Milioane de euro investiti in SRI si STS. Ce s-a facut cu banii?

Milioane de euro investiti in SRI si STS. Ce s-a facut cu banii?

Serviciul Roman de Informatii si Serviciul de Telecomunicatii Speciale sunt doua dintre institutiile care au beneficiat de alocari suplimentare la rectificarea bugetara. Astfel, SRI a primit in plus 27,5 milioane lei, in timp ce bugetul STS a fost majorat cu 5,1 milioane lei.

De asemenea, Romtelecom a furnizat Serviciului de Telecomunicatii Speciale, operatorul sistemului de apeluri de urgenta 112, echipamente IT&C in valoare de 6,45 milioane lei, care conecteaza dispeceratele politiei, ambulantei si pompierilor cu statiile de interventie ale acestora organizate la nivelul oraselor.

Cu toate acestea, victimele accidentului aviatic au fost gasite dupa 7 ore, primii care au ajuns la fata locului fiind doi padurari.

De ce cautatorii au primit coordonate GPS gresite?

De ce cautatorii au primit coordonate GPS gresite?

Marius Pop, unul dintre specialistii off-road care au participat la cautarea avionului prabusit, a declarat ca victimele au trimis coordonate GPS clare, insa chiar si asa specialistii de la fata locului au primit informatii gresite.

„Ni s-au dat informatii foarte eronate. Am mers de doua ori la Crucea Iancului, nu era nimic acolo. Am discutat cu o victima, ne-a spus clar ca a trimis coordonatele GPS. Noi nu le-am primit exact”, a declarat Marius Pop, specialist off-road, la Digi24.

In aceste conditii se pune intrebarea de ce cautatorii au primit totusi o locatie gresita? A fost vorba de o greseala umana a operatorilor 112 care au primit coordonatele GPS de la victime?

De ce a durat 6 ore sa fie gasiti ranitii?

De ce a durat 6 ore sa fie gasiti ranitii?

"In cadrul <<Sistemului integrat pentru serviciul de urgenta>>, aplicatia de tip Geographical Information System (GIS) pozitioneaza pe harta apelurile initiate de pe telefoanele mobile folosind informatiile transmise de catre operatorii de telefonie mobila. Pe harta se vizualizaza o forma geometrica ce reprezinta celula sau sectorul de celula din care a fost initiat apelul. Timpul de localizare a apelulului si deci de identificare a celulei din care a fost initiat apelul este de aproximativ 5 secunde, au spus oficialii TeamNet, dezvoltatorul sistemului. Localizarea unui apelant are o precizie ridicata in zonele dens populate datorita numarului foarte mare de antene. In zone putin sau deloc populate cum este cazul acestei situatii, antenele se gasesc la distante de pana la 30 de kilometri iar suprafata in care este localizat apelantul este direct proportionala, potrivit TeamNet, dezvoltatorul ”Sistemului integrat pentru serviciul de urgenta” care permite localizarea apelurilor catre 112 .

In plus, zona greu accesibila, ceata, vremea rea au fost factori care au ingreunat misiunea de salvare. Mai mult zona in care se aflau ranitii era atat de greu accesibila incat au fost purtati pe brate doi kilometri pana la ambulante.

Cornelia Trifu, purtatorul de cuvant al CJ Cluj a spus pentru Stitile ProTV ca "drumul pe care au putut sa ajunga ambulantele era la doi kilometri si oamenii au fost purtati pe brate, ceea ce inseamna ca s-a format un lant viu de la epava avionului pana la ambulante si pasagerii avionului au fost dati din mana in mana. Este o zona muntoasa, greu accesibila si cred ca a fost un efort extraordinar".

Radu Stroe, ministrul Afacerilor Interne a spus ca "e posibil sa fi trait daca erau gasiti mai devreme. Din pacate, versantul nu a permis un acces in timp util, sa spun asa, in conditiile in care s-au produs cele doua decese. Dincolo de aceste aspecte, nu ramane decat faptul ca SMURD putea merge doar pe jos, cu instrumente si tehnici demontate de pe masini, ca sa poata merge la oameni", potrivit Stirile ProTV.

Toate aceste argumente nu pot sa stearga insa faptul ca doi oameni ar fi putut fi salvati daca se ajungea mai devreme la ei, asta in conditiile in care traim intr-o perioada in care avansul tehnologic este urias.

Sursa foto: Marius Pop.

Cum au reusit padurarii sa ii gaseasca pe raniti inaintea STS?

Cum au reusit padurarii sa ii gaseasca pe raniti inaintea STS?

Secretarul comunei Horea, Cornel Olar, a declarat pentru Stirile ProTV ca avionul a fost gasit cu ajutorul padurarilor, care au tras focuri de arma astfel incat sa fie auziti de raniti, iar acestia sa ii ghideze, dupa apropierea la care se auzeau sunetele impuscaturile, spre locul unde se aflau.

Secretarul comunei Horea, Cornel Olar, a declarat ca pentru gasirea ranitilor au fost mobilizati peste 300 de localnici din comuna Horea, in special padurari si oameni care cunosc padurile din zona.

De ce se foloseau aparate de zbor atat de vechi pentru deplasarea medicilor?

De ce se foloseau aparate de zbor atat de vechi pentru deplasarea medicilor?

In timp ce un aparat de zbor performant zace intr-un hangar, personalul medical zbura cu un avion vechi de peste 35 de ani. Tragedia din muntii Apuseni ne arata inca o data in ce conditii trebuie sa faca performanta personalul medical din Romania.

Raed Arafat a declarat pentru Stirile ProTV: "Avionul nou a fost folosit in mai multe operatiuni de transplant pana acum. In acest moment, este in revizie la Aerostar Bacau pentru ca ii lipseste o piesa". Acesta a promis ca astazi va publica o lista a zborurilor efectuate de acest avion, achizitionat din redirectionarea celor 2% catre SMURD.

Secretarul de stat Raed Arafat spunea inca din iulie anul trecut ca acest avion american va sta si la dispozitia echipelor de prelevare.

Intre timp medicii folosesc doua aparate vechi pentru transportul organelor, potrivit Stirile Pro TV.

Situatia medicilor plecati cu un avion vechi de peste 35 de ani ne arata inca o data in ce conditii trebuie sa lucreze personalul medical din Romania si subliniaza necesitatea investitiilor in Sanatate.

Foto: Agerpres Foto

Ce se intampla in alte tari in cazuri similare?

Ce se intampla in alte tari in cazuri similare?

Peste tot in lume, anual, avioane de mici sau mari dimensiuni se prabusesc fara a fi descoperite decat dupa ore sau chiar zile. Traim cu senzatia ca acestea pot fi depistate usor, prin GPS, triangulatie, tehnologie moderna, dar, cu toate acestea, instrumente de supravietuire sunt ori invechite ori se defecteaza in accident.

O catastrofa aviatica foarte asemanatoare cu cea care a avut loc luni, in Apuseni, cand doi oameni si-au pierdut viata dupa ce echipele de salvare au ajuns la fata locului la 7-8 ore de la prabusire, a avut loc in decembrie 2009.

In alt caz, avionul unui pilot experimentat a fost gasit la un an distanta, alaturi de trupul neinsufletit al pilotului care se pare ca a reusit sa supravietuiasca accidentului initial, reusind sa se tarasca pana la aproape un kilometru. Daca avionul era echipat cu un tracker, poate ca ar fi putut fi gasit in timp util.

Citeste situatii de accidente similare cu tragedia petrecuta luni, in Apuseni, din care reiese ca eforturile salvatorilor tin foarte mult de starea aparaturii de bord si a sistemelor GPS/de tracking.

Care sunt obligatiile angajatorului in urma decesului unui salariat?

Care sunt obligatiile angajatorului in urma decesului unui salariat?

Obligatiile angajatorului in situatia producerii unor evenimente soldate cu decesul angajatilor,conform prevederilor Legii 319/2006, sunt :

1) sa comunice evenimentele, de indata, dupa cum urmeaza:
a) inspectoratelor teritoriale de munca, toate evenimentele asa cum sunt definite la art. 5 lit. f) din legea mentionata, prin care este definit un eveniment. Eveniment este accidentul care a antrenat decesul sau vatamari ale organismului, produs in timpul procesului de munca ori in indeplinirea indatoririlor de serviciu, situatia de persoana data disparuta sau accidentul de traseu ori de circulatie, in conditiile in care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum si cazul susceptibil de boala profesionala sau legata de profesiune;
b) asiguratorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, cu modificarile si completarile ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporara de munca, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmarire penala, dupa caz, conform art.29 al Legii 319/2006.

2) sa prezinte documentele si sa dea relatiile solicitate de inspectorii de munca in timpul controlului sau al efectuarii cercetarii evenimentelor.

Reprezentantii Inspectiei Muncii precizeaza ca in acest moment, o echipa de inspectori de munca a inceput cercetarile asupra tragediei aviatice care a avut loc luni dupa-amiaza.

Inspectia muncii recomanda pentru evitarea accidentelor de munca, printre altele, inclusiv adaptarea la progresul tehnic.

Cine este asiguratorul avionului prabusit ieri?

Cine este asiguratorul avionului prabusit ieri?

Avioanele Scolii Superioare de Aviatie Civila sunt asigurate de catre Omniasig Vienna Insurance Group in baza unui contract incheiat in luna mai a anului trecut. Aparatul implicat in accidentul aviatic este de tipul Britten-Norman Islander BN2, un avion utilitar usor. Modelul a fost lansat in 1967, dar se fabrica si in prezent, noteaza jurnalistii de la 1asig.ro.

Obiectul asigurarii il constituie asigurarea aeronavelor utilizate pentru zboruri tip scoala, pentru promovarea obiectului de activitate si servicii medicale de urgenta, asigurarea bagajelor, a personalului navigant, elevi si pasageri pentru limitele geografice ale Romaniei si Europei la cerere. Valoarea contractului este de 160.020,54 lei.

Polita emisa acopera riscul de deces sau invaliditate totala permanenta in cazul pilotilor si pasagerilor pana la suma totala de 287.500 euro, potrivit Mediafax. Polita a fost incheiata pentru perioada 13 mai 2013-12 mai 2014 si acopera toate cele 16 avioane si elicoptere ale Scolii Superioare de Aviatie Civila, care a platit 160.020 lei pentru asigurare.

Potrivit politei, daunele provocate tertilor de prabusirea aeronavei sunt acoperite de Omniasig pana la suma maxima de 8,05 milioane de euro. Suma asigurata in caz deces si invaliditate totala permanenta este de 287.500 euro pentru piloti si pasageri, in cazul unui zbor comercial. Aceasta suma se imparte la numarul persoanelor prezente la bordul aeronavei la momentul accidentului. Pentru un zbor scoala, suma asigurata este de 115.000 euro pentru piloti, elevi si pasageri.

"Omniasig Vienna Insurance Group confirma faptul ca aeronava implicata in tragicul accident de luni, 20 ianuarie, apartinand Scolii Superioare de Aviatie, era asigurata la compania noastra prin intermediul unei polite de raspundere civila fata de terti si a unei polite de asigurare de accidente a personalului navigant si a pasagerilor. Mai multe detalii vor putea fi stabilite pe masura ce vor evolua investigatiile oficiale aflate in desfasurare", se arata intr-un raspuns al asiguratorului. Omniasig nu a prezentat si informatii privind asigurarea pilotilor si a pasagerilor sau a aeronavelor.

Compania este parte a grupului Vienna Insurance Group (Austria), care detine peste 99% din actiunile asiguratorului roman. Societatea este al doilea jucator pe piata asigurarilor.

De ce nu a putut pleca o aeronava SMURD ca gaseasca epava avionului?

De ce nu a putut pleca o aeronava SMURD ca gaseasca epava avionului?

Elicopterul de la SMURD Mures trimis la locul unde a aterizat fortat avionul care zbura de la Bucuresti spre Oradea s-a retras din zona accidentului, din cauza cetii, au declarat pentru Mediafax oficiali din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

"Conditiile meteo nu permit aterizarea, astfel ca elicopterul a fost nevoit sa se retraga", au spus sursele citate.

In acest conditii, la locul accidentului vor interveni trei ambulante, doua masini de interventie pentru victime multiple si jandarmii montani, despre care surse medicale au precizat anterior ca ar fi ajuns deja la fata locului.

De ce s-a efectuat cursa daca conditiile meteo erau nefavorabile?

De ce s-a efectuat cursa daca conditiile meteo erau nefavorabile?

Surse din cadrul Tarom afirma ca Adrian Iovan ar fi stiut de conditiile meteo nefavorabile. Cu toate acestea, a decis sa plece in cursa.

Pilotul Adrian Iovan a avut ultima convorbire cu cei de la Romatsa dupa ce a trecut de Sibiu, cand a anuntat ca va cobori la o altitudine de 2.100 de metri, mai mica decat cea normala, pentru ca nu vedea nimic din cauza cetii, a declarat presedintele Romatsa, Aleodor Francu.

"A coborat pentru a vedea spatiul. In acel moment, s-a pierdut legatura cu el. De la inceput, s-a stiut ca sunt conditii meteo nefavorabile, dar au plecat in aceasta cursa umanitara. Si faptul ca a reusit sa coboare aeronava intr-o zona extrem de dificila din punct de vedere al reliefului si al conditiilor meteorologice este un succes al pilotului", a declarat presedintele Romatsa.

Sursa foto: Marius Pop