Introducerea platii defalcate a TVA, o masura care incurca foarte tare companiile corecte si care nu ajuta la reducerea evaziunii fiscale. Firmele participante la un sondaj derulat in septembrie de Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR) sustin, in proportie de 98%, ca masura nu este nici folositoare si nici oportuna pentru economie.

La sondaj au participat aproximativ 400 de companii cu o cifra de afaceri cumulata de peste 173 de miliarde de lei pe an. Dintre respondenti, 20% sunt companii cu cifra de afaceri de peste 100 de milioane de RON anual, iar 80% sunt companii mici.

Potrivit studiului, 9 din 10 companii considera ca masura va avea un impact mic sau nesemnificativ in combaterea evaziunii fiscale in domeniul in care isi desfasoara activitatea.

Mai mult de jumatate dintre respondenti au estimat ca ar avea nevoie de mai mult de 3 luni pentru a implementa noul sistem si ca acesta va produce dificultati majore in structura raportarilor in cadrul grupului.

“Rezultatele studiului confirma punctele de vedere CDR din lunile august si septembrie, cand ne-am exprimat impotriva acestei masuri. Ele intaresc si pozitia recenta a Guvernului care a realizat dificultatea implementarii platii defalcate a TVA si a anuntat ca pregateste cateva amendamente importante”, se arata intr-un comunicat al CDR.

Din punctul de vedere al membrilor Coalitiei, plata defalcata a TVA trebuie sa fie optionala, sa se aplice doar in relatiile dintre persoane juridice si companiile aflate in insolventa si faliment, iar cei care opteaza pentru acest sistem sa primeasca stimulente, similar cu sistemul pe cale sa fie introdus in Polonia.

“Consideram ca alte decizii in privinta sistemului de plata a TVA-ului nu pot fi luate mai devreme de 1-2 ani de functionare, fara realizarea unor analize de impact si cost beneficiu”, se subliniaza in document.

Principalele probleme pe care sistemul “TVA Split” le creeaza companiilor sunt blocarea cash flow-ului, dificultati si costuri de implementare (consultanta, IT, comisioane bancare etc.), impovararea cu activitati suplimentare (costuri suplimentare, noi angajati) si cresterea birocratiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri