborat, de la ‘BBB-’ la ‘BB+’, ratingul pentru creditele in valuta, ca urmare a retrogadarii Romaniei si a accentuarii riscurilor ce ameninta economia reala, din cauza creditarii sectorului privat si a dependentei de finantare externa.

BANCA COMERCIALA CARPATICA: -57,23%


Banca Comerciala Carpatica (BCC) a obtinut un profit brut de 1,48 milioane lei (0,407 milioane euro) in primele noua luni ale acestui an, cu 81,2% mai mic decat in perioada similara a lui 2007, pe fondul avansului creditelor acordate cu 9,3% intr-un an.

PETROM: -60,36%

Cel mai mare producator de titei si gaze naturale din sud-estul Europei si compania cu cea mai mare capitalizare de la BVB, Petrom, a afisat in trimestrul al treilea al anului trecut un profit net de 626 milioane lei (174,86 milioane euro).

In luna octombrie, SNP a contractat, de la cinci banci, cea mai mare finantare acordata unei companii romanesti, in valoare de 375 milioane de euro, cu o perioada de rambursare de trei ani.

BRD SOCGEN: -69,08%


Banca-fiica a Grupului BRD Societe Generale, BRD SocGen, a obtinut un profit net de 1,039 miliarde lei (275 milioane euro), in crestere cu 52% fata de aceeasi perioada a anului trecut, incluzand si venitul exceptional din vanzarea participatiei la compania de asigurari Asiban.

TRANSELECTRICA: -71,74%

Agentia de evaluare financiara S&P a redus perspectiva de rating a Transelectrica, in luna octombrie, de la ‘pozitiva’ la ‘negativa’, ca urmare a scaderilor ratingurilor de tara a Romaniei. TEL a incheiat anul cu un randament de -71,24 procente.

ALRO SLATINA: -79,43%


Producatorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) a afisat in primele sase luni din 2008 un profit net de circa 219 milioane lei (59,6 milioane euro), cu 8% sub nivelul atins in aceeasi perioada din 2007. In primul semestru al anului trecut, ALR a realizat investitii tehnologice si de mediu de peste 61 milioane dolari, in scopul cresterii productivitatii, eficientei si competitivitatii.

ANTIBIOTICE: -81,19%

Producatorul de medicamente Antibiotice Iasi (ATB) a obtinut in primele noua luni ale 2008 un profit net de 16,94 milioane lei (4,65 milioane euro), in scadere cu 27% fata cel din intervalul similar al anului trecut, pe fondul cresterii disproportionate a cheltuielilor in raport cu veniturile.

La inceputul lunii martie AVAS a hotarat publicarea anuntului de revocare a ofertei de vanzare a societatii Antibiotice Iasi si restituirea integrala a sumelor platite de investitori pentru dosar si accesul la camera de date. Pana la finalul anului, AVAS nu a anuntat nicio alta incercare de vanzare a ATB.

OIL TERMINAL: -82,45%


Oil Terminal a afisat pentru primele sase luni ale acestui an un profit net de 1,33 milioane lei (361.500 euro), in urcare cu 7,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul avansului afacerilor cu 18,1%. Randamentul anual al emitentului este de -82%.

BIOFARM: -82,64%

Producatorul de medicamente Biofarm Bucuresti (BIO) a obtinut in primele noua luni ale acestui an un profit net de 12,32 milioane lei (3,38 milioane euro), in crestere cu aproape 6% fata de cel din aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul majorarii afacerilor cu 3%.

OLTCHIM: -83,37%


Producatorul de substante chimice Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT) si-a majorat capitalul social cu 1,94 milioane lei in luna decembrie a anului trecut, dupa ce statul a primit mai mult de jumatate din actiunile emise in contul unor terenuri, iar alti actionari au subscris 3,82 milioane titluri.

SIF-urile nu au mai adus randamentele de altadata

SIF-urile nu au mai adus randamentele de altadataSocietatile de investitii financiare (SIF), emitenti prezenti aproape in toate portofoliile investitorilor de la BVB, au inregistrat scaderi foarte importante pe fondul panicii create de criza internationala si a corelarii cu pietele internationale, randamentele anuale ale acestora fiind de sub -70%.

SIF4 MUNTENIA: -71,63%

Activele SIF Muntenia (SIF4) s-au depreciat in luna octombrie cu 14,32% si au ajuns la 1,44 miliarde de lei, capitalizarea societatii de investitii financiare coborand in aceea perioada la cel mai scazut nivel din sector SIF, de 387,38 milioane lei.

SIF1 BANAT CRISANA: - 82,99%

SIF Banat-Crisana se situa la 31 octombrie pe a patra pozitie in clasamentul societatilor de investitii financiare, cu active nete de 1,3 miliarde lei, cu 12,13% mai mici fata de luna anterioara. Valoarea de piata a SIF1 a scazut cu 62,2% in octombrie, la 257,41 milioane lei.

SIF2 MOLDOVA: -83,56%

In luna octombrie, SIF Moldova s-a clasat pe ultima pozitie a clasamentului dupa valoarea activelor, cu un total de 1,07 miliarde lei, in scadere cu 15,14%, si o valoare de piata de 243,97 milioane lei.

SIF5 OLTENIA: -85,01%

SIF Oltenia a obtinut in a zecea luna din 2008 active de 1,64 miliarde lei, cu 14,63% mai mici decat in luna septembrie. SIF Oltenia avea o valoare de piata la sfarsitul lui octombrie de 336,5 milioane lei, in scadere cu 55% fata de finalul lunii precedente.

SIF3 TRANSILVANIA: -86,24%

Dublarea capitalului social al SIF3 – Transilvania aprobata in adunarea actionarilor din luna aprilie a anului trecut a starnit nemultumiri din partea actionarilor. Dupa aproape un an de tergiversari, Curtea Suprema a respins recursul grupului Cocor Bucuresti de anulare a majorarii, iar actiunile gratuite ale SIF3 au intrat in ringul bursier.

Cu toate ca cererea de recurs inaintate de Cocor a fost respinsa definitiv si irevocabil, majorarea de capital face inca obiectul contestarii in contencios administrativ si este pe rol in proces cu unul din actionari majoritarii ai grupului, Daniel Stoica.

Topul randamentelor oferite de actiunile de la Cat. I BVB
Simbol Pret la finalul lui 2007 Pret finalul lui 2008 Castig din variatie de pret Dividend net 2007 (platit in 2008) Castig din pret si dividende Castig din pret, dividende si majorari Observatii
AZO 0,1990 0,1550 -22,11% 0,0000 -22,11% -22,11 -
SOCP 0,2720 0,1600 -41,18% 0,0124 -36,62% 36,62% -
TLV 0,900 0,2620 -70,89% 0,0000 -70,89% -50,48% 68,41 actiuni gratuite la 100 detinute simultan cu 5 actiuni la 0,35 lei la 100 detinute
TGN* 274,5000 122,0000 -55,56% 8,1144 -52,60% -52,60% listata in 2008 dupa IPO
BCC 0,4740 0,1820 -61,60% 0,0000 -61,60% -57,23% 7,0929 actiuni gratuite la 100 detinute; 5,5923 actiuni noi la 100 detinute la 0,12 lei
SNP 0,4970 0,1810 -63,58% 0,0160 -60,36% -60,36% -
BRD 28,0000 8,2500 -70,54% 0,4074 -69,08% -69,08% -
SIF4 2,4100 0,6250 -74,07% 0,0588 -71,63% -71,63% -
TEL 40,0000 11,0000 -72,50% 0,3024 -71,74% -71,74% -
ALR 8,6000 1,2600 -83,35% 0,5093 -79,43% -79,43% -
ATB 2,0500 0,3600 -82,44% 0,0257 -81,19% -81,19% -
OIL 0,9500 0,1600 -83,16% 0,0067 -82,45% -82,45% -
SIF1 3,5500 0,5450 -84,65% 0,0588 -82,99% -82,99% -
SIF2 3,4800 0,5300 -84,77% 0,0420 -83,56% -83,56% -
SIF5 4,3400 0,5850 -86,52% 0,0655 -85,01% -85,01% -
BIO 0,6350 0,0780 -87,72% 0,0000 -87,72% -86,24% 0,1200 actiuni gratuite la 1 detinuta
SIF3 2,3200 0,2720 -88,28% 0,0315 -86,92% -86,92% -
OLT 1,200 0,1400 -88,33% 0,0000 -88,33% -87,37% 9,06 actiuni la 0,1 lei la 100 detinute
TBM 0,6600 0,0712 -89,12% 0,0000 -89,21% -89,21% -
IMP 0,5000 0,0314 -93,72% 0,0000 -93,72% -93,72% -
BRK 2,6900 0,0920 -96,58% 0,0000 -96,58% -95,25% 38,81 actiuni gratuite la 100 detinute
* randament calculat fata de primul pret de inchidere la bursa, nu fata de pretul din IPO

Sursa: Intercapital Invest