Au luat o casa frumoasa pe eleganta strada a Povernei, exact la jumatatea distantei dintre Piata Romana si Piata Victoriei. Au mai fost niste restaurante de peste acolo, inaintea lor, dar nu au rezistat prea mult. Mamma Leone a trecut prima proba a timpului, deci e de asteptat sa ramana.

Saloanele sunt inchise in timpul verii, asa ca nu le pot descrie. Au o terasa foarte mare, insa, in curtea din spate, e greu de crezut ca sunt astfel de gradini in centrul centrului Bucurestiului. Pacat ca nu mi-au dat voie sa fac poze, nu stiu ce au de tinut departe de ochii lumii. Si au si insistat, o duduie care parea ceva sefa sau chiar patroana la Mamma Leone s-a tinut dupa mine si mi-a spus de nenumarate ori sa nu fac poze, chiar daca i-am raspuns si eu la fel de raspicat ca nu o sa fac, tot de nenumarate ori. Pentru mancare nu e nevoie sa le cer permisiunea, pentru ca din punct de vedere juridic, odata ajunsa pe masa, e mancarea mea, deci am drepturi depline asupra ei, inclusiv acela de a mi-o poza, fara sa dau explicatii nimanui.

Gradina de la Mamma Leone e mare, dupa cum am spus, si doar o parte din ea are mese, restul e un teren aproape gol. Au niste copaci inalti si ceva plante, insa cred ca e verdeata care a crescut in mod natural pe acolo, nu pare un loc prea ingrijit, daca te uiti de aproape. Au si pergole si la unele din ele au facut niste tarcuri din folii de plastic subtiti si ieftine, din acelea pe care le pui pe jos cand zugravesti. Nu am inteles logica, la ce sunt bune. Nu fac decat sa opreasca aerul sa circule, ceea ce in canicula din lunile de vara nu e tocmai agreabil. Scaunele de pe terasa sunt foarte incomode.

Meniul de la Mamma Leone e din bucataria romaneasca pescareasca, au multe feluri, cam tot ce se poate face din peste fara prea multa imaginatie si originalitate, insa. Multe retete simple, cu munca putina in bucatarie, daca se poate. Ca in multe restaurante de acest fel, pestele pe gratar e oferta principala, adica lucrul cel mai simplu de facut dintre toate.

Avand foarte multe feluri de mancare in meniu, or avea si mancaruri bune la Mamma Leone, numai ca nu e chip sa stai de vorba cu ospatarii ca sa afli mai multe. O chelnerita intre doua varsta ne-a aruncat meniurile pe masa si s-a carat, fara sa ne arunce o privire macar. Am incercat de mai multe ori sa o descos, sa vad ce au mai bun de mancare, insa mi-a taiat-o scurt de fiecare data: "Uitati-va in meniu!", si iarasi ne intorcea spatele si pleca. Si nu ca ar fi avut ceva de facut, am urmarit-o, s-a dus la marginea terasei si statea de vorba cu un chelner, se amuzau si gesticulau, rar aruncau cate o privire spre cei cativa clienti. Am incercat sa scoatem ceva de la alt chelner, insa acela nu parea sa inteleaga lucuri chiar mai simple, asa ca am abandonat si am comandat mai mult la intamplare.

Am luat o ciorba de peste, destul de buna, un somn la gratar fara niciun gust (si nu cred ca se poate manca in Bucuresti un somn la gratar care sa fie mai bun de atat) cu niste legume care au fost ceva mai bune decat ne asteptam, apoi niste rapane cu sos, chiar bune acelea, si un sturion cu sos de apa, adica ceva in care au fiert niste legume, nimic mai mult. Nici sturionul nu a fost cine stie ce, a ramas jumatate in farfurie.

Presupun ca gustarile reci sunt mai bune la Mamma Leone, asa cum sunt si la celelalte restaurante pescaresti, saramurile, crapul, cine stie, pesti din acestia cu mamaliga si usturoi. Fiind un meniu atat de lung, trebuie sa mergi de multe ori ca sa le incerci pe toate, si apoi sa-ti faci propria lista cu ce e bun si cu ce nu.

Preturile sunt marisoare la Mamma Leone, tinand seama ca nu am mancat prea bine si ne-a si indispus chelnerita aceea care nu avea nici cel mai mic chef sa-si faca treaba.

Duapa cum am spus, or fi si cateva mancaruri bune la Mamma Leone, ca nu ar fi rezistat atata timp in acel loc cu chirii mari. Daca or avea clienti norocosi care sa le nimereasca din prima si apoi sa revina, si sa spuna si altora, sa le fie de bine. Noi nu am avut aceatsa sansa, si nici nu cred ca vom avea prea curand ocazia sa ne-o incercam din nou...

Sursa foto: George Butunoiu