After Hours


publicat pe: 18 August 2016 22:12

Viata dupa business, cu Sebastian Enache de la Monsson Group. De la energie verde la mancare sanatoasa

Viata dupa business, cu Sebastian Enache de la Monsson Group. De la energie verde la mancare sanatoasa.

La un moment dat, voia sa se faca preot, dar acest vis a durat doar o vara. Apoi a urmat perioada clasica in care se gandea sa fie astronaut. Dupa ce a terminat clasa a XI-a, inspirat si de tatal sau, inginer hidroenergetician, s-a hotarat ca vrea sa lucreze in cercetare-dezvoltare pe partea de inginerie. Sebastian Enache este acum business development manager in Monsson Group, companie cu afaceri de 50 milioane de euro si cu proiecte si operatiuni in mai multe tari de pe glob.

Impreuna cu un prieten, Alec Blenche, a deschis un site (www.bistraw.ro) care promoveaza stilul de viata sanatos. Scopul siteului este, dupa cum spune el, “sa promovam in Romania mancarea sanatoasa, pentru ca e ceva ce lumea are nevoie”. "Toata ziua eram calculator-birou, calculator-birou, si am vrut sa ma alimentez corect", spune Enache si adauga ca a decis sa investeasca in acest business “ca sa ma fac sa mananc sanatos”.


Ideea siteului este ca oamenii care il viziteaza sa isi poata face o idee despre mancarea sanatoasa, dupa care, “sa iasa din online”si sa mearga la magazinele de unde si-o pot cumpara. Printre altele, in oricare din cele doua magazine pe care Enache si Blenche le detin in Constanta, unul vegetarian si celalat raw vegan, care “au prins destul de bine”. “E complicat sa te organizezi tot timpul, daca vrei sa mananci sanatos. Trebuie sa ai tot timpul mancare proaspata. Asa, noi am gasit niste furnizori si avem materia prima de provenienta controlata care ne permite sa gatim tot timpul anului corect, bine si sanatos”, adauga Enache.

In urma cu doi-trei ani, a luat decizia de a-si schimba viata si alimentatia, pentru ca nu simtea OK. “Nu ma odihneam bine, ma durea splina, umarul, cotul, ficatul, aveam ameteli si nu stiam de la ce. Nu prea mai mancam la orele la care trebuia, nu mai respectam programul. Era jobul inainte de toate, asa ca m-am decis sa imi schimb si eu viata si alimentatia, si a mea si a familiei mele”, afirma Enache.

Imi place sa si gatesc, iar cea mai noua reteta, inspirata din bucataria italiana, este de paste de dovlecei cu zucchini, sos de rosii si busuioc.

"Cand cumperi ceva nu prea stii daca e sanatos sau nu si cred ca e important in Romania acum, cum e peste tot in lume, de fapt, sa ne intoarcem la natura in sensul sanatos, adica sa avem mancare cu materie prima controlata”, spune Enache.

Ce l-a facut sa se bage intr-un astfel de business? Pe de o parte, pentru ca pe piata exista cerere de mancare si produse alimentare sanatoase. “Noi am simtit ca marile lanturi de magazine, dar nu numai, ci tot ce inseamna cluburi, baruri, restaurante, sunt bagate in zona asta in care trebuie sa cumpere materia prima de undeva. Te duci la un magazin horeca mare si-ti iei de acolo, ananas, ardei, rosii, carne, tot ce trebuie”.

Un alt motiv a fost lipsa, de multe ori, a informatiilor legate de provenienta produselor. “Nu tot timpul provenienta alimentelor e de cea mai buna calitate. E important sa stii de unde iei rosiile, sa stii ca n-au fost folosite aiureli, ca n-au fost injectate. Apar tot felul de articole pe internet, cu pepenii cu spuma, cu rosiile, cu antibiotice”.

Golful, mai mult decat un sport

Daca mancarea sanatoasa este, printre altele, o nevoie si o afacere, pasiunea lui Enache este golful, pe care il considera cel mai linistitor sport. A participat si la concursuri, unde spune ca s-a descurcat destul de bine, dar prefera sa joace in Bulgaria, pentru ca in Romania “nu prea avem nimic serios” in materie de terenuri, iar cele existente nu sunt intr-o stare prea buna.

Imi place ca inchid telefonul si 3-4-5 ore nu ma deranjeaza nimeni.

Pana acum trei ani si jumatate, mergea saptamanal la golf in Bulgaria. "Acum “a mai rarit-o. Sunt terenuri si in Romania, dar golful e mai mult decat un joc. E o experienta. Sa mergi, sa mananci, sa stai peste noapte, sa mergi cu prietenii, sa discuti, sa gasesti strategii. In Bulgaria si in alte zone te poti deconecta mai bine”, explica Enache pasiunea lui pentru acest sport.

El adauga ca golful nu este, la nivelul de jucator neprofesionist, asa cum se autodescrie, scump, si da ca exemplu costul unui set de crose pentru incepatori, care se situeaza sub 1.000 de lei. A luat si cursuri de percutie, dar si-a dat seama ca e o mare diferenta intre "cat de usor arata ca e si cat de greu e sa canti". Asculta reggae, punk si putin jazz, iar cea mai recenta descoperire muzicala este Zmeitrei, o trupa romaneasca care canta in Berlin.

Desi nu prea apuca sa mearga la concerte, pentru ca, de cele mai multe ori, cumpara bilete pentru familie sau prieteni, si-ar dori sa ajunga la Diskoteka '80, un concert de muzica din anii ’80 care se tine in Rusia.

Noua Zeelanda sau Africa de Sud, numai bune pentru pensionare

In ultimii ani, Monsson Group si-a deschis birouri in mai multe tari de pe mai multe continente. Tarile care l-au impresionat cel mai mult pe Enache au fost Noua Zeelanda si Africa de Sud. De fapt, a fost atat de incantat de ele, incat daca ar vrea sa se pensioneze, acolo ar face-o. Africa de Sud l-a surprins foarte mult prin infrastructura, iar despre Noua Zeelanda, care are ca unic dezavantaj distanta fata de Romania, Enache spune ca “daca iti vezi de job, ai o viata linistita si poti sa-ti faci 3-4 vacante pe an”.

E o tara unde munca efectiva nu e prioritara. Nu e ca aici, unde trebuie sa muncesti ca sa traiesti

Cultura de acolo, complet diferita de cea din Romania. Spre exemplu, oamenii se bucura cand se suplimenteaza orele de snorkeling. Sau, directorul celei mai mari firme de energie din Noua Zeelanda isi dedica peste 30% din timp pentru actiuni caritabile, pentru curatarea recifului de corali, strangerea de gunoaie etc. Avand in vedere ca Enache mai are destul de timp pana sa se gandeasca la pensionare, peste cinci ani se vede tot in Romania, pentru ca simte ca noile generatii sunt mai sudate si dornice sa schimbe lucrurile.

“Peste 5 ani ma vad in Romania, cu o piata de energie refacuta si stabila, nu cum e acuma, cu multe locuri unde se mananca sanatos si multi oameni care sunt mai buni, mai pozitivi. In momentul de fata este o schimbare, simt ca generatiile tinere incep incet-incet sa iasa in evidenta si vor sa make a point. Simt ca scapam de istorie, care n-a fost neaparat cea mai buna, si ca tineretul vine la putere, dar tineretul bun, care vrea sa faca ceva bun pentru Romania”, spune el.

Crede insa ca romanilor le lipseste patriotismul, desi declarativ, stam bine. “Ori m-am inconjurat eu doar de oameni pozitivi, ori majoritatea din jurul meu vor o schimbare in sensul de o tara normala, civilizata, cu griji cat mai putine, oameni cat mai seriosi. Sa ne vedem de treaba. Sa mearga treaba si tara inainte”.

Extraterestrii, mai reali ca autostrazile Romaniei

Lucrurile care i se par ciudate: sa nu existe extraterestri si sa nu circulam pe autostrada din Constanta pana la Arad. Lui Enache ii plac cartile science-fiction si urmareste constant noutatile publicate de NASA si apreciaza ca "e imposibil" sa crezi ca suntem singuri in tot Universul.

Am fi egoisti sa credem asta si ar fi pacat sa fim singurii din univers. Sunt sigur ca civilizatii ca noi au fost si sunt pe alte planete. Ca nu le-am descoperit noi sau ca nu vor ele sa fie vazute, asta e altceva.

El spune ca, desi n-ar merge pana acolo incat sa creada ca suntem inconjurati de extraterestri, acestia sunt printre noi, ne studiaza, se uita la noi, iar la nivel de guverne exista canale de comunicare cu ei. Apoi, multe dintre avansurile tehnologice ar fi dificil de explicat altfel decat printr-un ajutor din afara.

“Cu siguranta in urmatorii cativa ani o sa aflam mai multe. Nu mi s-ar parea ciudat sa aflam in urmatorii cinci ani despre existenta unor altfel de civilizatii", spun el.

In ce priveste existenta unei autostrazi care sa lege Constanta de Arad, Enache spune ca ar fi “penibil” ca in timpul vietii lui sa nu fie construita. Totusi, desi Romania poate sa faca mai multe decat pana acum, exista o conjunctura “in care unii s-au pus inaintea tarii”.

Sursa foto: Razvan Baltaretu

Vezi galerie foto: Viata dupa business, cu Sebastian Enache de la Monsson Group (4 poze)

     
Copyright Wall-Street.ro 2016 | Termeni si conditii | Acord de confidentialitate