1 / 4

Structura noului sistem alternativ de tranzactionare

Sistemul va cuprinde trei mari sectiuni. In prima categorie, titluri de capital, se vor tranzactiona actiuni si obligatiuni ce nu se califica pentru piata reglementata a BVB.

“Noul sistem va oferi acces la finantare si tranzactionare mai multor categorii de companii, pe o piata mai relaxata. Speram ca in timp firmele romanesti sa isi dea seama de beneficiul listarii la bursa si sa intre pe acest sistem”, a declarat Stere Farmache (foto), presedintele Bursei de Valori Bucuresti.

Astfel, vor fi patru mari sectoare: titluri de capital, ce va cuprinde categoriile I si II pentru actiuni si drepturi, sectorul titluri de credit (obligatiuni), sectorul titluri de participare la organismele de plasament colectiv, ce va cuprinde actiuni si unitati de fond, si sectorul alte instrumente financiare, rezervat pentru noutati.

Categoria a doua este pentru instrumente financiare admise la tranzactionare si pe o alta piata reglementata din Uniunea Europeana – aici brokerii activi pe alte piete vor putea sa publice cotatii de vanzare – cumparare pe aceasta categorie, pe emitenti tranzactionati la alta bursa.

Categoria ofera si posibilitatea tranzactionarii de instrumente admise si pe o piata reglementata din Romania, desi oficialii BVB au explicat ca scopul nu este de a face concurenta pietei principale a BVB.

Initiativa aducerii pe CAN va apartine unui intermediar activ pe ambele piete, conectarea celor doi depozitari este o conditie obligatorie, dar pentru ca este vorba de o forma de arbitraj, nu va fi nevoie de acordul emitentului, a explicat Anca Dumitru, director general al Bursei de Valori Bucuresti.

“Prin intermediul brokerului propriu, intr-un mediu cunoscut, utilizand moneda locala, cel putin pentru inceput, investitorii romani vor putea avea acces la emitenti straini.

Cea de-a treia categorie este New market, unde vor fi listate societati noi, start-up-uri sau companii delistate anterior. Reprezentantii BVB au explicat ca la aceasta categorie este posibila chiar tranzactionarea Fondului Proprietatea, evitand sa explice daca au fost deja purtate discutii in acest sens.

“Sectiunea vizeaza atragerea catre mediul bursier al unor societati care nu se tranzactioneaza pe o alta piata. Initiativa poate apartine emitentului, unui intermediar sau Bursei, iar pentru protectia investitorilor, BVB trebuie sa asigure un nivel minim de informare privind emitentul si actiunile sale”, a mai explicat directorul BVB.

Regulile de tranzactionare pe acest sistem vor fi cele standard, cu piata regular si piata deal si variatie a pretului de +/- 25%. Exceptie va face categoria New Market, unde piata Deal va fi cea principala, chiar unica, cu tranzactii pe baza de cotatii informative, fara limitarea valorii minime.

Pentru categoria “alte instrumente financiare”, pot aparea anumite particularitati, in functie de caracteristicile acestora, a mai explicat Anca Dumitru.

Totodata, pe noul ATS va fi creata o lista de supraveghere (Watch list) care va cuprinde companiile care, la un moment dat, nu indeplinesc conditiile minime de transparenta. In cazul acestor companii, Bursa le va oferi sprijin pentru indeplinirea conditiilor.


BVB lucreaza la un sistem alternativ de tranzactionare. Cat de atractiv va fi?


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

Articole recomandate