Companiile din Romania acorda tot mai mare atentie cursurilor eLearning pentru angajati, mai ales ca aceasta metoda reduce costurile semnificativ, si pana la 70%, iar productivitatea si performanta angajatilor cresc cu 55%. In plus, multi dintre angajatori sunt interesati deja de cursuri eLearning care sa fie accesate de pe tablete si smartphone-uri, sustin specialistii din domeniu.

"In momentul in care compania trece de 80-100 de angajati ea incepe sa caute solutii eLearning pentru training-ul de personal. Pricipalul motiv este legat de optimizarea costurilor, care in general sunt mari pentru training-ul clasic on-site", spune Alex Malureanu, specialist eLearning la compania Ascendia.

Cei mai multi cursanti provin din zona de banking, pharma, retail si auto, insa la eLearning apeleaza si universitati publice si private, fundatii, asociatii si agentii, inspectorate, ministere, institute de cercetare, camere de comert si industrie, institutii guvernamentale si din administratia publica.

"Cursurile de eLearning au inceput sa aiba un succes mai mare in Romania in ultimii trei-patru ani, pentru ca angajatorii au vrut sa-si motiveze si sa-si pregateasca angajatii fara sa aloce bugete mari de instruire. Avantajele considerabile rezida in faptul ca acestea se pot adresa unei «clase virtuale» mari, sunt interactive, ofera posibilitatea de a fi accesate de acasa, ceea ce le mentine in topul preferintelor angajatorilor in materie de instruire. Mai mult decat atat, cursurile de eLearning completeaza trainingul la clasa mai ales in conditiile in care acesta din urma inregistreaza costuri mai mari din punct de vedere logistic", sustin reprezentantii Siveco, companie romaneasca care ofera solutii software.

Ce beneficii are eLearning asupra angajatilor

Un modul eLearning standard dureaza intre 30 si 90 minute, insa trainingul poate ajunge si la cateva zile, in functie de obiectivele activitatii de instruire. eLearningul este o metoda eficienta de invatare pentru ca angajatul poate accesa materialele de training oricand si oriunde, iar retentia informatiilor prin trainingul online creste cu 50%-60%, mai mare decat prin instruirea traditionala, spun reprezentantii celor doua companii.

Potrivit specialistilor de la Siveco Romania, cursurile eLearning pentru angajati ajuta la imbunatatirea nivelului de cunostinte si aptitudini ale angajatilor, stimuleaza curiozitatea naturala, competitia, lucrul individual si de echipa.

Materialele sunt interactive, cu aplicatii, simulari sau cu jocuri de rol. Un exemplu de curs pe zona de soft-skills ar fi cursul de vanzari, sa-i zicem cu aplicabilitate in domeniul farmaceutic. Aici cursantul invata, in rolul de farmacist, cum sa faca cross-selling si up-selling pe produsele existente sau cum sa trateze cu clientii dificili", explica Alex Malureanu de la Ascendia.

Cursurile eLearning sunt cu atat mai atragatoare cu cat cursantul primeste feedback in timp real, poate invata in ritmul propriu materialele si nu este limitat de accesul la trainer. Mai mult, el are posibilitatea sa revina asupra materialelor pentru a gasi usor referinte la situatii reale intalnite. Efectele invatarii eLearning se vad in productivitatea si performanta angajatilor, care cresc cu 55% dupa parcurgerea unui training online.

"O intrebare pe care o primim din ce in ce mai des este legata de zona de mobile. Daca putem sa realizam cursuri pentru a putea fi accesate de pe tablete si telefone smart. Da, sunt clienti care au nevoie de continut elearning special creat pentru dispozitive mobile. In acest caz dezvoltam module mLearning de maximum 10-15 minute, unde viteza parcurgerii este punctul cheie", spune Malureanu.

Cat costa sa faci un curs printr-o platforma eLearning

"Pentru ca vorbim de elearning personalizat, un modul de 30-90 minute se realizeaza in medie in 2-3 saptamani si costa intre 950 si 6.800 euro. Costul se stabilieste in functie de complexitatea resurselor dorite si in functie de nevoile de interactivitate, de aici si variatia mare pe care acest pret o poate avea. Ganditi-va ce inseamna prezentarea unui motor, la care trebuie modelate toate elementele 3D pentru a putea fi prezentate intr-o maniera interactiva, vesus dezvoltarea unui curs cu specific financiar", spune Alex Malureanu de la Ascendia. El subliniaza ca preturile sunt inca mici comparativ cu cele din afara tarii. Acelasi continut, vandut in Romania cu 3.000 de euro, costa aproximativ 13.000 de lire in Marea Britanie.

Companiile care apeleaza la cursuri eLearning pentru angajatii sai isi pot reduce costurile cu 50%-70%. "In momentul in care legi cresterea productivitatii angajatului de costurile mai mici de training (scadere intre 50%-70%), deja incepi sa intelegi de ce este bine sa folosesti cele mai noi tehnologii in procesul de training intern. Multe companii mari, in special cu capital autohton, inca nu au ajuns la aceasta concluzie, fiind in urma competitorilor lor externi la acest capitol. eLearning-ul nu mai inseamna demult doar un text preluat dintr-o carte si pus intr-un PDF online alaturi de doua poze sau poate un link de YouTube. Cursantul este cel mai important, el trebuie sa fie implicat in procesul de invatare, nu sa asiste pasiv la ce se intampla pe ecran. Cursantii au nevoie de module de eLearning interactive pentru ca procesul de invatare sa fie eficient", sustine Alex Malureanu.

"eLearningul nu mai este ceva exotic." Cat de deschise sunt companiile pentru cursuri online

Specialistii de la Siveco Romania si Ascendia considera ca interesul companiilor fata de invatarea prin eLearning va fi in continuare cel putin la nivel din prezent, mai ales ca in ultimii trei-patru ani acest tip de cursuri a inceput sa aiba un succes tot mai mare in Romania.

"eLearning-ul nu mai este ceva exotic. La nivel global peste 40% din companiile din Fortune 500 folosesc deja tehnologia in procesul de formare profesionala. Singurele probleme apar atunci cand intalnesti oameni care nu dau atentie tehnologiei in general. Atunci este putin mai dificil sa explici beneficiile aduse de un astfel de curs. Se mai intampla cateodata ca unii beneficiari (in legatura cu costurile) sa nu faca diferenta dintre un curs expozitiv (text,poza, film) si un curs interactiv (simulari, jocuri, aplicatii). Aceste cazuri sunt din fericire din ce in ce mai rare", explica Alex Malureanu de la Ascendia.

Potrivit lui Malureanu, la nivel mondial industria de eLearning este estimata in 2014 la circa 40 de miliarde de euro. Pana in 2016, este estimata o crestere anuala de 7,6%. „In Europa de Vest cresterea anuala estimata este de 5,8%, insa ceea ce este extrem de interesant este ca pentru Europa de Est (fara Rusia) cresterea apoximata este de 17,7% anual, pana in 2016”, explica reprezentantul Ascendia. El mai spune ca industria urmeaza sa creasca de la aproximativ 600 milioane euro in 2013 la circa 1 miliard de euro in 2016.

Sursa foto: Angajata la birou/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri