Si-a dedicat jumatate din varsta actuala companiei Avon si in prezent se ocupa de conducerea unui grup format din 17 tari din regiunea Turcia, Orientul Mijlociu si Africa. Angela Cretu, managerul care a implementat un model de business care avea sa transforme Romania intr-o piata de top in portofoliul Avon Cosmetics, spune ca singurele obstacole intampinate in cariera au fost propriile retineri si ca a incercat, in orice etapa profesionala, sa nu se lase intimidata de varsta, nationalitate sau sex.

Inceputurile si ascensiunea in cadrul Avon

Inca din perioada in care studia la Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica lucra in domeniul vanzarilor. Vindea de la tigari pana la calculatoare si gadgeturi, si tinea in acelasi timp cursuri de engleza pentru prescolari pentru a-si intregi veniturile si pentru a acumula experienta. Afirma cu tarie ca tot ce a studiat a ajutat-o: “Am combinat cunostintele dobandite in facultate in orice decizie pe care am luat-o in orice functie”, spune Angela Cretu.

In cadrul Avon, a inceput ca director de vanzari zonal, in judetul Constanta, si dupa nici trei ani a fost promovata ca divion sales manager. Un an mai tarziu, deschidea business-ul Avon din Serbia si Muntenegru din pozitia de national sales manager si tot acolo avea sa aiba prima experienta de country management. Peste trei ani, se intoarce in Romania sa conduca business-ul de pe meleagurile natale si reuseste sa creeze si sa implementeze un model de business care avea sa o propulseze in fruntea managementului Avon. “Cu echipa de aici, am creat un nou model de business care a devenit trendsetter si care a facut Romania o piata de top din portofoliul Avon. Atunci am primit provocarea sa conduc zece piete in sud-estul Europei”, isi aminteste Angela.

In fiecare etapa am spus ca nu trebuie sa ma las intimidata nici de varsta mea, nici de faptul ca sunt femeie sau ca sunt romanca intr-o firma globala

Dupa alti trei ani in aceasta pozitie, Angela Cretu este numita VP business model inovation la New York si devine cel mai tanar vicepresedinte Avon din istoria companiei. Cum s-a simtit in aceasta ipostaza? “Puternica, cum ma simt si acum. Varsta nu e niciodata un dezavantaj. Desi nu mai am atuul tineretii, am alte atribute, am experienta si viziunea specifice”, spune ea.

De altfel, oficialul Avon este de parere ca acesta atitudine vizavi de varsta a ajutat-o foarte mult in cariera si mai ales intr-o corporatie globala, “unde e ca in jungla: nehotararea sau lipsa de siguranta se simte si nu declanseaza niciun suport generos din partea nimanui, din contra, exact ca in jungla cand simt miros de sange, celelate animale sar pe el”, explica Angela.

Atunci cand esti sigura pe tine, cand ai apetit de cunoastere, cand faci ca orice parteneriat sa fie unul de multiplicare a valorii nu pentru tine, ci pentru cei din jur, oamenii automat isi doresc sa fie parte din miscarea in care esti si tu

Cum e sa fii lider feminin intr-o lume dominata de barbati

Despre managementul feminin, sefa Avon povesteste cat de timorata s-a simtit la prima intalnire cu ceilalti sefi din Europa, Orientul Mijlociu si Africa, pe cand detinea functia de director general in Serbia. “Daca la nivel inferior, femeile erau in pozitii de management, in top management femeile deja nu mai erau reprezentate atat de generos. N-am sa uit cat de greu mi-a fost sa trec de propriile mele bariere”. De altfel, in cadrul unei alte intalniri in Rusia, din 44 CEO din diverse companii de retail, doar ea si managerul P&G erau femei. “Acolo iarasi m-am confruntat cu o revalidare a valorii personale, in mod clar vocea mea trebuia sa fie auzita si atunci am realizat ca daca profesional ai ceva de spus, daca esti pregatita, daca iti pastrezi apetitul de cunoastere si daca tot ceea ce faci se reflecta in rezultate, cine isi mai permite in ziua de azi luxul de a spune ca nu lucreaza bine cu femei?".

Cele mai multe bariere nu se afla in exterior. Nu mi s-a intamplat sa fiu niciodata victima misoginismului. Mai degraba mi s-a intamplat sa fiu incurcata in propriile mele limite

Sefa Avon considera ca un mix sanatos al participantilor in pozitii de management, in functie de industria in care activeaza compania, dar si de profilul consumatorului, este mai important decat un procent al reprezentantilor feminini/masculini din companie. In acelasi timp, spune ca femeile, in mod instinctiv, fac un management al paradoxului, “pentru ca la noi nu este totul alb si negru, vedem lucrurile mult in ansamblu, ori un barbat este orientat catre actiune, vrea un diagnostic clar, un plan de actiune si miscare. O femeie le vede in toata complexitatea lor, intelege si nuantele de gri si ca trebuie sa ne repozitionam in continuu”, explica Angela Cretu.

In conditiile actuale de piata, in care femeile sunt cei mai mari spenderi in digital si iau deciziile de cumparare, managerul Avon vede ca fireasca ascensiunea femeilor in pozitii de top deoarece ele au agilitatea de a vedea ce-si doresc consumatorii si de a le propune acele produse. “Cum sa ne putem permite sa nu intelegem ce vor femeile ca sa putem servi asa cum trebuie?"

Provocari si atribute: Eu nu le numesc slabiciuni, sunt atributele mele

Lucrand in Rusia, SUA, Turcia, Africa sau Orientul Mijlociu, cele mai mari provocari pe care le-a intampinat au fost diferentele culturale. Ceea ce era permis intr-o cultura putea fi de neingaduit intr-alta. In timp ce in SUA exista o conventie de a nu expune sau rani pe cineva in mod direct si discutiile aveau loc uneori pe ocolite, in Rusia totul se petrecea in mod deschis, fara bariere si cerea un stomac foarte tare. "Niciodata nu e bine sa pasesti intr-o cultura care nu-ti apartine crezand ca o cunosti sau, mai rau, ca propria cultura e superioara”, afirma Cretu.

Este perceputa ca o persoana directa, severa si ambitioasa, insa tocmai aceste diferente culturale au facut-o sa realizeze ca slabiciunile sale variaza de la o cultura la alta. Astfel, daca in SUA, angajatii o percepeau ca avand o prezenta intensa sau ca nu zambea indeajuns, in Rusia, era considerata prea soft si ca zambea prea mult. “Am inteles ca fiecare dintre noi vine la pachet cu niste atribute, nici macar nu le numesc slabiciuni pentru ca inteleg ca ele ma definesc si sunt identitatea mea si singurul lucru pe care ma concentrez este sa-mi pastrez misiunea mea de a multiplica eforturile celor din jur in telul in care m-am angajat”, spune Angela.

Viata personala vs viata profesionala: Nu e o balanta, e un time management

Pentru sefa Avon, viata personala si cea profesionala sunt una si aceeasi. Incearca sa-si imparta ziua intre toti partenerii sai de viata: copil, sot, colegi, sef, Avon. “Fiecare are agenda lui, isi doreste ceva de la parteneriatul cu mine, cauta o valoare in asocierea cu mine”, explica sefa Avon, adaugand ca nu exista o balanta personal-profesional, ci mai degraba o impartire adecvata a timpului, a energiei si a dorintei de a fi angajata intr-un parteneriat fata de toti stakeholderii, cum ii numeste.

Fericirea consta in felul in care iti imparti timpul in asa fel incat sa simti ca ceea ce dai partenerilor de viata ti se intoarce in valoare adaugata

De asemenea, obisnuieste sa isi pastreze focusul 100% asupra unui singur lucru, de exemplu, nu-si consulta telefonul cand isi petrece timpul cu baiatul sau, iar acest lucru, pe langa faptul ca are agenda bine pusa la punct, a ajutat-o sa isi atinga obiectivele. Din rutina zilnica nu-i lipseste niciodata o intalnire one-to-one cu oamenii cu care lucreaza, in care discuta dezvoltarea lor in cadrul companiei.

In ceea ce priveste hobby-urile sale, spune ca are pasiuni comune si ca de multe ori asteapta cu nerabdare weekend-ul pentru a se destinde la un gratar cu prietenii. De asemenea, este interesata de neuropsihologie, neuromarketing si de ceea ce ne influenteaza, in general, sa luam decizii.

Wall-Street.ro a lansat proiectul "Femei in business", in cadrul caruia va prezentam povestile celor mai puternice femei din mediul de business local, care conduc afaceri de succes sau detin pozitii-cheie in companii importante.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri