Aegon, unul dintre cei mai mari operatori de asigurari de viata si de pensii private la nivel local, companie activa in Romania inca din 2007, cand a preluat operatiunile Eureko, isi desfasoara activitatea centrala in Cluj-Napoca, intr-un sediu cu o suprafata de 1.500 mp, desfasurata pe 4 din cele 5 niveluri ale cladirii de birouri.

In urma cu doi ani de zile, sediul companiei olandeze Aegon a trecut printr-un amplu proces de schimbare, moment in care birourile au beneficiat de un “facelift”, din dorinta de a crea un spatiu de lucru care sa inspire at mai mult angajatii.

In acest fel, compania a apelat la serviciile companiei Morphoza, specializata in design interior, pentru a realiza acest pas in transformarea sediului in care isi desfasoara activitatea in prezent aproximativ 100 de angajati.

“In structurarea si amenajarea spatiului am avut in vedere mai multe aspecte: latura functionala, adaptata la specificul de lucru al fiecarui departament si la nevoile de interactiune din interiorul echipei, latura de identitate - in amenajarea spatiului s-a tinut cont de stilul vizual si de valorile de brand ale Aegon – si o latura ludica, atat de importanta in crearea unui mediu de lucru in care colegii nostri sa simta ca se pot regasi, ca se pot exprima si, la nevoie, relaxa”, sustin reprezentantii companiei de asigurari si pensii private.

Cladirea in care isi desfasoara activitatea angajatii Aegon acopera o mare parte dintre necesitatile pe care echipa le poate resimti in acest sens. De exemplu, proximitatea fata de un mare centru comercial le asigura accesul la facilitati precum restaurante, banci, servicii diverse, dar si de reteaua de transport in comun si de taxi. Aceste beneficii ajuta compania atat in procesul de retentie a personalului, cat si in cel de recrutare a noilor angajati.

“Cladirea ideala, in cazul Aegon, ar beneficia, in plus, de mai mult spatiu verde in jurul sau. Pentru a echilibra, totusi, acest aspect, am ales un concept de amenajare care sa animeze spatiul de lucru si sa-l insufleteasca. Intrucat s-a dorit doar un facelift al birourilor, o mare parte din mobilier ramanand acelasi, am pus accentul, in special, pe conceptul de decorare. Astfel, am ales sa adaugam accente de culoare, in special in birourile inchise, si sa individualizam spatiul, in functie de preferintele cromaticem ale angajatilor. (…) Asa am ajuns la conceptul numit de noi „Every person has a story”, prin care am oferit angajatilor ocazia de a personaliza anumite obiecte de decor, de a integra armonios obiecte personale in spatiul de lucru, astfel incat fiecare birou sa transmita povestea persoanei pe care o gazduieste. Acelasi principiu a fost urmat si in decorarea salilor destinate intalnirilor informale, unde am ales piese de decor cat mai divers si vesel colorate pentru a suscita creativitatea si schimbul de idei intre angajatii companiei. Salile destinate intalnirilor cu clientii si partenerii companiei, desi nu sunt la fel de animate prin culoare ca cele informale, „vorbesc” despre valorile care ghideaza activitatea companiei prin citatele si mixul de cuvinte care se regasesc inscriptionate pe pereti”, sustin, la randul lor, reprezentantii Morphoza, compania care s-a ocupat de reamenajarea spatiului Aegon.

Cladirea dispune la parter o sala de mese generoasa si o zona cu mese de ping-pong si biliard. Cafenea, restaurant sau sala de sport nu exista momentan in cladire, insa fiind in vecinanatatea unui important centru comercial din Cluj, proximitatea de aceste spatii nu este o problema.

Fiecare dintre cele 4 etaje dispune de minimum o sala de sedinte, iar, in total, sunt 6 sali dedicate training-urilor, intalnirilor interne sau celor cu clientii, respectiv cu partenerii companiei.

Biroul CEO-ului este amplasat la ultimul etaj si, la fel ca intregul decor al spatiului de lucru, preia identitatea de brand a Aegon, de data aceasta, prin culorile alese: turcoaz si neutrale de alb si gri.

“Este vorba despre o amenajare puternica, dar atipica prin piesele de mobilier alese. In concordanta cu conceptul intregului spatiu de birouri, si acesta a fost individualizat, cu ajutorul obiectelor decorative: poze si desene cu familia, plantele decorative primite de la colegi, obiecte cu valoare sentimentala”, au mai precizat reprezentantii companiei.

Aegon este unul dintre cei mai mari administratori de asigurari de viata si de pensii private, pe o piata pe care mai activeaza nume precum Metropolitan Life, NN, Generali sau BCR .

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri