Peste 250.000 de firme mici au pierit in 15 luni

Peste 250.000 de firme mici au pierit in 15 luniPe piata locala exista 1.940 de societati mari (cu o cifra de afaceri mai mare de 50 mil. euro) si circa 600.000 de intreprinderi mici si mijlocii (IMM), arata datele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR).

De la inceputul lui 2009 si pana la sfarsitul primul trimestru al acestui an, circa 250.000 de IMM-uri au fost nevoite sa-si inchida portile, in conditiile in care in perioada mentionata economia locala s-a contractat puternic.

"195.751 de IMM-uri si-au intrerupt activitatea in 2009. Prin acest lucru se intelege atat intreprinderi care au intrat in faliment, cat si firme care au fost radiate. La acestea se adauga inca vreo 62.000 de firme care si-au incetat activitatea in primul trimestru al acestui an", spune Ovidiu Nicolescu (foto), presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR).

Din totalul intreprinderilor IMM-urilor care si-au inchis portile anul trecut, aproape 40.000 de societati au fost radiate doar in al doilea semestru al lui 2009. Cresterea fata de intervalul iulie-decembrie 2008 a fost de 58%. Per ansamblu, numarul IMM-urilor radiate in 2009 s-a majorat cu 42% comparativ cu 2008.

O analiza a CNIPMMR, care citeaza datele existente la Registrul Comertului, evidentiaza insa ca anul trecut au fost inmatriculate aproape 116.000 de societati comerciale, numarul lor fiind insa cu 19,5% mai mic decat in 2008.

"Trebuie sa tinem cont ca o parte din IMM-urile care au disparut anul trecut au fost afectate de introducerea impozitului minim. Totusi, chiar daca vorbim de 200.000 de firme din 700.000-800.000, iar ponderea ar putea parea foarte mare, trebuie tinut cont ca multe din societati s-au reorientat. Uitati-va ca numarul de PFA (Persoana Fizica Autorizata - n.red.) a explodat anul trecut", afirma Gabriel Biris, partener al casei de avocatura Biris Goran.

Fiscalitatea excesiva grabeste moartea micilor intreprinzatori

Fiscalitatea excesiva grabeste moartea micilor intreprinzatoriIntroducerea impozitului minim, in a doua parte a anului trecut, a constituit una din masurile legislative cu impact semnificativ in viata IMM-urilor. De asemenea, cota de impozitare pe veniturile microintreprinderilor a fost majorata la 3%, de la 2,5 in 2008, iar impozitul pe dividende (10% sau 16%) a ramas constant.

Al doilea semestru din 2009 a consemnat si anularea sau comasarea a 119 taxe si tarife, pentru a reduce numarul total la circa 3.000.

"Reducerea si comasarea de taxe trebuie laudata si sustinuta, insa scaderea care a avut loc anul trecut nu a produs un impact semnificativ in randul activitatii IMM-urilor", spune Gabriel Biris (foto).

Daca cel de-al doilea semestru al anului trecut a adus introducerea impozitului minim, primele sase luni au abundat de schimbari legislative in ceea ce priveste forta de munca. Astfel, comparativ cu acelasi semestru din 2008, contributia angajatorului la asigurarile sociale a crescut cu 1,3%, indiferent de conditiile de munca, in vreme ce nivelul contributiei la asigurarile de sanatate din partea angajatorului s-a redus la 5,2%.

Totodata, contributia angajatorului la fondul de somaj a scazut cu 0,5%, pana la 0,5%, iar cea a angajatul cu 0,5%, fata de 1%.

In ciuda situatiei dificile cu care se confrunta mediul de afaceri, partenerul Biris Goran apreciaza ca mici intreprinzatori nu ar trebui sa beneficieze de masuri de stimulare fiscale.

"Nu consider ca IMM-urile au nevoie de masuri speciale de protectie sau stimulare fiscala. Cred ca este mult mai bine pentru calitatea mediului de afaceri ca fiscalitatea sa fie corect asezata, fara exceptii, in asa fel incat baza de impunere sa asigure sustenabilitatea pe termen lung a cotelor relativ reduse de impunere. Consider insa ca impozitul minim trebuie eliminat, iar deductibilitatea cheltuielilor cu combustibilii, permisa", subliniaza Biris.

O masura fiscala care ar putea fi luata in perioada urmatoare de catre autoritati ar putea fi inlocuirea impozitului minim, cu impozitul forfetar.

Reprezentantii Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) precizau recent ca nu este momentul oportun pentru introducerea impozitului forfetar in perioada de criza, pentru ca ar agrava-o, specificand ca acest proiect necesita oricum lamuriri.

"Impozitul forfetar va afecta numai o parte din IMM-uri, respectiv cele ce vor fi obligate la plata acestei taxe. Din declaratiile de pana acum sunt vizate peste douazeci din domeniile de activitate cu grad de evaziune fiscala ridicata si cu posibilitate redusa de control. Impozitul minim a afectat intregul spectru al companiilor mici si mijlocii, deoarece in sfera de aplicare a acestui impozit au fost obligate toate societatile comerciale", spune Dinu Petre, partener in cadrul casei de avocatura Cunescu, Balaciu si Asociatii.




Inchiderea IMM-urilor a scos pe piata 400.000 de someri, iar antreprenorii se feresc de angajari

Inchiderea IMM-urilor a scos pe piata 400.000 de someri, iar antreprenorii se feresc de angajari"Nu stiu exact cati angajati din sectorul IMM si-au pierdut locul de munca in 2009, insa numarul acestora poate fi calculat extrem de usor, daca tinem cont ca majoritatea agentilor comerciali inchisi anul trecut au fost microfirme, cu 2-3 salariati", apreciaza Nicolescu.

Astfel, potrivit unui calcul realizat de Wall-Street, pe baza informatiilor furnizate de presedintele CNIPMMR, numarul angajatilor din sectorul IMM care au ramas fara loc de munca in 2009 este de minimum 400.000, dar poate depasi 600.000.

"Doar foarte putin din cei disponibilizati si-au gasit ulterior un loc de munca, iar acest lucru este vizibil daca ne uitam la evolutia somajului din 2009", mentioneaza Nicolescu.

Pe parcursul lui 2009, rata somajului s-a majorat de la 4,9%, in luna ianuarie, la 7,8% in decembrie. In termeni cantitativi, numarul somerilor a crescut de la 444.907, cat erau la inceputul lui 2009, la 709.383.

"300.000 de angajati care lucreaza la stat ar trebui redusi. Din cauza suprapopularii cu bugetari, angajatii din mediul privat nu au putut sa-si gaseasca un loc de munca in 2008 si 2009. De asemenea, din cauza anumitor prevederi din Codul Muncii, multe firme se feresc sa faca angajari. Eu, daca vreau sa angajez pe cineva, imi leg o piatra de moara de picioare, pentru ca daca acel salariat vine beat la serviciu, eu nu pot sa-l dau afara, decat daca il dau in judecata", apreciaza Florea Parvu, vicepresedinte CNIPMMR.

Pe langa favorizarea drepturilor angajatilor in relatia cu angajatorul, legislatia actuala de pe piata fortei de munca genereaza destul probleme IMM-urilor atunci cand vine vorba de incadrarea personalului pe o pozitie corespunzatoare organigramei firmei.

"De exemplu, nu poti incadra o persoana pe postul de programator decat daca aceasta are studii superioare finalizate cu diploma de licenta, chiar daca persoana respectiva este foarte pregatita din punct de vedere profesional si experienta sa corespunde profilului cautat. As mai adauga faptul ca aceeasi clasificare a ocupatiilor nu cuprinde si posturile aparute relativ recent, mai ales in domeniul online - motiv pentru care intampinam dificultati in a corela postul pe care facem incadrarea cu fisa reala a postului respectiv, ceea ce poate determina dezechilibru la nivelul politicilor de resurse umane si aplicarea acestora", spune Florentina Greger (foto), director de resurse la Zitec, firma cu 35 de salariati activa in dezvoltare de software, care a inregistrat o cifra de afaceri de 0,9 milioane de euro anul trecut.

Printre punctele pozitive pentru firma existente in legislatia muncii se numara prevederea conform careia anumite categorii de angajati care lucreaza in domeniu pot beneficia de reducere de impozit.