Noile birouri ale companiei de consultanta fiscala si audit EY din Timisoara reprezinta al doilea spatiu regional dupa cel din Cluj Napoca in care a fost implementat conceptul "Workplace of the Future" (Biroul viitorului – trad.) si pe care compania din "Big 4" il introduce gradual in intreaga lume.

Pentru EY, Romania a fost prima tara din Europa Centrala si de Sud-Est unde compania a aplicat acest nou mod de a utiliza spatiul de lucru, cand echipa din Bucuresti s-a mutat in sediu din Bucharest Tower Center, in anul 2013.

La fel ca la Bucuresti si Cluj-Napoca sau ca in restul tarilor din lume, noul birou EY din Timisoara include statii mobile de lucru pentru angajatii cu program flexibil, spatii informale de intalniri si solutii IT pentru stimularea colaborarii si conectivitatii intre echipele din Romania, angajatii care calatoresc in afara biroului si cei aflati la distanta in alte tari.

Pe masura ce generatia Y, a celor care au fost educati in anii 2000 si care au evoluat intr-un mediu cu schimbari culturale foarte rapide, castiga o pondere tot mai mare in numarul angajatilor companiei, EY inregistreaza acum o medie de varsta de 30 de ani in Romania. „Incercam sa venim in intampinarea nevoilor si asteptarilor generatiei Y, privind flexibilitatea timpului si spatiului de lucru sau privind colaborarea si interactiunea virtuala”, sustin reprezentantii EY.

Mai mult, reprezentantii companiei de consultanta fiscala si de audit sustin ca politicile interne si instrumentele logistice ale EY au fost redefinite pentru a inlocui arhivele fizice cu cele virtuale, optimizand astfel utilizarea spatiului fizic.

In noul birou predomina spatiile deschise care cumuleaza 60% din suprafata si este special amenajat cu spatii informale pentru sesiunile de brainstorming si pentru discutiile relaxate.

„Printre clientii nostri, alaturi de companii multinationale care au ales sa investeasca aici, se gasesc si multe afaceri de succes ale antreprenorilor banateni. Contributia lor la mediul de business local, dar si la economia tarii este foarte valoroasa. Vedem asta si in datele Eurostat, care arata ca Regiunea de Vest inregistreaza al doilea cel mai mare PIB pe locuitor, dupa Bucuresti-Ilfov, cu 7.900 euro per capita. Si cu 10% mai mult fata de media nationala. Iar Timisoara inregistreaza un produs intern brut/locuitor mai mult de dublul mediei nationale, conform datelor statistice oficiale”, a declarat Bogdan Ion, country managing partner in cadrul EY Romania .

Noul spatiu EY din Timisoara se intinde pe o suprafata de 215 metri patrati si ocupa un etaj al cladirii de birouri in care este amplasat. Echipa EY din Timisoara numara 20 de angajati; chiar daca echipa se va mari, spatiul actual poate acomoda mai multi oameni, intrucat aplicam politica de mobilitate, care permite angajatilor sa lucreze de la distanta prin rotatie.

Cum va arata biroul viitorului: senzori peste tot si spatii populate de freelanceri

O alta viziune despre viitorul mediului de lucru a fost punctat si in cadrul unui eveniment desfasurat la finalul anului trecut, in care reprezentanti ai pietei imobiliare sustin ca a inceput si in Romania sa se vorbeasca tot mai mult despre conceptul Smart Building.

“Birourile vor fi pline de senzori si care vor analiza modul in care se foloseste fiecare scaun, birou sau spatiu din companie. Spatiul trebuie gandit in asa fel incat sa fie eficient, in asa fel incat managerul care se ocupa de administrarea sa sa stie nivelul de productivitate. (…) Nevoia de spatiu fizic va exista, dar foarte diferit de cum arata in prezent. Vine din urma un nou model de business – cel de freelancing si antreprenoriat. In Europa de Vest, modelul corporatist este absolut. Vine din urma moda de lucru freelancing, project based. Tinerii vor sa isi faca un business propriu, aproape ca nu mai ai nevoie de un spatiu fizic. Eu cred ca in 10 ani cladirile nu vor mai fi ale unei companii. Vor fi birouri care se vor inchiria cu ora sau pe tip de activitate Va fi nevoie de flexibilitate si un nou mod de vanzare a cladirii. Vor fi cladiri in care freelancerii se vor intalni”, a spus Ilinca Paun, managing director al agentiei de consultanta imobiliara Colliers.

Ilinca Paun sustine ca a testat inca din urma cu trei ani cum arata biroul viitorului. “A fost un model pe care l-am adus din SUA. Incepuse lupta pentru talente, iar competitivitatea intre companii este factorul pentru care multe companii au inceput sa abordeze noi strategii. Sunt firme care au angajat 365 de zile pe an o maseuza. (...) Am facut hotdesking si practic am desfiintat biroul personal si a functionat foarte bine in momentul in care oamenii au inteles ca pentru a creste performanta modul de lucru colaborativ poate fi mai eficient pentru companie. Noi, romanii, ne atasam de obiecte, mai ales in cazul persoanelor de peste 40 de ani. Tinerii, insa, cauta ceea ce se numeste shared resources. Functionam pe automatisme, dar asta nu este un lucru de lauda, nu ne ajuta in dezvoltare. Dupa trei ani, oamenii au inceput sa se aseze in echipa, dar care lucreaza cel mai mult sunt cei care prefera sa aiba un birou fix. Noi am creat o biblioteca, dar a trebui sa cream si spatii “silent”, in care oamenii sa lucreze cu eficienta maxima”, a aratat managerul Colliers.

EY este unul dintre cei mai mari patru jucatori specializati pe piata serviciilor de consultanta financiara si audit din Romania inca de la infiintare, in anul 1992. Cu circa 700 de angajati in Romania si Republica Moldova, EY furnizeaza servicii integrate de audit, asistenta fiscala, asistenta in tranzactii si servicii de asistenta in afaceri catre companii multinationale si locale.

EY are cinci birouri in tara – in Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Chisinau. La nivel mondial, EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale, cu 190.000 de angajati in peste 700 de birouri din 150 de tari si venituri de aproximativ 27,4 miliarde de dolari in anul fiscal incheiat la 30 iunie 2014.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri