1 / 4

Videoconferinta reduce costurile unei companii

Videoconferinta nu este o noutate pentru piata romaneasca, nu este neaparat o tehnologie noua, ci una care evolueaza rapid, fiind o solutie foarte potrivita pentru mediul de business in acest moment dificil, datorita crizei economice. Astfel, ea ajuta la optimizarea costurilor si imbunatatirea procesului comunicational si de luare a deciziilor. Investitia intr-un astfel de sistem nu face nota discordanta cu politica de cheltuieli prudenta, practicata de majoritatea companiilor in vreme de criza. Amortizarea unei astfel de solutii se face intr-un interval foarte scurt de timp, 6-12 luni.

Potrivit Anei-Maria Palade (foto), piata de videoconferinta din Romania atinge, in prezent, aproximativ 3 milioane euro.

Existenta unei piete de videoconferinta poate fi explicata prin prisma gradului de educare tehnologica, a numarului mare de companii multinationale, a deschiderii managerilor din Romania catre noi modalitati de imbunatatire si eficientizare a muncii.

Avitech estimeaza o crestere a cererii de sisteme de videoconferinta in urmatoarea perioada.

“Adresandu-se unei nevoi clare a mediului de business din acest moment - reducerea costurilor - dar avand si avantaje de genul simplificarii procesului decizional si amortizarea investitiei intr-un interval foarte scurt de timp, videoconferinta va fi cu siguranta unul din invingatorii crizei economice pe care o traversam”, este de parere marketing managerul furnizorului de solutii integrate.

In prezent, exista un interes crescut pentru acest serviciu din partea companiilor care aloca un buget mare calatoriilor de afaceri, companiilor cu numeroase puncte de lucru, companiilor multinationale, institutiilor din invatamant si din domeniul sanatatii, institutiilor publice.

Din punct de vedere tehnic, videoconferinta are avantajul de a fi o tehnologie flexibila, intrucat permite conectarea, in aceeasi sesiune, a unor echipamente diverse (laptop, notebook, videotelefon, etc), precum si integrarea cu echipamente periferice – table interactive, sisteme de videoproiectie, camere de documente, sisteme de sonorizare. Totodata, videoconferinta este o garantie a comunicarii video fara intreruperi, distorisiuni, elemente frecvent intalnite in timpul utilizarii altor software-uri de comunicare la distanta, prin intermediul Internetului.

Substituent al intalnirilor fata in fata, videoconferinta inlatura, asadar, cele mai multe bariere comunicationale.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri