Acordul cu FMI, important pentru stabilitatea mediului investitonal

Acordul cu FMI, important pentru stabilitatea mediului investitonalING Investment Management Europe nu acorda o mare atentie Romaniei, ca mediu investitional, din cauza dimensiunii reduse a pietei de capital si a riscurilor tarii.

Cu exceptia fondului Romanian Equity, care investeste peste 50% in active romanesti, piata romaneasca are un free-float si o lichiditate prea mica pentru conditiile olandezilor de la ING.

Cu toate acestea, Ad van Tiggelen (foto), senior investment specialist in cadrul ING Investment Management Europe, considera ca Romania are sanse sa intre in grupul tarilor emergente la care investitorii sa priveasca atent, daca situatia bursei si a mediului economic vor beneficia de imbunatatiri.

Mentinerea relatiei cu Fondul Monetar International este un aspect important pentru mediul investitional romanesc, orice deterioare ducand la cresterea riscurilor, considera oficialul ING. Astfel, schimbarea Guvernului cu unul nou, care sa nu respecte conditiile acordului cu institutiile financiare internationale ar fi un semnal negativ pentru investitori.

„In opinia noastra, acesta este un risc major care planeaza asupra Romaniei. Dar, estimarile privind economia sunt optimiste, desi riscurile politice se mentin. Anul acesta vom vedea o usoara crestere economica. De asemenea, investitiile si diversele proiecte sunt stimuli importanti pentru recapatarea increderii investitorilor”, a declarat van Tiggelen, intr-o intalnire cu presa, organizata la Bucuresti.

El estimeaza ca Romania ar putea adera la zona euro in 2011, fiind nevoie de o perioada de stabilitate inainte de adoptarea monedei unice.

Sursa foto: www.ingim.com

Perspective pozitive pentru piata de capital romaneasca

Perspective pozitive pentru piata de capital romaneascaPe tema pietei de capital romanesti, Ad van Tiggelen a evitat sa faca multe observatii. Motivul? Aceasta este prea mica pentru tinta ING. Cu toate acestea, oficialul a constatat ca lichiditatea foarte redusa este cea mai mare problema pe care o are piata romaneasca, fiind si motivul pentru care ING nu are expunere.

„Trebuie sa putem cumpara de 5-10 milioane de euro, intr-o singura zi, pe un singur emitent, si sa vindem la fel. Avem nevoie de lichiditate pentru a investi pe o piata. Daca vom vedea cresteri importante ale volumelor si free-float-ului BVB, ne vom uita cu siguranta mai atent”, a explicat acesta.

Despre Fondul Proprietatea, Ad van Tiggelen spune ca este un emitent intr-o piata mica si ca are dezavantajul de a fi fond inchis – produse mai putin preferate de fondurile din grupul ING.

„Tarile emergente precum Brazilia, India, China sau Rusia nu mai sunt piete ieftine, iar investitorii se reorienteaza pe burse mai mici. Si Romania poate fi in acest cos de tari mici si ieftine si cred ca, intr-o perspectiva mai indelungata, vom asista la o reevaloarea a pietei romanesti”, a mai spus Tiggelen.

Adrian Tanase, manager de portofoliu al fondului Romanian Equity administrat de ING Investment Management, se declara optimist in privinta evolutiei Bursei de Valori Bucuresti, in acest an.

„Profitabilitatea companiilor de la BVB este inca redusa, fata de alte burse din regiune, si credem ca va avea o dinamica buna in acest an. De asemenea, avem speranta ca piata va deveni mai eficienta decat in prezent, cu ajutorul unor listari care vor atrage mai multi investitori in piata”, a explicat Tanase.

Fondurile grupului olandez ING au o expunere foarte redusa, de circa 2%, pe piata de capital romaneasca, cu exceptia Romanian Equity, care are aproape 51% din active in titluri tomanesti.

Ad van Tiggelen recomanda investitorilor expunere pe companiile care au randament mare al dividendelor si pe obligatiuni corporative cu randamente ridicate.

Optimism pe linie

Optimism pe linieAd van Tiggelen este optimist in privinta revenirii economiei globale, in acest an, spunand ca Europa Centrala este mult mai atractiva decat America Latina sau Asia.

In schimb, in Statele Unite ale Americii, recuperarea va fi mai lenta si mai slaba, depinzand de modul in care rezerva federala va continua stimularea economiei.

„Monedele sunt influentate de ratele dobanzilor, tocmai de aceea dolarul este mai slab si mai vulnerabil. Ma astept ca BCE sa reinceapa cresterea dobanzii de referinta inaintea rezervei federale americane. Cred ca in ultimul trimestru al acestui an, BCE va incepe cresterea ratei dobanzii”, a explicat analistul.

Pietele reactioneaza doar la evenimente cu adevarat importante, ale caror efecte pot fi vizibile.

„Toata inteligenta rasei umane se vede in pietele financiare. Daca vezi scaderi foarte mari, ca urmare a unei stiri negative, inseamna ca acea amenintare este una reala, ce va avea efecte concrete. Daca deprecierile sunt mai putin importante si doar de moment, inseamna ca amenintarile respective nu sunt asa importante”, sustine van Tiggelen.

In opinia sa, 2011 va fi un an bun pentru actiuni. In plus, daca pana acum doi ani, sectorul constructiilor si zona industriala aduceau profituri mari investitorilor, in timp ce energia, farma sau telecomul nu erau asa de atractive.

„Cred ca anul acesta, tocmai companiile din aceste sectoare vor intra in atentie, datorita dividendelor pe care le vor da”, a mai spus oficialul ING.

ING Investment Management Europe se va orienta, in acest an, pe companiile cu potential de castig din divididende si pe bonduri corporative cu randamente mari.