Majoritatea bancilor din top 10 au in aceasta toamna oferte pentru refinantarea creditelor de nevoi personale, iar multe dintre ele va pot acorda banii in cateva ore sau chiar pe loc, cum este cazul ING. Acest lucru este posibil ca urmare a incheierii unui protocol cu ANAF prin care, in baza acordului dat de catre client, banca poate sa interogheze baza de date ANAF si sa obtina datele referitoare la salariu. Astfel, clientul nu mai este nevoit sa prezinte adeverinta de salariu. wall-street.ro a calculat care sunt costurile si ratele in cazul unei refinantari de 22.000 lei (5.000 euro), pe 5 ani, in conditiile incasarii salariului in contul bancii.

Ce trebuie sa stii despre refinantarea unui credit

Fie ca ai unul sau mai multe credite, la o singura banca sau la mai multe, refinantarea este o solutie buna in actualul context de piata pentru a face economii, avand in vedere ca rata pe care o vei plati dupa refinantare va fi cel mai probabil mai mica. In cazul creditelor de consum fara garantie imobiliara, poti extinde perioada de creditare pana la 10 ani, daca refinantezi suma pe suma si creditele respective au fost acordate inainte de 31 octombrie 2011.

  • In cazul creditelor de consum, poti obtine o suma suplimentara doar daca refinantezi creditele pe o perioada de maxim 5 ani.
  • Comisionul de rambursare anticipata de 0,5%, respectiv 1%, se percepe de catre banca al carui credit se refinanteaza si nu de catre banca care iti acorda refinantarea, iar acest lucru se intampla doar daca creditul ce urmeaza a fi refinantat este un credit cu dobanda fixa.
Banca Dobanda anuala Tip dobdanda DAE Timp acordare/aprobare Rata lunara
UniCredit Bank 8,1% Variabila 8,79% N/A 451 lei
ING Bank 8,95% Fixa 10,41% Acordare pe loc 456 lei
BCR 9% Fixa 9,38% Aprobare in 3 ore 457 lei
Banca Transilvania 9,9% Fixa 10,36% N/A 466 lei
BRD 8,55% Fixa 10,07% Aprobare in 3 ore 471 lei
Alpha Bank 10,5% Variabila 11,55% N/A 473 lei
Raiffeisen Bank 10,43% Variabila 11,89% Aprobare in 24 ore 477 lei
CEC Bank 6,75% Variabila 11,14% N/A 498 lei

UniCredit Bank

UniCredit Bank are in oferta un credit de refinantare cu dobanda variabila, de 8,10% in prezent, calculata pe baza Robor la 3 luni + 6,64%. Comisionul de analiza dosar este 190 lei, iar comisionul lunar de administrare a creditului este 0 lei. In cazul creditului de consum cu dobanda variabila, comisionul de rambursare anticipata este zero.

ING

Fie ca doresti sa iei un credit nou sau vrei sa refinantezi un credit de consum pe care il detii la o alta banca, trebuie sa stii ca la ING il poti obtine pe loc, fara a mai prezenta o adeverinta de salariu (in cazul in care veniturile tale salariale sunt raportate la ANAF) cu o dobanda fixa incepand de la 8,95%, in cazul incasarii salariului intr-un cont curent ING si a incheierii unei asigurari de viata emisa de NN Asigurari de Viata. Pe langa dobanda, banca percepe lunar si o prima pentru asigurarea de viata, de 0,029% din suma asigurata. La acordarea creditului, platesti un comision de analiza de 105 lei si un comision de administrare de 1% din valoarea creditului.

Daca alegi sa refinantezi creditele de consum pe care le detii la alte banci pana la 30 noiembrie 2015, banca are o oferta de zero comisioane bancare la acordare adica nu mai platesti nici comisionul de analiza si nici pe cel de administrare.

BCR

BCR, cea mai mare banca din piata dupa active, are o oferta pentru creditele refinantate cu dobanda pornind de la 9% pe an si rate fixe. Creditul de nevoi personale Divers BCR poate fi aprobat in 3 ore si, in cazul refinantarii, va avea zero costuri pentru analiza dosar si comisionul de administrare.

Oferta cu zero comisioane de analiza si administrare este valabila pana la 31 octombrie 2015 pentru creditele nou acordate si pentru creditele de refinantare de la alte banci. In schimb, pentru refinantarea creditelor in derulare la BCR se percepe un comision de analiza de 250 lei, iar comisionul lunar de administrare este 0.

Banca Transilvania

Banca Transilvania acorda si ea costuri preferentiale pentru refinantare creditelor de nevoi personale de la alte banci. Astfel, BT elimina in cazul refinantarii comisionul de gestiune credit, dar si cel de analiza a dosarului, oferind gratuit si asigurarea de viata. Comisionul de rambursare anticipata este 1%, daca intre data rambursarii si data incetarii contractului e mai mult de un an, sau de 0,5% din creditul rambursat anticipat daca este mai putin de un an.

BRD SocGen

BRD are in oferta de refinantari creditul Expresso, cu o dobanda fixa de la 8,55% pe an, in cazul in care iti incasezi veniturile in conturile bancii si 9,50% in caz contrar. BRD este una dintre bancile care au semnat protocolul cu ANAF si poate oferi credite rapide. Oferta include si zero comisioane de administrare si de analiza dosar.

Alpha Bank

Creditul de nevoi personale Alpha Rapid porneste de la o dobanda variabila de 10,5%, cu conditia incasarii salariului la Alpha Bank. Comisionul de analiza a dosarului este 240 lei, dar banca nu percepe un comision lunar de gestiune a creditului.

Raiffeisen Bank

La refinantarea unui credit de consum, Raiffeisen Bank acorda imprumuturi cu dobanda fixa, dar si variabila, conform datelor de pe site-ul bancii. Banca percepe o dobanda variabila calculata dupa formula Robor la 6 luni plus o marja de 8,9%, in cazul in care clientii isi incaseaza salariul la Raiffeisen si aplica online pentru creditul de consum.

Clientii vor mai fi taxati si cu un comision de analiza a dosarului, de 200 lei, si un comision lunar de administrare de 5 lei. Comisionul de rambursare anticipata este zero in cazul creditelor cu dobanda variabila.

CEC Bank

Banca de stat CEC Bank are in oferta un credit de refinantare cu asigurare de viata si somaj, cu o dobanda variabila de 6,75%. La dobanda perceputa de banca pentru credit se mai adauga si comisionul de analiza a dosarului, de 250 lei, si un comision de administrare de 0,30% pe luna din soldul imprumutului.

Sursa foto: credit_Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri