"Nu suntem suficient de interesanti pentru Bursa de la Londra"

"Nu suntem suficient de interesanti pentru Bursa de la Londra"Nu avem masa critica pentru a prezenta interes pentru una dintre cele mai mari burse europene (Bursa de Valori din Londra – n. red.). Interesul s-ar manifesta printr-o tranzactionare activa a titlurilor noastre, care ne-ar permite atragerea de capital”, spune Robert Popescu (foto), CEO-ul A&D Pharma.

Grupul farmaceutic, cu afaceri de 514 milioane de euro anul trecut, a fost listat in octombrie 2006 la Bursa de la Londra, titlurile sale tranzactionandu-se sub forma de Certificate Globale de Depozit (GDR-uri).

Popescu spune ca in momentul de fata “exista semne de intrebare vizavi de utilitatea acestei listari”, in conditiile in care in 2006 ea a fost gandita ca o solutie de atragere de finantare, bani care mai apoi sa fie folositi pentru investitii in extindere.

Florin Buligoanea, directorul financiar al companiei si unul dintre membri echipei care au listat compania la Bursa de la Londra spune ca pretul actiunilor a fost influentata de perceptia macro asupra Romaniei, care da acum un sentiment de nesiguranta, dar si de marimea float-ului (free-float-lui, adica a actiunilor puse spre vanzare pe bursa – n. red.). “Totusi, nu ne-am fi asteptat ca lichiditatea sa fie asa de scazuta”, spune Buligoanea.

Ce s-a intamplat, mai exact, in cei patru ani de tranzactionare a actiunilor A&D Pharma la bursa londoneza? Robert Popescu spune ca “din nefericire, am avut o serie de evenimente care au dus in jos nivelul preturilor actiunilor. Din semestrul al doilea livram rezultate foarte bune, dar nu par a avea vreun impact asupra pretului”.

Cu toate acestea, oficialii A&D Pharma considera listarea un succes pentru momentul in care s-a facut, dar si un vot de incredere pentru mediul de afaceri romanesc. “Cred ca a fost un succes, dar nimeni nu putea sa prevada ce se va intapla in urmatorii ani”, adauga Popescu, punctand ca in perioada 2007-2008 pretul actiunilor a crescut cu 50% fata de nivelul initial.

Buligoanea a explicat ca in momentul listarii (octombrie 2006 – n. red.), investitorii romani erau interesati pentru ca Romania urma sa intre in UE, iar estimarile lor vedeau o traiectorie ascendenta pentru economia romaneasca. “Investitorii nu sunt specializati pe piata farmaceutica si sunt extrem de sensibili la semnalele macro”, potrivit directorului financiar al A&D Pharma.

Momentan, oficialii A&D Pharma se feresc sa spuna ferm “da” delistarii de la Bursa din Londra. “Daca cineva imi propune o varianta prin care sa putem face compania mai profitabila, sunt obligat sa o iau in calcul (referitor la posibilitatea delistarii de la bursa – n. red.)”, a conchis Robert Popescu.

Afla din slide-ul urmator care a fost evolutia actiunilor A&D Pharma (simbol: ADPH) pe Bursa de la Londra.



Bilantul pe LSE: Volatilitati importante in 2009, lichiditate scazuta in general

Bilantul pe LSE: Volatilitati importante in 2009, lichiditate scazuta in generalTitlurile A&D Pharma se tranzactioneaza pe bursa londoneaza din octombrie 2006, sub forma de Certificate Globale de Depozit (GDR-uri), instrumente emise de catre o banca depozitara care, anterior emiterii lor, a achizitionat un pachet de actiuni ale societatii.

In oferta de vanzare, pretul lor a fost de 12 euro, iar dupa listare valoarea a urcat pana la un maxim de 18,5 euro/certificat.

Cotatia a avut evolutii volatile de-a lungul anilor, in ambele directii, in timp ce lichiditatea a fost modesta, in general.

Astfel, in 2008, GDR-urile A&D Pharma ajunsesera la un minim de 3,5 euro, cea mai scazuta valoare dupa listare. Pe parcursul intregului an 2008, titlurile au scazut cu peste 77 de procente, pe fondul unei lichiditati foarte mici, de 1,3 milioane euro in tot anul.

Cele mai mari volume au fost inregistrate la scurt timp dupa listare in octombrie 2006.

“Volumele mici nu dau consistenta evolutiei unei companii. Valoarea emitentului este data de lichiditate. Atunci cand exista interes, multi investitori, cerere, oferta si tranzactii putem vorbi de un pret veridic si consistent. Altfel, fara lichiditate, nu poate fi vorba de un pret relevant”, considera Mihai Chisu, broker la IFB Finwest.

In 2009, titlurile au continuat sa scada, ajungand la o scadere de peste 80 de procente fata de maximul atins dupa listare. Anul trecut, volumul total al tranzactiilor a fost de 600.000 de GDR-uri, cu o valoare totala de 2,3 milioane euro.

De la inceputul acestui an, pretul certificatelor A&D Pharma la bursa londoneza a variat nesemnificativ, de la aproximativ 4 euro in primele sedinte pana la 3,8 euro in sedinta din 28 iulie.

Cea mai semnificativa oscilatie a fost inregistrata in 2009. Astfel, dupa ce in aprilie, titlurile ajunsesera la 1,73 euro/certificate, in noiembrie au ajuns la 4,3 euro urmand sa revina la un nivel de 3,5 euro. In medie, acesta a fost si pretul certificatelor de la inceputul anului.

A&D Pharma este listata, incepand din toamna lui 2006, la Bursa de Valori din Londra, 34% din titluri fiind tranzactionate pe piata de capital. Actionarul principal al A&D Pharma este compania olandeza Sograno, controlata de oamenii de afaceri Michel Eid, Ludovic Robert, Roger Akoury si Walid Abboud, restul de 7% din actiuni aflandu-se in mainile fostilor directori executivi.

Citeste in slide-ul urmator Chisu, IFB: "Un nume mic se pierde usor intr-o lume mare".

Chisu, IFB: Un nume mic se pierde usor intr-o lume mare

Chisu, IFB: Un nume mic se pierde usor intr-o lume marePiata londoneza ofera lichditate si conditii optime pentru un IPO de rasunet, pentru companii care vor sa isi extinda aria si pe piete straine. Dar succesul unei oferte pe o bursa precum London Stock Exchange tine foarte mult de valoarea companiei, sustine Mihai Chisu (foto).

“Cred ca firmele romanesti ar avea un plus daca s-ar lista pe o bursa din tara unde activeaza, pentru ca valoarea lor este recunoscuta. Pe o alta piata esti un nimeni care se lupta cu niste giganti. Unii reusesc sa faca performanta, dar prin lucruri deosebite, precum rezultate financiare interesante sau un marketing puternic”, a explicat brokerul.

Listarea pe piata romaneasca ar fi putut adus companiei, pe langa finantare, si recunoastere si imagine, lucruri greu de gasit pe burse straine. “Un nume mic se pierde usor intr-o lume mare”, a punctat Chisu.

In ianuarie 2008, Dragos Dinu, fostul CEO al grupului olandez farmaceutic A&D Pharma, declara ca listarea pe bursa londoneza a fost decisa dupa o serie de discutii si consilieri, mai ales pentru ca dimensiunea de oferte era destul de mare atunci.

“Exista foarte putine modele de business in industria pharma pe bursa de la Londra si cel mai bun exemplu, Boots, s-a delistat anul trecut (in 2007, n.red). Astfel, am ajuns sa fim destul de putini, iar noi suntem comparati cu PGF din Polonia si cu OPG din Olanda, foarte putin vorbindu-se de 36,6% din Rusia”, explica Dinu, la acel moment.

Acum, succesul listarii A&D Pharma nu a fost cel asteptat, dupa cum au constatat actualii manageri ai companiei.

O comparatie intre evolutia la LSE si un scenariu in care A&D Pharma ar fi testat intai bursa locala este greu de imaginat, in conditiile in care grupul farmaceutic este singurul caz de acest gen din Romania.

Legat de eventualitatea delistarii companiei de pe bursa londoneza, brokerul IFB Finwest spune ca ar putea fi o varianta, dar depinde mult de planurile conducerii.

“Trebuie sa vezi care este scopul tau pe bursa. Daca ai vrut sa atragi resurse suplimentare si acum nu te mai regasesti in acest plan, te poti delista. Dar nu trebuie sa uiti ca pe viitor mai poti avea nevoie de finantare, pentru care poti folosi bursa si este important sa fii deja acolo”, a mai spus Mihai Chisu.

La inceputul lunii aprilie, actionarii A&D Pharma au aprobat rascumpararea a pana la 8,4% din capitalul companiei, intr-un interval de maxim 18 luni, operatiunea avand nevoie de acordul bancilor finantatoare.

De asemenea, actionarii companiei au aprobat si o reducere de 3,91% a capitalului, de la 200 milioane euro la 192 milioane euro, prin anularea unor actiuni si GDR-uri.



In Romania, vesti bune: Vanzarile mai mari relanseaza extinderea farmaciilor Sensiblu

In Romania, vesti bune: Vanzarile mai mari relanseaza extinderea farmaciilor SensibluVanzarile consolidate (excluzand vanzarile dintre companiile grupului - n. red.) au inregistrat, in primele sase luni ale anului, o crestere de 30% in euro, pana la 303,2 milioane de euro, fata de cele 232,9 milioane de euro realizate in primul semestru din 2009. Exprimate in lei, incasarile grupului au avansat cu 28%, atingand valoarea de 1.257,7 milioane de lei.

In perioada analizata, A&D Pharma a inregistrat o usoara scadere a marjei brute consolidate la 22,2% (fata de 24,7%), profitul operational raportant un avans de 45%, pana la 24,7 milioane de euro. Profitul net a crescut cu 90% la 17,5 milioane de euro, iar EBITDA (profitul inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare) a avansat cu 35%, echivalentul a 28 de milioane de euro.

Grupul A&D Pharma are trei divizii in industria farmaceutica: Mediplus (distributie de medicamente), la care se adauga divizia de Marketing&Sales si lantul de farmacii Sensiblu. Grupul a lansat anul trecut o noua linie de business, Anima, care in prezent numara 3 clinici in Bucuresti.

"Deocamdata, business-ul Anima este marginal in veniturile grupului. Vom astepta doi ani sa vedem ce rezultate obtinem cu clinicile deja deschise, iar mai apoi vom vedea daca si cum vom extinde reteaua", a declarat Robert Popescu. Acesta a adaugat ca modelul de business al clinicilor private Anima este in lucru si ca nu se urmareste pentru moment concurarea directa a "marilor jucatori" din sector, precum Centrul Medical Unirea sau MedLife, care au realizat pana acum investitii de zeci de milioane de euro in dezvoltare.

In primele sase luni ale anului, divizia de distributie clasica (fara divizia de marketing&sales) a inregistrat o crestere a vanzarilor cu 51%, pana la 249 de milioane de euro comparativ cu cele 164,6 milioane de euro obtinute in perioada similara din 2009. Distribuitorul de medicamente a raportat o crestere cu 31% a profitului operational la 20,1 milioane de euro.

Pe de alta parte, divizia de marketing&sales a realizat venituri in scadere puternica, de la 24,7 milioane de euro, la 7,6 milioane de euro, precum si injumatatirea profitului operational la 1,5 milioane de euro. "Evolutia vanzarilor diviziei de marketing&sales au fost influentate de trecerea unor produse in portofoliul distributiei clasice", a comentat Robert Popescu, CEO-ul companiei, in cadrul unei conferinte de presa.

Reteaua de farmacii Sensiblu, care numara in prezent 230 de unitati in intreaga tara, a raportat o crestere anuala cu 37% a vanzarilor, la 119,5 milioane de euro, precum si un profit operational majorat la 6,6 milioane de euro de la cele 1,6 milioane de euro realizate in perioada similara a anului trecut.

Seful grupului farmaceutic a anuntat ca dupa patru ani in care reteaua "aproape ca nu s-a dezvoltat, ramanand in zona a 200-220 de farmacii", incepand cu anul acesta sunt planuri pentru deschiderea a 10-20 de noi farmacii. "Anul acesta, ne-am propus sa incepem, treptat, dezvoltarea retelei de farmacii, insa intr-un mod profitabil", a punctat CEO-ul A&D Pharma.

Oficialii grupului farmaceutic au tinut sa mentioneze ca rezultatele inregistrate in primele sase luni ale anului nu includ vanzarile obtinute de filialele Ozone achizitionate la finalul semestrului. A&D Pharma a anuntat la inceputul lunii acesteia finalizarea achiziilor subsidiarelor Ozone Laboratories din Europa Central si de Est, precum si a distribuitorului bulgar Arishop, companii pentru care a platit in total 19,1 milioane de euro, cu 4 milioane mai putin fata de suma estimata initial.