Intr-o zona linistita din cartierul Floreasca se afla biroul Hello, grup specializat in comunicare pentru industria de food & beverages. Sediul este amplasat intr-o casa de circa 200 mp, care a fost amenajata dupa personalitatea angajatilor.

“Am amenajat-o impreuna, fiecare dintre noi si-a pus amprenta pe cate un coltisor. Din acest motiv ne si simtim ca acasa, are cate o bucatica din fiecare. Avantaje sunt nenumarate. Este un spatiu confortabil, prietenos, poate prea prietenos, ceea ce poate deveni un dezavantaj uneori, ca prea ne simtim ca acasa. Avem o curte mare, un spatiu de relaxare si o bucatarie pe masura”, spun oficialii companiei.

In acest spatiu lucreaza in jur de 20 de persoane.

Grupul Hello a fost lansat in 2010 de catre Andreea Celescu, Cristina Diaconescu si Marilena Istratescu. De curand, grupul format din agentiile Hello Consumer Interaction (campanii instore, evenimente speciale) si Hello Communication (comunicare integrata), si-a lansat divizia Foodwise, prima divizie de pe piata locala specializata in comunicare pentru alimente si bauturi.

Majoritatea angajatilor sunt concentrati pe aceasta divizie, pentru Foodwise lucrand 16 din cei aproape 20 de salariati ai grupului. Managementul estimeaza afaceri de circa 0,7 milioane de euro pentru Foodwise.

Printre clientii grupului se numara Ursus Breweries (Ursus, Timisoreana, Ciucaș), PPD Romania (cu J&B, Johnnie Walker, Smirnoff, Tazovsky Vodka, Campari, Cinzano, Aperol), Coca-Cola HBC, FrieslandCampina, Lactalis, Hame.

Spatiul a fost amenajat in functie de paleta de culori a logo-ului companiei: verde, galben si portocaliu. “Am amenajat totul dupa sufletul nostru”, spune Istratescu.

Managerul afirma ca nu a contat ca in cadrul sediului sa fie restaurante sau cafenele, pentru ca in apropiere se afla mai multe restaurante

“Facilitatea principala consideram ca este curtea interioara, unde stam toti dimineata si ne bem cafeaua, unde mancam la pranz sau ne petrecem sarbatoritii. De obicei mancam in curtea casei. Ne-am amenajat un spatiu dragut, cu umbra, iar la pranz mancam impreuna", a mai spus Marilena Istratescu.

Biroul are doua sali de sedinta: una in care sunt intalnirile cu clientii, in care se discuta brief-urile si sunt organizate work-shop-uri creative si inca o sala decorata ludic folosita pentru traininguri, intalniri informale, brainstorminguri.

Iar pentru ca o parte importanta dintre clienti sunt din zona bauturilor, receptia este o reinterpretare a unui bar care “ofera cocktailuri de idei”.

"Nu lipsesc niciodata de la <<bar>> florile si bomboanele, ciocolatele). Andrei, colegul nostru din creatie, obisnuieste sa ne surprinda dimineata umpland bomboniera pana la refuz cu dulciuri", au mai spus reprezentantii grupului de comunicare.

Pe de alta parte, curtea interioara este locul de relaxare si locul in care angajatii fac gratare si "testeaza" cocktailuri preparate de cei din departamentul implementare.

Managerii Cristina Diaconescu si Marilena Istratescu au biroul la parter, in timp ce Andreea Celescu lucreaza la mansarda.

“Este spatios si colorat, punctat cu detalii personale de <<arhiva>>: un perete de post it- uri cu “La multi ani!” de la colegi, colectia de agende de lucru de cand a luat nastere agentia (2010), desene pentru diverse proiecte facute de Cristina, primul storyboard. Andreea sta la mansarda alaturi de colegii din departamentul de implementare. De pe biroul ei nu lipsesc florile, <<pisicile>> si sacul <<puf>> cu imprimeu cu pisici, de langa geam", mai povesteste Marilena Istratescu.

Fotografii realizate de Mircea Dragos

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri