Prunea: Voi lupta sa salvez ce a mai ramas din Broker Cluj

Prunea: Voi lupta sa salvez ce a mai ramas din Broker ClujPetru Prunea (foto), directorul general al casei de brokeraj, a fost sanctionat de catre arbitrul pietei de capital cu o amenda de 25.000 lei, i s-a retras autorizatia de conducator si i s-a interzis pentru o perioada de 5 ani sa desfasoare activitati si servicii pe piata de capital autohtona.

Petru Prunea a declarat, pentru Wall-Street, ca va contesta sanctiunile CNVM, pe care le considera abuzuri.

“O sa cautam dreptatea, dar traim in Romania si totul este relativ. Sunt abuzuri ale Comisiei, acuze hilare, exploatate prin lipsa de profesionalism. Se vrea disparitia Broker Cluj din piata si cred ca sunt mari sanse ca acest lucru sa se intample, tinand cont de sanctiunile si amenzile date si de interzicerea in piata de capital”, a declarat Prunea.

El a explicat ca va avea loc o adunare a actionarilor BRK, urmand sa fie luate deciziile privind evolutia companiei. “Eu voi lupta impreuna cu alti actionari sa salvam ce a mai ramas din Broker Cluj. Din pacate, aceste urmari sunt si rezultatul unor lupte interne. Unii membri ai Consiliului de administratie, dorind sa scape de responsabilitati, au reclamat firma la CNVM”, a mai spus fostul presedinte al companiei, pe care a fondat-o si a condus-o timp de aproape 15 ani.

Sanctiunea este o consecinta a fraudei descoperite la inceputul anului la sucursala din Deva a casei de brokeraj, care a determinat o serie de investigatii. Astfel, in ultimele luni, o serie de angajati ai Broker Cluj au primit amenzi si sanctiuni si Petru Prunea a fost inlocuit din functia de presedinte al companiei.

“Este un abuz, nu se poate ca cineva care paraziteaza piata de capital, care pune taxe foarte mari si incaseaza venituri stand la birou sa distruga baza de sustinere a pietei. Totul a pornit de la faptul ca noi am descoperit neregulile de la Deva si nu au facut-o ei. De atunci, au fost foarte multe sicane si discutii, ajungandu-se pana aici”, a mai spus Prunea.

Petru Prunea a fondat compania de brokeraj in 1994 si a condus-o pana in luna martie a acestui an. Firma de brokeraj este unul din liderii din piata romaneasca, fiind si singurul SSIF listat la Bursa. Interzicerea activarii in piata de capital romaneasca implica si inlocuirea sa in Consiliul de administratie al Bursei de Valori Bucuresti.

Petru Prunea, inlocuit in functia de presedinte al Broker Cluj


Ancuta: Este un moment dificil si pentru Sibex

Ancuta: Este un moment dificil si pentru SibexSocietatea din Cluj a fost liderul anului trecut din punct de vedere ar rulajelor de tranzactionare la Sibex, mentinandu-se in primele locuri ale topului si in 2009.

Astfel, scandalul si suspendarea brokerului de la tranzactionare pun si rulajele bursei din Sibiu intr-o situatie delicata.

“Ne pare rau ca autorizatia de functionare a Broker este suspendata, mai ales ca societatea este lider din punct de vedere al rulajelor realizate pe Sibex. Clientii Broker Cluj nu mai pot efectua deschideri de pozitii, nu mai pot tranzactiona, pot doar sa-si inchida pozitiile deja luate. Pentru Sibex este un moment foarte dificil aceasta suspendare in conditiile in care Broker realiza 15-20% din rulajele zilnice ale pietei”, a declarat, pentru Wall-Street, Teodor Ancuta, presedintele Sibex (foto).

El sustine ca masurile luate de CNVM sunt severe, spunand ca piata de capital romaneasca este foarte sensibila si reactioneaza la orice eveniment.

“Aceste evenimente de la Broker nu vor trece neobservate. Masurile luate de CNVM sunt destul de severe. Cred ca daca nu ar fi fost probleme nu s-ar fi continuat aceasta ancheta de dureaza de cateva luni bune. M-a surprins decizia si masurile luate”, a mai spus Ancuta.

Arbitrul pietei l-a sanctionat si pe Adrian Ceuca, directorul adjunct al companiei, care nu mai poate desfasura activitati pe piata de capital pentru trei ani, primind o amenda de 10.000 de lei. Contactat de Wall-Street, Adrian Ceuca a refuzat sa comenteze.



Adrian Caramiha: Conducerea Broker Cluj este decapitata

Adrian Caramiha: Conducerea Broker Cluj este decapitataUnul din cei mai vechi brokeri din piata de capital romaneasca, angajat al Broker Cluj pana anul trecut, sustine ca sanctiunile aplicate in cazul fraudei de la Cluj sunt foarte drastice.

“Se observa foarte clar ca cea mai mare firma de brokeraj orientata pe retail din Romania are conducerea decapitata, iar sanctiunile sunt foarte drastice”, a declarat el, pentru Wall-Street.

Caramiha sustine ca Broker Cluj este privita sub doua aspecte: ca o companie listata, a carei conducere a fost amendata si decapitata, si ca cea mai mare companie de brokeraj orientata pe retail din Romania.

Actiunile Broker (BRK) vor mai fi suspendate de la tranzactionare si astazi, insa autorizatia de functionare a societatii a fost suspendata, ca masura asiguratorie, de catre CNVM pana la completarea structurii organizatorice, iar in lista unei conduceri complete titlurile nu vor putea reveni in ringul bursier.

“Suspendarea de la tranzactionare poate dura pana la stabilirea unei noi conduceri. Daca acest proces va continua sau cei din noua conducere vor fi lipsiti de credibilitate, trendul actiunilor va fi acelasi ca si cel prin care va trece piata in acel moment. Insa trebuie sa se tina cont si de alte aspecte, printre care se afla si modalitatea prin care clientii sucursalelor din Deva si Baia Mare vor fi despagubiti”, a explicat Adrian Caramiha.

Cutremur in piata de capital

CNVM a amendat 19 angajati ai Broker Cluj cu peste 67.500 lei

CNVM a amendat 19 angajati ai Broker Cluj cu peste 67.500 leiComisia Nationala a Valorilor Mobiliare a amendat 19 angajati ai Broker Cluj din cadrul sucursalelor Alba, Timisoara, Baia Mare si Cluj, dupa ce a descoperit mai multe nereguli in activitatea acestora, valoarea totala a amenzilor ridicandu-se la 67.500 lei, scrie NewsIn.

Cele mai mari sanctiuni au fost aplicate la sucursala din Baia Mare a Broker, unde CNVM descoperise mai multe nereguli la inceputul acestui an. Astfel, directorul sucursalei din Baia Mare a primit o amenda de 10.000 lei si nu va mai putea lucra pe piata de capital in urmatorii cinci ani.

Alti doi angajati din aceeasi sucursala, responsabili cu controlul intern al operatiunilor derulate, au primit amenzi de cate 5.000 lei si le-a fost interzis sa mai activeze pe bursa pe o perioada de doi ani. Tot la sucursala Broker din Baia Mare au mai fost amendati patru brokeri, cu sume cuprinse intre 1.500 lei si 3.000 lei.

De asemenea, directorii sucursalelor din Alba, Timisoara si a doua sedii din Cluj, dar si responsabili cu controlul intern au fost amendati cu sume cuprinse intre 1.000 si 10.000 lei, unora dintre ei fiindu-le restrictionat accesul pe piata de capital pentru un an.

Analiza fraudei de la Broker Cluj

Broker Cluj a intrat in vizorul CNVM dupa ce, in ianuarie, au iesit la iveala probleme la sucursala din Deva, motiv pentru care Comisia a luat atunci decizia de a suspenda pentru doua saptamani autorizatia de functionare a casei de brokeraj si actiunile tranzactionate pe Bursa.

Neregulile se refereau la o frauda estimata la cateva zeci de miliarde de lei vechi, savarsita prin ridicarea unor sume de bani cu chitante false.

Motivele sanctiunilor aplicate de CNVM

Motivele sanctiunilor aplicate de CNVMPrintre motivele acestei dure decizii ale Comisiei Nationale se poate enumera virarea anumitor sume din contul de disponibilitati proprii in contul deschis pentru pastrarea disponibilitatilor clientilor, fara ca aceste viramente sa se reflecte in fisele de cont ale clientilor. Broker Cluj nu a evidentiat distinct capitalul propriu de cel al clientilor.

De asemenea, societatea nu a pastrat o evidenta clara si corecta cu privire la operatiunile derulate in contul clientilor, legat de cazurile inregistrate la sucursalele din Deva si Baia Mare.

In cadrul unui control efectuat de arbitrul pietei de capital s-au constatat diferente majore intre numarul de clienti discretionari mentionati in perioada 2007-2008 si listele de astfel de clienti si declaratiile reprezentantilor societatii date cu ocazia investigatiilor.

Astfel, CNVM a conchis ca reprezentantii Broker Cluj au pus la dispozitia echipei de control o situatie care nu corespunde realitatii existente in cadrul societatii, impiedicand astfel executarea in bune conditii a controlului.

In urma controlului realizat de arbitrul pietei de capital s-a constatat existenta unor debite in contul unor clienti care nu stiau ca din contul lor se executau ordine, initierea unor tranzactii fara acordul clientilor si neinregistrarea in contabilitate a unor chitante.
Totodata, Broker nu a facut dovada faptului ca decontarile realizate pentru clientii debitori au fost realizate din fondurile societatii si nu din fondurile celorlalti clienti.

“Fondurile proprii ale societatii virate in contul bancar deschis de catre Broker in numele clientilor, pentru acoperirea soldurilor debitoare, nu s-au reflectat in conturile clientilor debitori (ca si alimentari de numerar), iar dupa cum putem observa, pentru data de 30.09.2008, in contul deschis de societate in numele clientilor nu se aflau fonduri in plus din care sa se realizeze decontarea tranzactiilor clientilor debitori, ci dimpotriva, societatea a transferat parte a fondurilor clientilor in conturile de disponibilitati proprii”, se mai arata in document.

Din datele oferite de reprezentantii societatii de brokeraj reiese ca au fost incheiate angajamente de plata cu doi angajati care depaseau individual valoarea de 50.000 euro, care nu au fost raportate Bursei de la Bucuresti, desi acest fapt era obligatoriu.

La data controlului realizat de CNVM, reprezentantii societatii de brokeraj au pus la dispozitie o situatie incompleta a imprumuturilor in marja care nu reflecta realitatea, nefiind inclusi doi clienti.

Contractele de intermediere a tranzactiilor in marja nu contin “clauza referitoare la imprumutarea de valori mobiliare achizitionate prin cumparari in marja in numele clientului altor persoane fizice sau juridice sau la folosirea valorilor mobiliare achizitionate prin tranzactii in marja in numele clientului ca garantie in schimbul creditului obtinut de client”, respectiv “situatia in care valorile mobiliare obiect al cumpararii in marja sunt scoase de pe lista mentionata la articolul 191”, asa cum se prevede in Regulamentul CNVM.

Comisia mentioneaza ca pe toate contractele ridicate in copie de catre echipa de control, termenul de transmitere a formularelor de confirmare a executarii ordinelor si a celor privind administrarea portofoliului este scris de mana “la cerere”.

De asemenea, s-a constatat ca societatea a compensat debitul din contul Bursei din Sibiu al unui client cu sume de bani din contul Bursei de Valori Bucuresti, fara a prezenta documente din care sa rezulte autorizatia scris expresa in acest sens a respectivului investitor.

In urma unui control intern al Broker, impreuna cu auditoriul intern al societatii la sediul sucursalei din Deva, s-a constatat faptul ca soldul faptic al casieriei unitatii la data de 21 cotombrie 2008 era inferior soldului inscris in registrul de casa pentru aceeasi data.

“Sucursala Deva a emis chitante care nu aveau serie si numar obtinute de la centrala SSIF Broker SA. Aceste chitante nu figureaza in contabilitate”, se arata in raportul din 22 octombrie al auditorului intern al casei de brokeraj, dar aceste informatii nu au fost facute publice.

La sucursalele Deva si Baia Mare a fost utilizata cu preponderenta casieria societatii in relatia cu clientii, fiind pastrate in casierie, pentru perioade indelungate de timp, suma mari de bani apartinand clientilor sucursalei, transferurile bancare realizate catre centrala reprezentau doar o parte din numerarul aflat in casierie.

Tot la Baia Mare s-a constatat ca, in cazul a doi clienti, pentru anumite tranzactii nu exista ordine primite din partea acestora. De asemenea, si in aceasta unitate au fost emise chitante care nu au fost inregistrate in evidentele contabile ale societatii.

In cazul unor clienti cu cont administrat discretionar, societatea nu a intocmit si transmis catre clineti niciun formular de raportare a operatiunilor efectuate in contul acestora si pentru trei dintre acestia nu se regasesc autorizatiile din partea acestora pentru administrarea conturilor.

De asemenea, soldul registrului de casa inregistra o diferenta fata de cel constatat prin procesul verbal de casierie din 4 februarie.

La sucursala Timisoara au fost identificate diferente dintre soldul contului din aplicatia utilizata de societate si cel din contabilitate pentru o serie de clienti, precum si o diferenta zilnica constanta intre soldul din registrul de casa scriptic si cel din aplicatia utilizata de societate.