1 / 5

Focus principal: Rosia Montana

Intercapital Investment Management isi propune sa suplineasca lipsa accesului investitorilor romani la proiectele de exploatare a aurului, printr-un fond ce investeste in cele mai importante proiecte de acest gen, inclusiv Rosia Montana.

Potrivit tintei de alocare a activelor dupa infiintarea fondului, prezentate in prospectul de listare, fondul administrat de Intercapital Investment Management va investi 40% din active in Gabriel Resourses, companie ce detine 80% din Rosia Montana Gold. De asemenea, 20% din active vor fi investite in compania European Goldfields, ce dezvolta proiectul Certej si restul in alte companii miniere de aur.

Aurul este unul dintre cele mai cautate active la nivel global, folosit in special pentru tezaurizarea valorii. In perioade de criza economica si financiara aurul este folosit ca un activ de refugiu pentru reducerea riscurilor investitiilor. Romania detine importante zacaminte de aur, existand proiecte de anvergura pentru exploatarea acestora care nu sunt accesibile in mod direct investitorilor romani.

Aurul a avut in timp o evolutie superioara investitiei in actiuni. “Luand in calcul media ultimelor 10 estimari prezentate in sistemul Bloomberg ale analistilor ce urmaresc companiile in care IFB urmeaza sa investeasca, potentialul mediu ponderat de crestere al actiunilor propuse poate ajunge pana la 28%”, a declarat Andreea Gheorghe (foto), director adjunct Intercapital Investment Management.

Strategia de investitii a fondului urmareste acordarea accesului investitorilor (prin investitii initiale de aproximativ 60% din active) in exploatari miniere aurifere localizate in Romania si valorificarea potentialului de crestere pe termen mediu si lung al pretului aurului si al sezonului extractiei si prelucrarii aurului.

Ulterior lansarii fondului, strategia de investitii va fi ajustata printr-o administrare activa a detinerilor sale. “Astfel, se are in vedere pastrarea unei detineri semnificative in actiunile Gabriel Resources si European Goldfields si ulterior lansarii, pe intreaga perioada in care exploatarile operate de aceste companii in Romania mentin un potential ridicat de dezvoltare. Activul fondului va continua sa fie plasat numai in companii din domeniul exploatarii minelor de aur, din domenii conexe si in instrumente financiare ce urmaresc evolutia pretului aurului”, se arata in prospectul de oferta al iFond Gold (IFG).

Societatea de Administrare a iFond Gold poate opta, in functie de performanta fondului, evolutia pietelor financiare si a activelor in care investeste Fondul, la cresterea capitalului fondului prin emisiuni noi de unitati de fond.

iFond Gold va investi cel putin 75% din activele sale in actiuni inscrise la tranzactionare pe o piata reglementata sau tranzactionate in cadrul unui sistem alternativ de tranzactionare din Romania sau dintr-un stat membru sau in actiuni admise la cota oficiala a unei burse dintr-un stat nemembru sau negociate pe o alta piata reglementata dintr-un stat nemembru, care opereaza in mod regulat si este recunoscuta si deschisa publicului, cu conditia ca alegerea bursei sau a pietei reglementate sa fie aprobata de CNVM.

Intercapital Investment Management isi propune sa atraga minimum 2 milioane lei prin oferta publica pentru iFond Gold. Societatea de administrare a investitiilor scoate la vanzare 10.000 de unitati de fond cu valoare de 200 de lei, la un pret de 202 lei pe unitate, intre 9 si 29 noiembrie.

Conditia pentru inchiderea cu success a ofertei este vanzarea a minim 5.000 de unitati de fond, aceasta fiind garantata de Intercapital Invest.

Ca si in cazul iFond Financial, si IFG se tranzactioneaza cu prima si nu cu discount. Durata de viata a fondului este de 5 ani, cu posibilitate de prelungire. Listarea la Bursa de Valori Bucuresti se va face cel mai probabil la inceputul anului viitor, acordul de principiu fiind deja dat.

In situatia in care cererea va fi mai mare, Intercapital Investment Management poate suplimenta emisiunea pana la 50.000 de titluri, respectiv maximum 10 milioane lei. Unitatile de fond vor si listate pe piata reglementata a Bursei de Valori Bucuresti. Intercapital vrea sa listeze unitatile de fond pe piata reglementata administrata de BVB.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri