Frisbo, furnizor de servicii complete de e-fulfillment din Romania, a rulat, in 2015, comenzi in valoare totala de 2 milioane de euro, dublu fata de anul anterior. Dupa aceasta evolutie, platforma vizeaza, pentru 2016, dublarea numarului de clienti si comenzi in valoare de 3 milioane euro pentru companiile din portofoliu.

Anul trecut, Frisbo si-a extins portofoliul cu 13 companii noi din tara si din regiune, ajungand la un total de peste 45 de clienti. Printre brand-urile cu care lucreaza prima platforma de e-fulfillment de pe piata locala incepand de anul trecut se numara amarant.ro (magazin dedicat celor care au diete speciale), pentruacasa.com (magazin specializat in comercializarea produselor electrocasnice), case-az.ro (retailer online de mobilier si accesorii de baie, robinete de baie si bucatarie, cabine si sisteme de dus, faianta, gresie, mozaic), armosi.com (comerciant online de carcase pentru telefoane iPhone), dar si Tucai (producator bulgar de racorduri flexibile) sau Benaza (brand lansat de producatorul de incaltaminte Berkka.md din Republica Moldova).

”Daca in 2014 piata locala nu era familiarizata cu termenul de e-fulfillment, un an mai tarziu am obtinut validarea ideii, fapt dovedit si de rezultatele inregistrate in 2015. Observam ca tot mai multi antreprenori romani iau in calcul acest serviciu, ideal mai ales pentru start-up-uri sau magazine medii, care scapa de tot procesul operational si logistic”, declara Bogdan Colceriu, CEO-ul Frisbo.

Potrivit acestuia, desi noiembrie si decembrie au fost lunile cu cel mai mare rulaj, generand aproape 30% din totalul livrarilor de anul trecut, varfurile de vanzari nu coincid pentru toate magazinele.

”Lucrand cu diverse industrii, observam ca sezonul este diferit de la un magazin la altul si nu este tocmai usor sa previzionam cand avem varfuri de vanzari. Din acest motiv suntem obligati sa fim pregatiti oricand pentru cresteri bruste”, explica Bogdan Colceriu.

Avand in vedere evolutia inregistrata in 2015, compania vizeaza in acest an marirea spatiului de depozitare si extinderea partii de software printr-o zona DIY (do-it-yourself) pentru start-up-uri. Astfel, acestea vor avea la dispozitie, online, optiunea de a-si personaliza si programa fluxul de e-fulfillment, de la capacitatea de depozitare, la livrare.

”In prezent, mai avem disponibili circa 400 de metri patrati din infrastructura cu care am demarat investitia, iar estimarile noastre arata ca pana la finele anului spatiul va fi ocupat integral si se va impune necesitatea maririi zonei de depozitare, in contextul in care ne asteptam sa se dubleze numarul clientilor”, explica CEO-ul Frisbo.

In ceea ce priveste extinderea spatiului, compania, cu sediul central si depozit in Brasov, ia in calcul si operarea din Bucuresti, incepand din acest an.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri