Un business de familie

Un business de familieIdeea de a deschide o firma specializata in domeniul topografiei i-a venit lui Marian Radoi in anul 2000, dupa primul an ca student la Facultatea de Geodezie din cadrul Universitatii din Bucuresti. La acel moment, el incepuse sa lucreze pentru o firma cu care colaboreaza si in prezent.

“Am vrut sa fiu un student cu bani. In vacanta am lucrat pentru acea firma, iar in timpul scolii, lucram cu tata, care este tot topograf. Eu faceam lucrarile si el le stampila. E un domeniu inchis si au succes cei care au experienta in familie sau care incep sa practice aceasta meserie de tineri”, explica managerul International Partner Buro, care adauga ca lucrul in natura l-a atras catre topografie.

In acel moment, tatal sau lucra pentru Prospectiuni Geologice si Geofizice, o firma importanta in anii comunismului (n.red. cumparata in 2000 de omul de afaceri Ovidiu Tender si care in prezent are o capitalizare bursiera de 37,6 milioane euro) si cea mai mare parte a timpului si-l petrecea in padure.

"Mi s-a parut excelent sa ai un job in natura, sa nu stai la birou, in oras”, povesteste Radoi.

Chiar daca isi dorea inca din 2000 sa aiba propria afacere, acest lucru s-a intamplat abia in urma cu doi ani, pentru ca din septembrie 2002 si pana in 2006 a studiat in Germania, la Universitatea din Stuttgart - una dintre cele mai bune scoli germane in inginerie civila, mecanica si electrica. El a fost ales alaturi de alti 29 de colegi sa studieze la Stuttgart, de catre un profesor consultant la NASA, anul trei.

“In Germania, am facut cursuri care nu se predau in Romania. De exemplu, aici, se face doar un semestru de masuratori GPS, iar acolo se fac cinci. Acum este foarte usor sa folosesc aceasta tehnologie, pentru ca nu mai investesc multi bani in specializare. Iar ca sa fii bun pe o piata deja formata, cum era cea din Romania, trebuia sa vii cu un surplus”, explica managerul International Partner Buro.

De cand a deschis afacerea, in martie 2007, tatal lui, un specialist cu o experienta de peste 30 de ani in domeniu, a devenit si consultantul sau.

In momentul in care s-a lansat pe piata, competitia era formata din 300 - 400 firme, unele dintre acestea existente de cel putin 10 ani pe piata, si aproximativ 2.000 de ingineri autorizati.

Afaceri de 100.000 euro in acest an

Afaceri de 100.000 euro in acest anSuma de 25.000 euro a fost investita initiala, in echipamentele de masurat, un aparat costand aproximativ 7.000 euro.

Banii au provenit din salariile lui Marian Radoi la Land Development Proiect, companie din grupul Atrium European Real Estate.

Land Development Proiect este dezvoltatorul centrului Militari Shopping Center, deschis in aceasta primavara dupa o investitie de 75 milioane euro, a carui extindere a inceput la jumatatea lunii august.

“A fost o cerere de oferte si am depus si eu una. Dupa aceea, cand m-am prezentat, am mizat pe faptul ca in Romania sunt foarte putin ingineri care au experienta in Germania, iar firma este condusa de un manager german”, arata Radoi.

Dezvoltatorul este si cel mai important dintre cei 22 de clienti ai International Partner Buro, in iunie semnand cu Land Development Proiect un contract de 200.000 euro pe doi ani.

Alti clienti semnificativi ai companiei sunt grupul Apolodor si Kaufland Romania, in acest moment firma desfasurand cu inca un client un proiect a carui valoare este intre 30.000 si 200.000 euro.

Desi anul acesta a semnat contracte cu doar doi clienti, Radoi estimeaza ca cifra de afaceri va atinge 100.000 euro, dublu fata de anul trecut, iar profitul va fi de 50.000 euro, fata de 17.000 in 2008.

“Cifra de afaceri de anul trecut am indeplinit-o la jumatatea anului, dar ne asteptam sa avem o crestere foarte mare. Numai daca ne uitam la firmele mai vechi vedem ca acestea aproape si-au triplat afacerile de la an la an. Speram sa avem afaceri de aproximativ 200.000 euro, chiar daca unele proiecte s-au amanat, iar o parte dintre bugete s-au micsorat cu 20%. Anul acesta s-a lucrat mai mult pe proiectele din 2008, dar cred ca in 2010 va fi mai bine”, afirma directorul International Partener Buro.

El adauga ca, in general, firmele care au amanat proiectele sau au redus bugetele sunt cele mici si medii, care voiau sa construiasca unul sau doua blocuri si depindeau de creditele bancilor.

Marian Radoi este singurul angajat al firmei. El lucreaza, in functie de amploarea proiectelor desfasurate, cu sapte, opt persoane, pana la 15 colaboratori.

“Sunt angajati care au propriile firme, este o meserie liberala si e greu sa iti vina ingineri foarte buni doar ca angajati. De obicei, cei foarte buni merg la mai multe proiecte, de la firme diferite”, spune Marian Radoi.

El precizeaza ca o parte dintre cei cu care lucreaza sunt fosti colegi de facultate sau profesori, printre acestia numarandu-se cel i-a fost indrumator la lucrarea de diploma sau cel care urmeaza sa-i fie la doctoratul la care se va inscrie in toamna.