Tinerele au aflat de proiectul special wall-street.ro de sustinere a tinerilor antreprenori romani si au profitat de oportunitate. Scrie-ne si tu pe AfacereaMea@Wall-Street.ro si vei avea sansa de aparea in StartUp, rubrica citita, lunar, de zeci de mii de romani!
Carla Zanfira are experienta in domeniul publicitatii iar Daniela Zanfira a lucrat ca fotograf. Coman Mariana si Dana Hively se descriu ca fiind “partea practica” a afacerii, ambele lucrand in prealabil in relatii publice (PR).
“Am incercat sa gasim o locatie cheie si am reusit. Magazinul este situat pe o strada de legatura cu centrul istoric, langa km 0, Piata Universitatii. Suntem inconjurate de multe cladiri de birouri, banci, dar nu in ultimul rand vadul este creat si de studentii de la Universitatea Bucuresti”, subliniaza un avantaj Dana Hively.
Magazinul este tineresc, colorat, tinerele incercand sa abordeze clientii non-chalant, deschis. “Ne diferentiem de alte magazine de profil prin faptul ca noi avem posibilitatea sa lucram la comanda. Clientele isi pot alege calapoade, pielea, culoarea materialelor, atat pentru genti dar in primul rand pentru pantofi. Avem atelierul nostru propriu in care lucram creatiile nostre dar colaboram si cu alte ateliere”, subliniaza ea. Unele modele sunt 100% proprii iar la altele, importate, au fost schimbate doar culorile.
Firma are sapte angajati, atat in magazin cat si in ateliere. Pe langa acestia, Magdoll mai are patru colaboratori.
Mai mult, incercand sa combata magazinele deja traditionale si cunoscute, branduri mondiale, antreprenoarele au decis sa tina magazinul deschis pana la ora 22:00. Targetarea se extinde astfel si in zona turistilor ce vin sa viziteze centrul vechi al Capitalei.
Investitia initiala in business s-a ridicat la 50.000 de euro – utilaje, materiale, spatiu pentru atelier si spatiu pentru magazin.
Promovarea o vor realiza printr-o campanie cu spoturi la radio, e-mailing direct, asocieri cu diverse emisiuni TV. “Intr-o saptamana o sa pregatim lansarea oficiala. Vrem ca Magdoll sa fie mai mult decat un simplu magazin de pantofi si genti, sa fie un concept store. Vrem ca in fiecare seara de joi sa organizam o petrecere cu un DJ unde sa invitam clientii magazinului”, spune ea.
Planurile de viitor, pe urmatorii doi ani, implica extindere nationala in special prin magazinul online si eventual sa deschida mai multe puncte fizice de vanzare si in alte orase mari ale tarii.
Cum ti se pare afacerea tinerelor? Consideri ca vor avea succes? wall-street.ro te incurajeaza sa comentezi.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: