Daca inainte de 2008 riscurile nu erau percepute la adevarata lor valoare, dupa criza financiara oamenii au devenit mult mai prevazatori si au inteles ca in afara de masini, stocuri si cladiri, trebuie sa-si asigure si banii, a declarat Cristina Rusuleanu, general manager, Euler Hermes.

  • Asigurarea creditului comercial este un instrument de gestionare a riscurilor ce ajuta companiile sa isi selecteze si disciplineze clientii prin prevenirea riscurilor comericale (analiza riscului si a clientilor debitori), colectarea creantelor si plata daunelor. Cu alte cuvinte, ei vand si noi asiguram riscul de neincasare a creantelor care decurge din plata facturilor. Acum 11 ani, moment in care am inceput sa lucrez la Euler Hermes, asigurarea creditelor comerciale era un domeniu care cand era abosolut necunoscut pietei locale.
  • Desi clientii intreaba intotdeauna despre costul asigurarii de credit, au devenit mult mai interesati si cu privire la cat de deschisi suntem noi si de flexibili sa preluam un risc. Intr-adevar, oamenii de afaceri si mai ales cei care conduc firmele romanesti sunt interesati de preluarea riscurilor de catre noi astfel incat ei sa-si poate conduce business-ul in siguranta.
  • Un manager nu ar trebui sa-si aloce prea mult timp in controlul creantelor si al cash-flow-ului, ar trebui sa lase acest lucru pe mana unor specialisti. Asta nu inseamna ca se detaseaza total, pentru ca poarte si ei o parte din risc, dar putem sa-i ajutam sa-si adminitreze mai bine business-ul si sa evitam producerea de daune.
  • Companiile care au un manager de risc poarta mai usor un dialog pe aceasta tema. Inteleg mai bine aspectele care se ascund in spatele neplatii facturilor, inteleg mai bine procedurile care trebuie aplicate si respectarea lor.
  • In ultimii ani s-a produs o mutare de la platile in avans sau la livrare catre livrarile de bunuri si prestati de servicii cu plata la termen. Ma indoiesc ca exista astazi vreo companie care isi poate permite sa solicite clientilor sai plata in avans. Cam 30-40% din tranzactiile comericale sunt cu plata la termen. De aici si necesitatea acestei asigurari.
  • Pe piata romaneasca absolut toate domeniile sunt asigurate. Daca vorbim de portofoliul Euler Hermes Romania, top patru domenii raman: constructiile, transporturile, retailul si industria farmaceutica, care pana acum patru-cinci ani nu era interesata de asigurare.
  • Termenele de plata raman de peste 180 de zile spre 210, chiar 240 si riscul, evident, devine din ce in ce mai mare. Cel mai mare termen de plata pe care l-am intalnit a fost de un an de zile in industria farmaceutica, unde determinant ramane statul.
  • 2014 a fost un an dificil, in sensul ca dupa incheierea anului trecut, am crezut ca anul acesta va fi mai usor, ca economia se va aseza, ca lucrurile intra intr-un fagas normal. Ei bine nu a fost chiar asa! Noi l-am perceput ca pe un an cu turbulente.
  • Vedem cu totii ca sunt atatea fraude care apar la suprafata acum. Suntem pusi in fata unor situatii noi: companii care arata foarte bine pe hartie, au un renume bun, lucreaza cu furnizorii lor de multi ani si la o prima vedere nu ai avea nici o senzatie ca se intampla ceva cu acea companie. Au de suferit si celelalte companii cu care sunt in legatura: clienti si furnizori, deopotriva. De aici si necesitatea de a incheia polita de asigurare.

WALL-STREET 360, emisiunea de business care iti prezinta o industrie la 360 de grade, este difuzata in fiecare zi la ora 12:30. Saptamana 17-22 noiembrie, realizata in parteneriat cu firma de asigurari comerciale Euler Hermes, este dedicata Riscurilor si IMM-urilor din Romania.

Cristina Rusuleanu este absolventa a Facultatii de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori din cadrul ASE Bucuresti. Intre anii 1993-1994 a lucrat in cadrul Sectiunii Consulare a Ambasadei Austriei, iar in perioada 1994-2003 a activat in cadrul sucursalei locale a ING Bank Amsterdam. In anul 2003 pune bazele biroului local al Euler Hermes si incepand cu 2012 gestioneaza si operatiunile de asigurari de credit pentru Bulgaria. In urma deschiderii recente a unui birou in Sofia, Euler Hermes Romania continua sa fie asigurator al companiilor bulgaresti, biroul din Bulgaria actionand in calitate de agent exclusiv pentru Euler Hermes Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri