1 / 4

Strategia unei companii de consultanta, la inceput de drum

Desi piata imobiliara trece prin momente confuze, Nicoleta Radu considera ca acesta situatie creeaza oportunitatea pentru infiintarea unei companii de consultanta, iar echipa pe care o construieste in prezent se va integra in piata si va fi pregatita pentru momentul in care aceasta va merge pe o linie cursiva ascendenta.

“Experienta actuala de piata, toate evenimentele care se intampla sunt pentru mine o buna lectie de studiu. Nu fac decat sa ma pregatesc pentru ceea ce urmeaza si sa fiu acolo la linia de start. Acum piata ofera momente de incercare pentru toti jucatorii, atat pentru dezvoltatori, investitori, cat si pentru consultanti”, ne-a declarat Nicoleta Radu (foto), Managing Partner al Zanti Exclusive.

Cu un capital de pornire de circa 70.000 de euro, Zanti Exclusive isi propune sa compenseze consultanta comerciala, serviciile de marketing si tranzactiile imobiliare, atat inchirieri, cat si vanzari.

“Compania s-a format anul acesta, odata cu decizia mea de a-mi crea propria echipa. Este o companie creata impreuna cu Florin Nita, fondatorul grupului de firme Zanti. Firmele pe care el le-a creat de-a lungul timpului au avut la baza tranzactiile de terenuri si de aceea am vrut sa infiintam acum o companie de consultanta si pe alte segmente ale piatei imobiliare”, a adaugat Radu.

Potrivit managerului Zanti, atunci cand infiintezi o companie de consultanta, trebuie in primul rand sa stii exact ceea ce vrei, sa-ti setezi tipurile de servicii, tipul de client caruia i te adresezi si sa-ti faci o strategie pe termen scurt, de 6-12 luni, timp in care sa stabilesti o strategie pe termen mediu-lung, de trei-cinci ani.

“Trebuie sa iti dozezi foarte bine atat resursele umane, cat si cele finaciare si sa-ti creezi un buget clar de cheltuieli si de incasari, pentru a ajunge la punctul de sustinere prin fonduri proprii la momentul pe care ti l-ai setat“, a explicat Nicoleta Radu, adaugand ca este foarte important sa ai un management flexibil si sa-ti adaptezi stilul de conducere si de dezvoltare a firmei in functie de fluctuatiile si de oportunitatile pietei.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri