Altex, cel mai mare retailer de electrocasnice si IT de pe piata locala, cu afaceri estimate la 450 de milioane de euro anul acesta, va investi circa 10 milioane de euro in urmatorii cinci ani in dezvoltarea platformei electronice care integreaza vanzarile online si offline, a declarat in cadrul emisiunii Wall-Street 360, Dan Ostahie, fondator, presedinte si CEO al companiei.

“Procesul de schimbare al Altex a inceput in 2009 si toata aceasta perioada a fost o remodalare a businessului. Prima cauza a fost scaderea vanzarilor in 2009-2010, iar al doilea motiv a fost schimbarea tehnologica determinate de vanzarile online, care inseamna un alt de comportament. Iar dificultatile sunt cele care te intaresc si te fac sa continui”, afirma Ostahie.

El adauga ca cea mai mare scadere a afacerilor Altex a fost inregistrata in 2009, cand acestea s-au micsorat cu circa 50%, iar in 2010 diminuarea a continuat cu 15%. Astfel, afacerile companiei au scazut de la 364 milioane euro in 2008 la 180 milioane euro in 2009. In 2010, businessul a fost de 192 de milioane de euro, conform Ministerului de Finante.

Masurile macroeconomice au incetinit revenirea

“Iar masurile macroeconomice (marirea TVA si taierea salariilor din sectorul public) au intarziat revenirea economica. Azi internetul are o rata foarte mare de penetrare, clientii analizeaza si apoi cumpara online sau offline”.

Astfel, saptamana trecuta Dan Ostahie a anuntat noua strategie “omnichannel” pentru cele 17 magazine Media Galaxy, magazinele de mari dimensiuni (2.000-2.500 mp) ale retelei Altex. Omnichannel se refera la unirea canalelor de vanzare online si offline.

Altex are o retea de 92 de magazine, dintre care 75 sunt magazine Altex si 17 unitati Media Galaxy.

“Joaca este plina de posibilitati daca ai platforma IT care sa iti permita sa sustii aceste lucruri. Pana acum am investit peste un milion de euro in platforma, fara costul echipei care lucreaza la proiect. Iar pentru urmatorii cinci ani vrem sa investim mai mult de 10 milioane de euro, adica peste 2 milioane de euro annual pentru dezvoltarea si integrararea platformelor online, offline. Vrem sa dezvoltam solutii CRM (managementul relatiei cu clientii), sa recunoastem clientii din magazine si cei de pe internet. De exemplu, daca produsul pe care l-ai cumparat de pe internet nu este ceea ce ti-ai dorit, nu va fi nevoie sa chemi un curier sa vina sa il ridice, ci o sa poti sa mergi in cel mai apropiat magazin si il schimbi”, explica Ostahie.

Nu exista o companie care sa fi dus la maturitate modelul omnichannel

Antreprenorul afirma ca la nivel mondial sunt mai multe modele de business care integreaza vanzarile online-offline, dar deocamdata nu exista o companie care sa fie dus la un nivel matur.

“Nu exista o companie care sa fi descoperit modelul si care sa il fi dus la maturitate si pe care sa il putem copia, dar toti retailerii clasici offline merg catre online. Aceasta integrare este destul de mare, se face anevoios si pentru ca sunt sisteme IT functionale pe care nu le poti opri din mers. Este ca o casa pe care vrei sa o dezvolti, o casa care e deja functionala. Magazinele care au inceput online sunt precum o casa noua, este mult mai usor sa pornesti un business online, cresterea este mai rapida. Insa pentru un retailer online costa foarte mult sa deschizi o retea de magazine. De exemplu, in cazul Media Galaxy, suprafata medie este de 2000-2500 de metri patrati, lucrurile fixe te costa un milion de euro, stocul de produse inseamna o investitie de 1,5-2 milioane de euro si mai sunt costurile cu chiria care adesea in situatia marjelor foarte mici nu duc la castig”, spune Dan Ostahie.

Altex Romania a avut anul trecut o cifra de afaceri de 335 de milioane de euro si profit net de aproape 0,9 milioane de euro. De asemenea, pentru companie lucrau un numar mediu de 2061 de angajati, conform Ministerului de Finante.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri