Iarna trecuta compania a dat zona Dorobanti, unde avea sediul anterior, pe 330 de metri patrati inchiriati in cladirea de birouri din centrul Bucurestiului.

"Suntem situati intr-o cladire de birouri clasa A in Piata Victoriei, beneficiind de acces facil catre mijloacele de transport in comun si spre aeroport", spun reprezentantii companiei, motivand astfel alegerea acestui sediu.

In cei 330 mp situati pe un etaj cu doua partitii isi desfasoara activitatea 20 de angajati.

Gi Group

"Cladirea are o amplasare deosebita, avand acces excelent catre orice punct al orasului, beneficiind de apropierea bulevardelor majore, precum Lascar Catargiu, Aviatorilor, Iancu de Hunedoara, Ion Mincu si Calea Victoriei. (...) Cladirea are o pozitie excelenta pentru businessul nostru", conform Gi Group.

Din suprafata totala, 35% este open space, restul fiind reprezentat de birouri inchise si patru sali de sedinta.

Citeste si:

O problema a acestei zone este reprezentata de numarul mic de locuri de parcare.

"Dispunem de doua locuri de parcare. Este o situatie similara cu alte locurile din centru", spun reprezentantii Gi Group.

Seful companiei este inconjurat de obiecte daruite de prieteni

Gi Group Romania este condusa de Felix Toma, manager cu o experienta de 12 ani in domeniul vanzarilor. El are un birou de aproximativ 25 metri patrati.

Biroul acestuia este orientat inspre strada, deoarece il stimuleaza agitatia strazii si privelistea oamenilor in miscare. Acesta sta cu usa deschisa, iar intre obiecte care il reprezinta si le tine in birou se numara grafica si tablouri de la prieteni.

Felix Toma Gi Group

Felix Toma si-a inceput cariera in compania Imo Europa in 2002 in pozitia de director de vanzari, pentru ca in 2006 sa se alature Accor Services Romania ca si area sales representative. In acelasi an, a fost numit branch manager in Timisoara in cadrul companiei Adecco Romania. In ianuarie 2011 a fost promovat ca si national operations manager, un rol pe care l-a indeplinit pana la preluarea conducerii Gi Group Romania.

Gi Group Romania ofera servicii de munca temporara si permanenta prin divizia Gi Group, recrutare si selectie prin divizia Barnett McCall si salarizare, administrare si consultanta in Dreptul Muncii prin divizia ePayPoint. Incepand din 2013, Gi Group Romania furnizeaza servicii de coaching si training in parteneriat cu Erickson International.

In 2012 compania a avut o cifra de afaceri de 34 milioane de lei, iar pentru anul 2013 estimarile vizau o crestere la 37-38 milioane de lei.