1 / 7

Insolventa face noi victime la inceput de 2013

2013 a inceput cu noi proiecte care au pierdut lupta cu insolventa, planul de reorganizare al Deva Mall a fost respins, Red Project Nine, firma prin care RED planuia sa dezvolte un centru comercial in Giurgiu a intrat in faliment, iar Grand Arena a intrat in insolventa, procedura in prezent suspendata ca urmare a contestatiei proprietarului. Acestor noi cazuri li se adauga proiecte intrate in faliment in anii trecuti, dar inca nevandute, ca Armonia Braila sau Focsani Plaza.

Problemele nu se vor limita insa doar la aceste proiecte, specialistii asteptandu-se la noi insolvente.

"Vor mai fi cu siguranta insolvente si falimente pe segmentul de centre comerciale. Cele cateva cazuri din trecut nu au reprezentat totalul cazurilor de acest fel, vom mai avea parte de surprize", spune Valentin Ilie, CEO al Coldwell Banker.

De ce ajung mallurile in aceasta situatie? Marius Grigorica, senior business analyst in cadrul departamentului de investitii al DTZ Echinox spune ca exista in general un cumul de factori care determina performanta nesatisfacatoare si chiar falimentul centrelor comerciale. Printre acesti factori se numara locatia nepotrivita, lipsa de experienta a dezvoltatorului in sectorul de retail, un concept si un mix de chiriasi neadecvat zonei respective precum si concurenta din partea unor centre comerciale, dezvoltate ulterior.

"Era de asteptat sa apara astfel de cazuri de faliment si nu este exclus sa mai apara si altele pe langa cele deja anuntate", spune Grigorica

O data cu inmultirea cazurilor de acest tip creste si oferte de astfel de active din piata. Chiar daca majoritatea proiectelor de centre comerciale din insolventa au ca active doar terenuri, constructia viitoarelor malluri de zeci sau sute de mil. euro nedemarand niciodata, unele au active in constructie sau chiar finalizate. Exista, insa, interes pentru astfel de achizitii?

"Interes din partea investitorilor exista. Fiecare caz este evaluat in parte in functie de elementele sale specifice. Pot fi centre comerciale care genereaza venituri insa dezvoltarea sa se fi produs pe un moment de varf al pietei, estimandu-se venituri mai mari. Aceste centre comerciale produc dar poate dezvoltatorul nu isi pot acoperi ratele. Ele vor prezenta insa interes pentru un investitor. Mai conteaza si piata de desfacere din zona, aportul pe care noul proprietar ar trebui sa il aduca si o serie intreaga de alti factori", a completat Valentin Ilie.

Hipermarketurile, interesate de fostele proiecte de malluri

"Cu siguranta, anumite centre comerciale aflate in faliment atrag interesul unor investitori care urmaresc sa faca achizitia cu un discount semnificativ din partea bancilor creditoare. Daca bancile isi asuma marcarea unei pierderi, centrul comercial respectiv ar putea fi achizitionat la pretul potrivit si apoi supus unui amplu proces de reconversie, astfel incat sa fie adecvat locatiei in care se afla", spune Grigorica, care a mentionat ca pentru astfel de active "se observa un interes si din partea hipermarket-urilor care urmaresc achizitia unor astfel de centre comerciale atat ca investitie cat si pentru a-si securiza locatii pentru magazinele proprii, la un cost atractiv".

De altfel, operatorii de big boxuri au fost extrem de activi pe piata in ultima perioada. Anul trecut, Auchan a cumparat proiectul de retail Coresi Brasov, iar in acest an, Dedeman a preluat de la GTC un teren din Galati, pe care dezvoltatorul ar fi urmat sa construiasca un mall. Niciuna din tranzactii nu a fost efectuata in cadrul unor proceduri de insolventa sau executare silita, insa arata apetitul retailerilor mari fata de astfel de investitii.



Inapoi la articol

Setari Cookie-uri