In urma cu 15 ani, Ali Ihsan Erdem venea in Romania, dupa o perioada in Statele Unite ale Americii, unde studiase economie si inginerie. Desi tatal sau lucra in industria textila in Turcia, alege sa ramane aici si sa lucreze in sistem lohn pentru branduri de renume din Marea Britanie, pana cand in 2009 decide sa-si lanseze propriul brand de haine. Astazi, Lashez este unul dintre cele mai apreciate buticuri de haine pentru femei, are noua magazine si vanzari de peste doua milioane de euro. Cum a reusit un turc sa lanseze un brand romanesc de haine?

A devenit cunoscut ca un butic de strada, datorita locatiilor amplasate in zone stradale cu trafic: Lipscani, Magheru sau Unirii. De curand au deschis un magazin in ParkLake, primul la parterul unui mall, eveniment de mare insemnatate pentru un brand romanesc, care cu greu si-a gasit locul printre gigantii internationali din retail. Dar de la infiintare si pana aici a fost drum greu, dupa cum povesteste Ali: “Am intrat pe piata locala cu un brand in plina criza, in 2009”.

Pana a-si lansa propriul brand de haine, Ali Ihsan Erdem a lucrat in domeniul confectiilor, in calitate de producator in sistem lohn. Desi studiase inginerie industriala si economie, revine la pasiunea pentru industria textila, insuflata de tatal sau care lucra in Turcia in acest domeniu. De ce a ales sa lucreze in industria romaneasca? “Cand am venit in Romania, inca se facea tranzitia spre capitalism, erau multe oportunitati de afaceri, populatia era tanara, iar tara, bogata din toate punctele de vedere. Am hotarat sa raman si pentru ca eram aproape de Turcia, de unde am inceput sa import haine”, povesteste Ali Erdem.

Ulterior, omul de afaceri lucreaza in productia de textile pentru diverse branduri din Anglia, precum Topshop sau Dorothy Perkins, oferind comenzi mai multor fabrici din Targoviste, Iasi sau Ploiesti, in sistem lohn. Invata cum functioneaza industria textila romaneasca, procesul de productie al hainelor si se familiarizeaza cu mediul de afaceri si cultura romaneasca.

“In Romania exista o industrie de textile de calitate, dar care lucra mai mult in lohn pentru alte branduri din strainatate, iar daca nu ai brand de tara, atunci acest sistem devine o sclavie moderna. Apreciez oamenii care au facut un brand folosind sistemul asta. Am preferat sa-mi construiesc propriul brand de la zero decat sa aduc o franciza, un brand care sa poate deveni international, dar sa fie de origine romana”, spune acesta.

In 2009, lua nastere Lashez. Brandul de haine pentru femei a pornit cu o investitie initiala de 7.000 de dolari, cu care omul de afaceri a achizitionat tesaturi, a facut tiparele si a lansat o prima colectie de haine. Ulterior, Ali Ihsan a construit un atelier de design in Bucuresti, unde iau sunt croite hainele, care ajung sa fie cusute la diverse fabrici din Targoviste, Calarasi sau Ploiesti.

A inceput cu un magazin, iar pana la finalul anului 2009 deschideau alte 3 magazine in Centrul Vechi, intr-o perioada in care nu erau multe baruri si restaurante in acea zona, insa primele haine s-au vandut in magazinele Tina R. De-a lungul celor sapte ani, antreprenorul a investit 1,5 milioane de euro in brandul Lashez.

A urmat expansiunea in mall-uri, proces anevoios pentru un brand romanesc, spune Ali, dupa ce de-abia anul acesta Lashez s-a regasit la parterul unui centru comercial. In prezent, Lashez are magazine in Promenada, Plazza, Sibiu Mall si Felicia Iasi si buticuri stradale pe Magheru, Lipscani si vizavi de Cocor.

Brand romanesc, in lohn in alte tari

Lashez realizeaza aproape toata gama de articole pentru femei, mai putin blugi si pulovere, care sunt lucrate la diverse fabrici din Turcia si Italia sub brandul Lashez, in sistem lohn. De ce astfel? “Pentru ca in Romania nu sunt multi producatori care fac astfel de articole vestimentare si nici preturile nu sunt cele mai profitabile. Atunci preferam sa lucram in lohn in alte tari”, explica antreprenorul.

Pentru productia interna, materialele sunt importate tot din Turcia, Italia sau Anglia. De designul hainelor se ocupa chiar Ali, dar si diversi designeri romani: “Alaturi de doua colege, aleg materialele, culorile si accesoriile, vedem care sunt trendurile, facem design-ul, apoi colegii fac tiparele, lucram tehnic hainele, facem probele, corectam si le dam la productie. Ne-am adaptat la fast fashion si in fiecare saptamana introducem 12 modele noi”. Lashez produce 10.000 de articole pe luna.

Cum a reusit Lashez pe o piata dominata de Inditex si H&M?

Pe langa cele noua magazine, Lashez vinde de mai bine de un an si online, atat pe platforma proprie, cat si prin afiliere pe eMag sau FashionUP. Magazinul virtual Lashez inregisteaza vanzari asemanatoare unuia fizic. Anul trecut, brandul romanesc a avut vanzari de doua milioane de euro, iar pentru anul in curs Ali Erdem estimeaza vanzari cu 20% mai mari.

Care a fost reteta lui Ali? “Am investit mult in promovare, am facut proiecte cu designeri romani, am subliniat ca productia romaneasca este mai de o calitate mai buna decat retailerii straini, de exemplu H&M, ca manopera in Romania este superioara si este pacat ca se lucreaza doar pentru branduri straine. Faptul ca se lucreaza sub un brand romanesc nu inseamna ca nu merita cumparat. Capitalul meu social a fost sa fiu deschis cu oamenii, sa le raspund la telefon indiferent daca am sau nu bani sa ii platesc si de multe ori, a functionat. Chiriasii mi-au dat spatii fara chirie pe anumite perioade de timp, iar noi i-am rasplatit cand ne-am revenit. Increderea in afacere valoreaza mai mult decat un milion de dolari in buzuanar”, spune Ali.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri