1 / 5

Sporirea lichiditatii - primul pas spre maturizare

Invitatii conferintei “Maturizarea pietei de capital – Intrebari si raspunsuri”, organizata de cotidianul online de business Wall-Street si casa de brokeraj Intercapital Invest, au prezentat o serie de masuri ce ar conduce la dezvoltarea pietei de capital autohtone, printre care cele mai importante sunt sporirea lichiditatii si atragerea de noi emitenti.

Lichiditatea scazuta reprezinta unul dintre punctele slabe ce caracterizeaza piata de capital din Romania, a explicat Razvan Pasol (foto), presedinte si director general al casei de brokeraj Intercapital Invest. Aceasta problema s-ar solutiona rapid prin listarea Fondului Proprietatea, care ar conduce la un avans al lichiditatii cu 50%, dar si a altor emitenti precum Banca Comerciala Romana sau companii de stat ce ar putea fi privatizate prin Bursa.

"Daca astazi s-ar face tranzactii cu actiuni Fondul Proprietatea, atunci lichiditatea ar crestere cu cel putin 50% cu usurinta, iar valoarea tranzactiilor cu aceste actiuni s-au situata intre 3,4-5,7 milioane euro pe zi", a subliniat Adi Lupsan, directorul adjunct al Intercapital Invest.

O lichiditate ridicata ar face piata de capital autohtona mai atractiva si pentru fondurile de pensii private, care, din considerente de management al riscului, nu isi pot creste expunerea pe o piata nelichida. Radu Craciun, director de investitii al Eureko Pensii, a subliniat in cadrul conferintei ca lichiditatea redusa din piata provoaca probleme fondurilor de pensii in ceea ce priveste managementul riscului. O lichiditate redusa impiedica fondurile de pensii sa isi poata planifica cat mai bine miscarile de vanzare sau cumparare pe actiunile emitentilor.

Valoarea tranzactiilor cu actiuni si drepturi pe piata de capital din Romania a fost in 2009 de 1,2 miliarde euro (4,8 milioane euro/zi), potrivit Intercapital Invest, in timp ce la vecinii din Polonia valoarea tranzactiilor a fost de 102 miliarde euro (408 milioane euro/zi).

"Pe piata de capital din Romania inca jucam intr-un registru minor comparativ cu alte piete, precum Polonia", a explicat Laurentiu Ciocirlan, directorul departamentului de oferte primare din cadrul Raiffeisen Capital&Investment, care a facut o comparatie intre sistemul financiar din Polonia si cel din Romania.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri