1 / 4

'Pastram planurile de investitii in Romania, indiferent de efectele crizei '

Intrat pe piata romaneasca in anul 2006, Eyemaxx a anuntat ca va dezvolta, in parteneriat cu fondul austriac de investitii Immoeast, zece centre logistice pana in anul 2011 si un mall, ce va fi finalizat in 2010.

“Actuala criza internationala nu ar putea afecta proiectele pe care le dezvoltam in Romania din doua motive: in primul rand, pentru ca noi am obtinut deja finantare si nu mai negociem cu bancile, iar in al doilea rand, pentru ca ne concentram pe piata logistica si reprezinta un sector in plina dezvoltare”, a declarat Johannes Rudnay (foto), Managing Director al Eyemaxx Real Estate.

Rudnay a afirmat ca este firesc ca toti dezvoltatorii sa fie afectati intr-o anumita masura de criza financiara internationala, insa este foarte importanta experienta acestora, credibilitatea pe care o prezinta in fata bancilor si sectorul pe care mizeaza.

“Intr-adevar, de acum inainte finantarile vor fi mult mai greu de obtinut si nu as vrea sa fiu in pielea unui dezvoltator de rezidential, pentru ca nu cred ca am fi la fel de optimisti”, a adaugat oficialul Eyemaxx.

Potrivit acestuia, Eyemaxx isi va concentra atentia pe dezvoltarea de spatii logistice, deoarece retailerii se extind, numarul de mall-uri si de outlet-uri este in crestere, iar sectorul logistic este inca subestimat. Pe termen lung insa, compania are in plan si dezvoltarea de spatii de birouri, pentru care cauta deja terenuri, inclusiv in Bucuresti.

“Suntem in cautare de terenuri bune si cred ca locatia este cea mai importanta pentru reusita unui proiect. De aceea, nu vrem sa ne grabim cu achizitiile si studiem atent piata. Avem mare incredere si in potentialul pietei de birouri”, a mai spus Johannes Rudnay.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri