Corneliu Bodea povesteste ca extinderea in strainatate a fost luata in calcul inca de la infiintarea companiei, dar in primii ani de activitate parea mai mult un vis, decat un plan concret. Dupa dezvoltarea unei tehnologii noi in domeniul vidarii otelului lichid a aparut si oportuitatea dezvoltarii pe pietele externe, asa ca prima iesire a fost in jurul anului 2001.

“Ne place sa spunem ca suntem pe cinci din cele sapte continente. Numarul tarilor in care am dezvoltata proiecte este mare. As incepe cu China, unde avem cel mai mare volum de afaceri, am dezvoltat proiecte si in Africa de Sud, Italia, Finlanda sau Statele Unite. In 2010, am horarat sa achizitionam un competitor elvetian care facea un produs similar cu al nostru si in momentul in care am facut aceasta investitie am cumparat si doua subsidiare ale acestei companii, in China si SUA”, a declarat Bodea.

Adrem vizeaza in primul rand extinderea pe pietele pe care activeaza, cele doua Americi fiind o miza importanta.

Compania este prezenta la export cu o gama de produse din domeniul metalurgiei si pregateste proiecte de export din mai multe zone, cum ar fi cea energetica sau constructii, pentru care vizeaza in special Orientul Mijlociu si tarile din CIS.

Urmareste emisiunea pentru a afla mai multe detalii despre planurile Adrem, dar si sfaturile lui Corneliu Bodea pentru antreprenorii care se gandesc sa iasa in afara granitelor tarii.