Grupul Eurolines Romania, din care fac parte 20 de firme din Romania, Germania si Republica Moldova, si-a stabilit de mai bine de cinci ani sediul central intr-o cladire de birouri din zona Lizeanu a Capitalei. wall-street.ro iti prezinta un sediu luminos, din mijlocul caruia omul de afaceri Dragos Anastasiu conduce un business care tinteste pragul de 400 milioane de lei in acest an.

La sediul central al Grupului Eurolines Romania isi desfasoara activitatea 85 de persoane, pe o suprafata de aproximativ 825 metri patrati, suprafata fiind impartita pe doua etaje.

Sediul companiei este intr-o cladire de birouri cu trei etaje, construita in 2006, cu aproximativ 700 mp pe etaj, plasata intre magazinul Bucur Obor si strada Lizeanu.

"Este un sediu foarte luminos, una dintre laturile cladirii este tip perete-cortina, inalt, in interiorul caruia am avut libertatea de a compartimenta in masura in care a fost nevoie, pentru ca noi am ales acest sediu, tocmai pentru ca era un open-space. Cea mai apropiata statie de metrou este la Obor, iar in zona exista o buna accesabilitate catre statii RATB. Cladirea este detinuta de societate comerciala care inchiriaza spatii si mai are activitati legate de distributia materialelor de constructii", au declarat reprezentantii companiei.

Sediu Eurolines

Reprezentantii companiei spun ca intre avantajele acestui imobil sa numara apropierea de centru, de zona de Nord sau de autostrazile A2 si A3, si de centrele comerciale din sectoarele 1, 2 si 3.

"Cladirea are o parcare exterioara generoasa si acest lucru a contat foarte mult in alegerea acestui sediu. Nu este o zona de birouri, este amplasata intr-un perimetru aglomerat in timpul saptamanii", potrivit Eurolines.

"In cei cinci ani de cand ne aflam aici, am continuat sa ne extindem in interiorul cladirii. In afara spatiului de la etajul doi, unde sunt plasate birourile pentru directorul general si directorul de vanzari ai grupului, Nova Travel, Dream Team Software, departamentele de contabilitate, IT, controlling financiar, inovare, administrativ, juridic, HR, marketing, publicitate, customer loyalty, call center pentru rezervarile de bilete de autocar si bilete de avion, la etajul unu avem o sala de training, bucatarie si spatii de depozitare", au spus acestia.

Sediu Eurolines

Spatiul ocupat de Eurolines contine doua sali de sedinte, una fiind folosita si ca sala pentru training. La aceasta se adauga o sala de intalniri.
Aproximativ 95% din spatiu este open space.

De asemenea, angajatii Eurolines au la dispozitie sala de mese si o sala este amenajata o biblioteca cu carti de business (in proportie de 90%).

Angajatii si vizitatorii companiei au la dispozitie 25 locuri de parcare exterioare si trei locuri interioare.

Biroul presedintelui Grupului Eurolines Romania este amplasat la mijlocul spatiului, fiind delimitat de pereti de sticla. Biroul sau are doua usi de acces, dintre care una este deschisa aproximativ 50% din timp. Are aproximativ 30 de metri patrati. In biroul lui Dragos Anastasiu sunt multe carti, poze ale fiicei sale, cateva trofee ( sunt destul de multe, raspinadite in sala de training si in cea de sedinte), diverse obiecte haioase aduse din calatorii de el insusi sau de colegi.

Pastreaza cadourile colaboratorilor si se amuza de fiecare obiect primit in dar.

Autocar Eurolines

Fotografii realizate de Mircea Dragos.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri