Cum arata seara unui meci de fotbal din Istanbul

Atmosfera este foarte sic in cartierul Fener, iar multimea de cafenele aglomerate pe faleza langa yachturile ce se odihnesc in port este cel putin la fel de densa ca in Barcelona ori pe Coasta de Azur. Trecem pe langa vreo 10 terase strajuite de faclii electrice care incalzesc atmosfera inca si mai mult. Cele mai multe mese sunt inconjurate de barbati bine facuti, imbracati elegant, cu cate un fular discret impletit la gat. Semn ca nu e doar seara unor consumatori de ceai ori vin turcesc, ci a unor barbati – corporatisti, dupa tinuta, sau chiar functionari – infometati de fotbal.

Ne asezam la o masa, inconjurati de suporteri linistiti, poate prea diferiti de cei pe care ii vad la un meci de fotbal din Romania. Am senzatia ca stau langa participantii la un seminar pe teme bancare, la care cursantii – majoritatea barbati in corporatii turcesti – si-au luat si accesorii distinctive, ca sa isi arate orientarea fotbalistica.

La restaurantul Altin Balike e seara de Europa League, se vad acolo toate meciurile serii, iar terasa este plina. Restaurantul da mai degraba impresia unei oaze de relaxare intre doua locuri incendiare: o punte de cateva ore, la un pahar de vin, intre strazile tumultoase ale Istanbulului, galagia claxoanelor de la masini, si nebunia de pe un stadion populat cu suporteri fanatici. O atmosfera balcanica in sensul bun, colorata si vesela.

In spatele meu, o masa de zece persoane la care se vorbeste tare, se bea ceaiul turcesc de dupa fiecare masa. In fata, o masa cu doi barbati la patru ace - cred ca sunt amici, dupa tonul pe care isi vorbesc. Iau o pauza si isi indreapta privirea catre o plasma in jurul careia se aduna o rumoare si mai mare. Mai multi turci exclama ceva in limba lor de neinteles, nici macar dupa tonalitate: Galatasaray deschide scorul pe stadionul Stefan cel Mare din Bucuresti. Nimeni nu se bucura, de parca ar fi marcat o echipa neutra. Ma indrept spre barul pazit de alte doua televizoare moderne. “De unde esti?”, ma intreaba un domn la 50 de ani, al carui gat e acoperit de fularul galben-albastru. “Sunt roman”, iar raspunsul meu parca ne apropie si mai mult: “Ar fi bine sa nu bata Galata”, imi spune turcul pipaindu-si fularul impletit cu litere luminate (Fener: Far, Bahçe: Gradina, in lb. turca). Dau din cap ca si cum as intelege ce inseamna cu adevarat o rivalitate intre doua cluburi de fotbal din acelasi oras.

Ma retrag la masa, mai trec cateva zeci de minute, iar Ana, director de comunicare in cadrul unei multinationale turcesti, inchide telefonul mobil, punand capat unei conversatii: “E 2 - 0 pentru Galata, iar sotul meu m-a sunat, e foarte fericit. O sa tina pumnii Stelei”, spune tanara turcoaica, pe un ton complice, semn ca in Turcia fotbalul devine un spectacol adresat si middle class family, ca in Premier League.