Compania fondata in 2005 are de anul trecut sediul intr-o vila de 450 de metri patrati din Satul Francez. Vila are doua etaje si mansarda.

Ea conduce una dintre cele mai mari agentii de comunicare din Romania

Ea conduce una dintre cele mai mari agentii de comunicare din Romania

“Biroul a fost amenajat de catre intreaga echipa, este simplu, practic, spatios. Un cuvant greu de spus au avut colegii nostri de la creatie. Printre avantaje se numara faptul ca este spatios, luminos, open space cu destul… spatiu pentru fiecare. Si trei birouri individuale, care pot fi folosite pentru 1-4 persoane, in functie de necesitati. Dezavantajul este faptul bate soarele in permanenta la etajul al doilea si avem jaluzelele trase vara aproape tot timpul”, spune Ruxandra Serban, fondatoarea si CEO al Erka Synergy Communication, companie cu afaceri de 2,6 milioane de euro anul trecut.

Portocaliul, o pata de culoare

Sediul a fost amenajat de cei 30 de angajati ai agentiei. “Am vrut sa ne fie foarte usor sa comunicam intre noi. Avand un logo de culoare portocalie… avem cateva accente portocalii care ne pigmenteaza decorul. In special niste <<pufi>> care ne tin loc de scaune cand suntem prea multi”, adauga Serban.

Biroul are doua sali de sedinta, o cafeteria si o terasa in spatele vilei. De asemenea, in apropiere se afla numeroasele restaurante din parcul Herastrau, dar si un salon de frumusete.“Nu a contat in alegerea sediului, dar fetele il gasesc foarte folositor”, adauga managerul.

Compania are rezervate doua locuri de parcare, dar, in general, acest aspect nu este o problema pentru angajati, dupa cum spune Ruxandra Serban.

Masa de lucru in forma de bob de fasole

Citeste si:

Biroului managerului agentiei este la mansarda. “Este un birou deschis complet catre etajul al doilea. Obiectul care ma reprezinta este… cred ca masa de lucru in forma de boaba de fasole”, explica Ruxandra Serban (foto 3).

Ce are in plus biroul ideal?
“Mai multe plante, probabil. Sa aiba o piscina, o sala de sport. Glumesc:)”, afirma CEO-ul agentiei de creatie.

Erka ofera servicii integrate de marketing si comunicare, strategie, planificare si implementare evenimente, identitate de brand, creatie si design pentru retail, media, BTL, PR, social media, web development si web design, marketing direct & promotii, PR si comert electronic.

Primul mare client al companiei fondate in 2005 de catre Ruxandra Serban a fost retailerului francez Cora, acesta fiind si cel mai vechi client al Erka. Printre clientii actuaili se numara Decathlon, Coriolan, Cora, Camera de Comert si Industrie a Frantei, Ambasada Frantei, Yves Rocher, Guess, Rombiz, Casiopeea, Norauto, Domino's Pizza, MOA, Natural Paris, MFA, Minet SA, Van Rijn.

Anul trecut compania a avut afaceri de circa 2,65 milioane de euro, iar pentru anul acesta managerul agentiei mizeaza pe venituri similare.

Citeste si: #Colectiv: Andrada are nevoie de noi! Sa o ajutam sa poata visa din noi

#Colectiv: Andrada are nevoie de noi, pentru a putea visa din nou!

#Colectiv: Andrada are nevoie de noi, pentru a putea visa din nou!

Sursa foto: Andrada Mihailescu