Cu o prezenta discreta in media, in ciuda popularitatii pe care o are businessul pe care il conduce, Andrei Frunza, sef din 2012 al celei mai mari platforme de recrutare din Romania, eJobs.ro, declara ca nu se regaseste neaparat in “palaria” de CEO si se mandreste ca a reusit sa formeze o echipa solida, care il inlocuieste cu succes atunci cand pleaca in lume pentru o scurta vacanta.

Andrei Frunza are 35 de ani si este din Bacau, iar in Bucuresti a venit la varsta de 18 ani, cand a ales sa urmeze cursurile Academiei de Studii Economice din Capitala, absolvind ulterior facultatile de Cibernetica si de Finante-Banci.

Primul job, inca din facultate

Printr-o recomandare, asa cum fac majoritatea tinerilor si in prezent, Andrei Frunza si-a gasit un loc de munca in anul al doilea de facultate, in domeniul online-ului, si isi aminteste ca salariul il incanta foarte mult, la vremea aceea.

“Din anul doi de facultate lucrez in online, asa ca pot spune ca dintotdeauna am lucrat in online. M-am angajat la o companie americana de plati online, prin intermediul careia, la momentul respectiv, procesam plati pentru comercianti din Statele Unite, si eram printre pionerii pietei, intrucat piata de plati online era mult redusa. Era un job entry level, faceam mentenanta unor sisteme”, a explicat Frunza.

Castigam 200 de dolari, care erau suficienti pentru a fi foarte incantat de ce faceam acolo. A fost un job pe care l-am gasit prin recomandari de la prieteni

Prima experienta in campul muncii o considera importanta pentru ca i-a permis accesul in lumea businessurilor online si l-a expus la trenduri internationale in domeniu.

Multi tineri in prezent nu reusesc sa isi gaseasca un loc de munca in domeniul in care au studiat, insa Andrei Frunza spune ca desi avea cunostinte de IT, sector care oferea oportunitati bune de angajare, el a fost atras, mai degraba, de domeniul economic.

M-a tentat domeniul IT, insa nu am fost pregatit pentru acest sector, m-am dezvoltat mai bine in domeniul economic

CEO-ul isi aminteste ca site-urile de joburi aparusera la acea vreme, chiar si eJobs, care este infiintat in 1999, insa recunoaste ca nu a apelat la serviciile vreunuia.

via GIPHY

"Aparusera site-urile de joburi atunci, insa nu interactionam, am avut norocul sa intru in aceste proiecte, in care am stat multi ani, prin recomandari. Ulterior, dupa ce am terminat proiectul respectiv, m-am familiarizat mai mult cu site-urile de joburi, care erau si atunci singura varianta plauzibila pentru angajari. Sunt convins ca dintotdeauna referintele au reprezentat prima optiune in procesele de recrutare pentru ca evident iti doresti o persoana recomandata, validata de cineva de incredere. Referintele au o limitare de volum insa, cati prieteni poti sa ai?”, sustine Andrei Frunza.

Si-a inceput activitatea in domeniul recrutarii la concurenta de astazi

Primul pas in domeniul recrutarii online l-a facut cativa ani mai tarziu, cand si-a depus CV-ul la compania Neogen, cea care detine site-ul de joburi BestJobs.ro.

“La ei mi-am depus CV-ul, dupa ce mai incercasem in mai multe locuri. Aveam mai multe optiuni, printre care si cateva in banci care incepeau sa isi dezvolte zona de epayment. Am preferat zona de online only, care m-a fascinat dintotdeauna. Am ajuns la concurenta, la BestJobs, in zona de product management. Am stat si la ei destul de mult, era acelasi razboi, insa in echipa adversa. Am ajuns apoi la Ringier, care avea doar publishing, iar in 2012 Ringier a preluat eJobs”, a aratat CEO-ul eJobs.

Asa a inceput cariera sa in domeniul recrutarii online, fiind numit la conducerea eJobs la cateva luni de la preluarea de catre Ringier. La acea data, eJobs rula afaceri in valoare de 2,5 milioane de euro.

“Nu ma regasesc neaparat in palaria de CEO”

Desi conduce o echipa de peste 50 de oameni, Andrei Frunza spune ca nu este tipul clasic de manager, ca toti cei 50 de angajati ai companiei ii sunt colegi si ca nu are un birou al sau, ci imparte spatiul de lucru cu o parte dintre acestia.

“Nu ma regasesc neaparat in palaria de CEO, sunt parte dintr-o echipa si facem o multime de lucruri frumoase. De-a lungul carierei, am construit astfel incat sa ajung intr-o zona in care sa am un impact, fara sa ma priveasca lumea intr-un mod clasic de CEO.
Stau impreuna cu toti colegii, prefer sa interactionez cu toata lumea, nu am un birou separat, suntem 15 in acelasi birou”, a aratat acesta.

Intr-o zi normala de munca sta la birou intre 8-9 dimineata si 6-7 seara, insa mai lucreaza si de acasa. Chiar si asa, Frunza considera ca are suficient timp liber, facand in fiecare zi ceea ce ii place.

“Am suficient de mult timp liber, iar asta inseamna ca ma regasesc in ceea ce fac si cred ca asta imi place si ma motiveaza. Abia astept sa ajung la birou zilnic”, spune el.

Mai mult, acesta spune ca ii place viata din Bucuresti, cu toata nebunia sa.

Citeste si:

    “ In oras, in afara de trafic si de lipsa alternativelor in zona aceasta, Bucurestiul imi place la nebunie, agitatie, stres. Imi place viata de oras mare, care iti ofera multe variante”, spune Andrei Frunza.

    Despre timp liber si pasiuni

    Pasionat de baschet, Andrei Frunza isi face timp de cateva ori pe saptamana sa mearga pe teren cu prietenii si isi aminteste zambind ca in liceu a facut parte chiar si din lotul national.

    “Cel mai des in timpul saptamanii ies la sport, stiu ca nu pare, dar baschetul este nebunia mea. Stiu ca este ciudat, insa poate si mai ciudat este ca am fost in lotul national cand eram in liceu. Insa am venit la facultate, m-am apucat de invatat, iar baschetul oricum nu este la noi un sport foarte popular. Iar ca nivel al sportului suntem foarte jos in Romania, ca apreciere, ca investitii. De 3-4 ori pe saptamana joc baschet cu un grup de prieteni, jucam si in niste competitii locale, deci destul de activ”, a aratat Andrei Frunza.

    Citeste si:

      In plus, in timpul liber iese la film, la teatru si adora sa ia micul dejun in oras, in zilele de weekend.

      “Iesim destul de des in oras, mai ales in weekend, cand micul dejun este highlightul weekendului. Preferam sa luam in oras micul dejun, chiar daca il servim mai tarziu”, potrivit acestuia.

      Are doi caini si o pisica si spune ca intotdeauna si-a dorit animale, insa doar in ultimii zece ani a reusit sa se inconjoare de necuvantatoare.

      CEO-ul pleaca fara griji in vacanta – “O imputernicire face minuni”

      Cand vine vorba de vacante, Andrei Frunza spune ca pleaca impreuna cu sotia de doua ori pe ani, intr-o escapada mai lunga, de doua saptamani, si o doua mai “light”. In vacante uita de job si nici nu isi face griji ca lucrurile nu merg bine in lipsa sa, avand incredere totala in colegii sai.

      “Din fericire businessul creste constant, asa ca trebuie sa ne impartim in echipa care sunt perioadele de vacante ale fiecaruia. Nu e nevoie sa deleg, am ajuns la o maturitate a echipei, in care suntem suficient de bine organizati si implicati, incat sa nu depindem de prezenta unui coleg, indiferent de cine este vorba. Eu, de exemplu, cred ca sunt cel mai putin important. Chiar si cand vine vorba de semnatura, cu o imputernicire faci minuni”, a mentionat acesta.

      Cea mai tare experienta, pe care o considera memorabila, a fost vacanta din Statele Unite ale Americii.

      CEO-ul eJobs spune ca pentru el bugetul unei vacante nu este important, preferand atat el cat si sotia “sa traiasca in destinatia pe care aleg sa o viziteze”.

      “Traim in acea destinatie, si o facem fara restaurante speciale, scumpe, fara hoteluri exagerate, preferam sa interactionam cu every day life, de la street food la cultura locala, asa ca vacantele noastre nu sunt scumpe, probabil avionul, daca este vorba despre o distanta lunga, reprezinta cel mai important cost”, a mai spus Andrei Frunza.

      In Romania merge frecvent in scurte escapade pe munte, in Brasov.

      “Cel mai des mergem in Brasov, unde ma dau cu placa. Am invatat recent sa ma dau, insa m-a cucerit si a ajuns sa imi placa mai mult iarna decat vara”, a mai spus Frunza.

      Ce planuri are CEO-ul eJobs

      “Cu sporturile raman la cele bifate pe lista, un nou caine sper sa nu mai luam, insa asta nu este neaparat decizia mea, sotia decide daca ne mai luam animale, iar pe plan professional, avem o multime de lucruri de facut. Vrem sa ducem platforma aceasta la un cu totul alt nivel in piata, de eficienta, sa acoperim mult mai bine toate etapele care definesc procesul de recrutare, de la employer branding, la atragerea candidatilor, la filtrarea lor, la procesul de ofertare, astfel incat sa oferim toata munitia clientilor de a recruta eficient, de a petrece mai putin timp facand acest lucru si de a avea rezultate cat mai bune”, a mai spus Andrei Frunza, CEO eJobs.

      In ceea ce priveste evolutia companiei, ajunsa la afaceri de sase milioane euro, in 2016, managerul isi propune pentru acest an un avans de minimum 30%.

      "Financiar, asteptam o crestere de minim 30%, adica o continuare a trendului pozitiv. Depindem de contextul macroeconomic, unde estimarile de crestere economica variaza intre 3% si 5%, dar chiar si in cele mai pesimiste scenarii vom avea o crestere financiara de 30%. Majorarea este generata, in primul rand, de numarul mai mare de joburi, care cresc direct proportional, activitatea in zona candidatilor inregistrand o crestere mai redusa. Este in continuare o piata a candidatilor, asa cum spune toata lumea", a conchis Andrei Frunza.

      Infiintat in 1999, eJobs este primul portal de recrutare online lansat in Romania. Utilizat in prezent de peste 3,3 milioane de profesionisti, eJobs.ro ofera acces la locuri de munca in cadrul celor mai importante companii din tara. eJobs Group SRL face parte din trustul Ringier Romania, membru Ringier AG.

      Sursa foto: Ovidiu Udrescu

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Alice Gheorghe
      Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Cariere »



      Setari Cookie-uri