4tuning a primit oferte de preluare

4tuning a primit oferte de preluareIn ultimul timp, Gratian Sonu, fondatorul 4tuning, a primit cateva oferte de preluare a site-ului, insa nu le-a acceptat. Totusi, el a ales sa incheie un parteneriat cu un fond de investitii, a carui identitate nu vrea sa fie dezvaluita.

"Am primit si oferte de preluare, dar nu cred ca este momentul potrivit sa vand. Am semnat insa un parteneriat cu un fond de investitii. Nu pot sa ii dezvalui identitatea", a declarat Sonu, pentru Wall-Street, fara a mentiona in ce consta parteneriatul respectiv.

De asemenea, el sustine ca 4tuning, site dedicat pasionatilor de masini, valoreaza, in prezent, aproximativ un milion de euro si spera ca in urmatorii trei-patru ani sa creasca aceasta valoare cu cat mai mult, chiar pana la 10 milioane euro. Sonu a evitat, totusi, sa spuna pe ce se bazeaza cand afirma ca 4tuning este evaluat la un milion euro.

"Eu privesc cu optimism si urmatorii trei-patru ani si sper sa creasca valoarea site-ului cu cat mai mult, chiar pana la 10 milioane euro. Daca ar ajunge sa valoreze atat, l-as vinde", a afirmat el.

Gratian Sonu, fondatorul 4tuning.ro, este de profesie inginer. Acesta a studiat si Psihologia si, sustine el, poate si pregatirea sa a fost unul din lucrurile care a motivat dezvoltarea si cresterea comunitatii 4tuning pana la acest punct.

In opinia sa, in industria de tuning, “pasiunea bate criza”. Oamenii, explica el, vor investi in ceea ce le face placere, in pasiunile pe care le au, iar acest lucru se va intampla indiferent de mediul economic actual. “Nici macar criza economica nu ar putea impiedica acest mers al lucrurilor”, spune Sonu.

Desi pare ciudat, el nu a avut o pasiune fata de masini sau fata de ideea de tuning de masini, pasiunea sa a constituit-o relationarea, socializarea.

“De aceea, am vrut sa creez un site de comunicare, unde utilizatorii si adevaratii pasionati sa se intalneasca si sa stea de vorba despre acest punct comun pe care il au.”

Comunitatea 4tuning este una speciala, crede Gratian Sonu, fiind vorba de un grup dedicat pasionatilor de masini, celor care vor sa iasa in evidenta mai mult decat restul lumii.


Romania este mai dezvoltata in sectorul de tuning auto decat tarile din regiune

Romania este mai dezvoltata in sectorul de tuning auto decat tarile din regiuneDe la lansarea site-ului si pana in prezent, comunitatea creata a crescut, iar Sonu a inteles ca oamenii au nevoie de mai mult decat de niste simple discutii, iar atunci, profitul castigat din magazinele de calculatoare pe care le detine a fost investit in cadrul 4tuning.

Ulterior, s-a lansat si revista 4tuning, au inceput sa fie organizate intalniri intre pasionatii de tuning, targuri, evenimente care, conform declaratiilor sale, valorau sute de mii de euro. Si, de trei ani de zile, site-ul accepta si publicitate.

Mai mult, Sonu a decis infiintarea unei asociatii profesioniste de tuning, care sa ajute si sa sprijine comunitatea creata.

“Dupa acest moment, am inceput sa simtim existenta unei asociatii profesioniste, pentru ca Romania, spre deosebire de tarile limitrofe, care nu au o astfel de asociatie, a ajuns sa aiba o comunitate si o industrie de tuning mai dezvoltata decat Polonia, Bulgaria, Cehoslovacia sau Ungaria”.

In ceea ce priveste categoria de utilizatori ai 4tuning, Sonu spune ca, in proportie de 25%, pe site intra tineri cu varsta de la 16 la 18 ani, peste 50% dintre utilizatorii site-ului au varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani, iar restul de 25% sunt vizitatori inactivi, de diferite varste.



Piata de tuning a crescut cu 40% anul trecut

Piata de tuning a crescut cu 40% anul trecutPiata de tuning din Romania a crescut cu 30-40% anul trecut fata de 2007. Estimarile lui Sonu sunt facute pe baza a ceea ce s-a intamplat in piata, a numarului de automobile participante la expozitii, a produselor nou aparute etc.

Tuning-ul are mai multe componente, potrivit acestuia – una de styling, alta de audio si una de motor. Cei mai multi bani se baga in partea audio, care este mai accesibila, insa distributia lor precisa nu este cunoscuta de fondatorul 4tuning.

Comparativ cu alte sectoare, industria de tuning nu a scazut foarte mult, spune Gratian Sonu.

Din cauza crizei economice, oamenii au renuntat sa-si mai cumpere masini noi si au preferat sa le imbunatateasca pe cele vechi. In 2009, insa, se va inregistra o scadere, nu foarte mare, pe acest sector.

Piata de tuning, considera Sonu, este conditionata numai de dorinta consumatorului: “daca acesta vrea sa isi modifice masina, atunci nu il va impiedica nici criza, nici altcineva sa o faca.”

Cei care vor sa-si creasca puterea masinii cu cateva zeci de cai putere trebuie sa scoata din buzunar cateva sute de euro, iar celor care vor sa creasca puterea masinii de la 200 la 350 de cai le trebuie cateva mii de euro, spune Sonu.

Pe partea de styling, niste jante noi costa si ele cateva sute de euro, totul depinde de model si de producator. “Insa, in general, la noi in tara preturile sunt cam aceleasi. Bineinteles, exista posibilitatea de negociere cu firma de tuning care iti transforma masina, mai ales in situatiile in care vrei sa ii faci mai multe modificari.”

Cat despre cel mai ieftin sistem audio, acesta poate costa cateva milioane de lei vechi, 2-3. Dar asta nu inseamna ca daca este atat de ieftin, este si bun.

Piesele, produsele cu care se lucreaza la nivel local provin din tari ca Germania sau Austria.