“Noi, ca romani, avem o urare: Sanatate, sanatate ca-i mai buna decat toate. Din pacate, autoritatile nu considera acelasi lucru. In Romania alocarile din Sanatate sunt vazute precum niste cheltuieli, iar aceasta nu este o abordare corecta. Sanatatea trebuie privita ca o investitie pentru ca este un factor de crestere economica”, afirma Simona Cocos.

Ea adauga ca bugetul alocat pentru medicamente in 2015 este de 1 778 milioane de euro, respectiv 1,1% din PIB (-5,4% fata de anul precedent) – acesta este calculat inca in functie de nevoile de consum de acum 3 ani, desi numarul pacientilor si necesitatea lor de a se trata au crescut. “Prin urmare, nu este surprinzator ca ne aflam pe ultimele locuri din Europa in ceea ce priveste speranta de viata, iar situatia nu se imbunatateste. Exista o corelatie puternica intre investitii si sanatate.”