@Wall-Street Lunch este un feature editorial deja traditional care consta in interviuri acordate jurnalistilor nostri de catre cei mai puternici oameni din businessul romanesc intr-un cadru informal si relaxat.

In octombrie 2010, la doar o zi dupa ce fusese anuntat ca nou sef la Microsoft Romania, Ronald Binkofski (44 de ani) ii impresiona pe jurnalistii de business prezenti la conferinta organizata impreuna cu Romtelecom cu lucrurile pe care le stia despre Romania. In 1982, cand avea doar 14 ani, fusese pe litoralul Marii Negre si de atunci isi aducea aminte cuvinte precum "hidrobicicleta" si "inghetata". Tot despre acea perioada spune ca Romania era o destinatie turistica, ceea ce nu se mai intampla in prezent.

Ce a spus noul sef al Microsoft Romania la prima intalnire cu presa

Ce a spus noul sef al Microsoft Romania la prima intalnire cu presa

“La acel moment, Romania era un loc de vacanta foarte bun pentru un polonez, mult mai bun decat este acum”, afirma Binkofski. A ramas cu amintiri placute si pentru ca Marea Neagra este calda, spre deosebire de Marea Baltica (cea la care are iesire Polonia). “Acolo imi place sa merg iarna. Este un peisaj foarte frumos”, mai spune managerul, adaugand ca acum merge de 2-3 ori pe an in tara natala.

Prezentati-va tara din perspectiva de business, nu ca pe o destinatie turistica

“Casa mea este aici, nu am motive sa merg acolo”. Daca despre Romania din urma cu 30 de ani declara ca era un loc foarte potrivit in care sa iti petreci vacanta, in schimb acum nu ar promova Romania ca pe o destinatie turistica.

“As merge in strainatate si as spune povestea reala a Romaniei. Daca puneti pe CNN o fotografie foarte frumoasa cu Romania, in care se vad drumuri foarte bune, iar cineva vine aici si vede drumurile, este un lucru rau. Aveti atat de multe lucruri frumoase aici, doar prezentati-le. Drumurile nu sunt rele, ci doar trebuie imbunatite. As fi onest despre Romania. Nu incercati sa o promovati ca pe o destinatie turistica, pentru ca Romania nu este o destinatie turistica acum. Imbunatatiti lucrurile si promovati-le asa cum sunt. Avem Poiana Brasov, care este un loc placut in care sa mergi, dar, daca te duci in Italia, ai aceleasi preturi si servicii la o calitate mai buna. Fiti onesti cu voi, cu mandria voastra nationala, laudati lucrurile care sunt bune si nu incercati sa trisati. Si as spune la fel si pentru Polonia. Am vazut fotografii frumoase cu Polonia si in realitate lucrurile nu erau precum prezentarile. Pentru ca la finalul zilei, cineva va fi dezamagit”, explica Binkofski.

Seful Microsoft spune ca in loc sa prezentam Romania ca pe o destinatie turistica, lucru care s-ar putea intoarce impotriva noastra, un lucru mai bun ar fi sa promovam tara din perspectiva de business, ca pe un loc in care poti dezvolta o afacere.

Si nu doar businessul este un element pe care polonezul l-ar folosi pentru a face publicitate Romaniei. Ar mai fi si celebrul Dracula.

“Nu folositi cel mai mare brand pe care il aveti…Dracula. Nu il folositi, nu stiu de ce. Am auzit de la multi oameni ca este o perceptie negativa despre el. De ce? Oricine in lume stie ca a fost un Dracula care a avut un castel, dar daca ii intrebi unde este Transilvania, oamenii nici nu stiu ca Transilvania exista in realitate. Aveti deja un brand minunat”, adauga CEO-ul companiei de software.

Tot despre Romania spune ca ii plac multe lucruri, iar primul pe lista ar fi... faptul ca “este o tara normala in care sa traiesti”.

“Considera asta ca pe un compliment. Nu este nimic deosebit, este o tara normala in care sa traiesti, in care te poti simti bine, in care te simti in siguranta, in care ai vreme foarte frumoasa, in care oamenii sunt normali si foarte prietenosi. Ce altceva mai ai nevoie? Imi plac mult oamenii. Am multi prieteni romani si sunt oameni foarte buni”, spune Binkofski. Si ii mai plac sarmalele sau felul in care sunt gatite snitelele ori pastravul.

In general, prefera pestele si mancarea italiana, iar printre restaurantele sale preferate in Bucuresti se numara Osho Fish (locul in care ne-am si intalnit), Trattoria Il Calcio Pescariu sau restaurantele cu specific libanez.

A invatat germana in sase luni

Ronald Binkofski a preluat sefia Microsoft Romania in toamna 2010, dupa ce inainte a lucrat pentru companii din Germania, Rusia, Polonia si Cehia. Pentru Microsoft lucreaza din martie 2006. De altfel, jumatate din viata si-a petrecut-o in Polonia, iar restul in strainatate. De exemplu, la 15 ani s-a mutat cu familia in Germania fara sa cunoasca deloc limba. Iar dupa jumatate de an in care a inteles aproape doar cursurile de matematica, a reusit sa scrie cel mai bun eseu in germana, desi colegii sai erau vorbitori nativi.

“Daca esti expus, inveti. Si cel mai important lucru a fost ca nu aveam o alternativa. Trebuia sa invat. Problema mea este ca nu sunt expus la limba romana. Pentru ca toata lumea vorbeste cu mine in engleza”.

De altfel, managerul face meditatii la limba romana, si, in functie de timpul disponibil, sunt perioade in care are lectii de cinci ori pe saptamana si saptamani fara nicio ora de cursuri.

Binkofski a absolvit cursurile Facultatii de Matematica Aplicata a Universitatii Jagiellonian din Cracovia (in 1995) si s-a specializat in matematica la Universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt (Germania). Intre decembrie 1995 si iunie 2004 a fost manager pentru zona Europei Centrale si de Est in cadrul Software AG, functie ce i-a permis contactul cu multi clienti si parteneri din Romania. Inainte de a se alatura Microsoft in 2006, Binkofski a condus timp de doi ani propria companie, o afacere in domeniul consultantei de business cu venituri de circa doua milioane de euro anual.

Nu fiti niciodata aroganti pentru ca nu stiti cat de greu se face business

In 2004 a ales sa construiasca propriul start-up pentru ca ajunsese sa cunoasca foarte bine compania in care lucra de noua ani si nu mai simtea niciun fel de provocare. Totodata, foarte multi clienti isi doreau sa-l recruteze. Iar lansand o noua afacere a putut sa lucreze si cu acesti clienti si cu fosta companie in care lucra.

Dar dupa doi ani si-a dat seama ca ii lipsesc oamenii, ca isi dorea din nou sa lucreze intr-o echipa mare. Si a mai realizat ceva. “Am invatat ca nu pot lucra de acasa. Pot sa stau jumatate de zi, dar nu as face-o permanent, as avea o depresie”.

Tot despre acesti doi ani spune razand ca a fost perioada in care a avut cele mai mari venituri.

Afacerea pe care a fondat-o l-a mai invatat sa nu fie birocratic, sa puna accentul pe executie, sa fie cu picioarele pe pamant si sa-i respecte pe antreprenori.

“Este foarte usor sa mergi intr-o corporatie, sa ai o superpozitie si sa spui: «A, ce-i asta? Este un business mic!». Am un mare respect pentru acesti oameni din companiile mici, care fac ca lucrurile sa se intample. Mereu le spun oamenilor din echipa mea: «Nu fiti niciodata aroganti pentru ca nu stiti cat de greu se face business»”, explica seful Microsoft Romania.

Cat despre birocratie, spune ca atunci cand aceasta este prea mare, de obicei, acopera lucruri care nu se intampla, lucruri care merg prost. “Pentru ca daca faci lucruri, nu ai timp pentru birocratie”.

Despre a face lucruri vorbeste si cand iti enumera calitatile unui lider. Pentru el, cea mai importanta calitate a unui lider este ca acesta sa poate sa-i faca pe oameni sa-l urmeze, chiar daca acestia nu-l iubesc.

Un lider este o personalitate care inspira, dar are abilitate sa execute

“Leadership este despre a fi respectat pentru ceea ce faci, a conduce nu inseamna sa le spui oamenilor ce sa faca, ci despre a scoate la suprafata ce este mai bun din ei si a-i determina pe acestia sa faca lucruri. Un lider trebuie sa aiba viziune si sa se asigure ca aceasta viziune va fi implementata. Un lider este o personalitate care inspira, dar are abilitate sa execute”, explica Binkofski.

De altfel, personalitatea pe care si-ar dori sa o intalneasca este Jack Welch, cel care a fost presedintele si directorul general al General Electric, un exemplu clasic de lider care a luat masuri radicale, nepopulare, dar care au crescut foarte mult businessul. Welch este cel care a restructurat GE din temelii, iar in timpul mandatului sau valoarea companiei a crescut de la 14 miliarde de dolari la 410 miliarde de dolari.

“Sunt atat de multe povesti despre el incat mi-ar placea sa vad care este realitatea. Nu l-as intreba un anumit lucru, mi-ar placea sa avem o discutie”.

Daca multi isi doresc sa-l intalneasca pe Bill Gates, fondatorul Microsoft, pentru Binkofski acest lucru nu mai este un obiectiv. Pentru ca deja i-a intalnit pe Gates si pe Steve Ballmer, actualul CEO al companiei.

Il intreb in functie de ce trasaturi ar alege sau nu un manager, in cazul in care ar fi head-hunter. Spune ca s-ar uita la personalitate, la capacitatea de a fi atent/de a asculta, la deschiderea catre idei noi, la valorile pe care le are acel om, dar si la felul in care isi povesteste viata.

Mereu cand obtii ceva in viata nu esti singur

“Nu prea imi plac oamenii care spun de foarte multe ori «eu, eu, eu». Nu este niciodata «eu», mereu cand obtii ceva in viata nu esti singur”.

Acest lucru este important pentru ca ii arata daca acea persoana este sau nu egocentrica. Cat despre valori il intereseaza ce spun oamenii ca ii face sa avanseze, ce i-a adus in anumite pozitii. Il intereseaza daca, de exemplu, pentru unii a fost mai mult noroc si daca recunosc acest lucru.

“Nu este nimic rau daca au avut noroc, dar trebuie sa inteleaga ca asa a fost. Uneori oamenii pretind ca au facut lucruri, dar lucrurile doar li s-au intamplat. Si iti dai seama”, explica seful Microsoft.

Pentru ca lucreaza intr-o companie de tehnologie invariabil ajungem sa vorbim despre viitorul IT-ului, despre cum va fi aceasta lume in cinci ani.

Probabil, in cinci ani, toate dispozitivele pe care le utilizam astazi vor fi uitate

“Inovatia in jurul produselor IT abia a inceput. Chiar daca azi crezi ca unele dispozitive sunt opera de arta, nu sunt. Vor fi multe lucruri care vor aparea, care ne vor inspira, deja se intampla, dar este abia inceputul. Probabil, in cinci ani, toate dispozitivele pe care le utilizam astazi vor fi uitate”, afirma managerul.

Citeste si:

Ce ar inventa el?

“Noi ne ducem viata intr-o lume mult mai transparenta. Sunt un om care are mare incredere in comunicarea deschisa, deschiderea este cea mai buna metoda pentru a-i face pe oameni sa creeze lucruri. As incerca sa construiesc ceva prin care sa ne construim viata intr-un fel in care sa fie transparent. Spun asta pentru ca se reflecta si in tipul meu de management. Eu vorbesc deschis in organizatie si despre lucrurile dificile. Uneeri oamenii inteleg, uneori nu, uneori apar emotii, dar la finalul zilei oamenii vad ca este mai bine sa inteleaga care sunt problemele si ca trebuie sa imbunatatim lucrurile decat sa le ascundem”, declara seful Microsoft.

Cel mai dificil lucru a fost sa le transmita angajatilor ce crede despre comportamentul lor. Acest lucru s-a intamplat dupa ce le vorbise despre lucruri importante pentru companie, iar la final ii rugase sa ii puna intrebari. Moment in care s-a facut liniste si nimeni nu spunea nimic.

Daca vrei sa obtii ceva, nu poti doar sa executi ceea ce ti se spune

“Le-am zis ca daca vrei sa obtii ceva in viata nu poti sa stai si sa privesti, nu poti doar sa asculti si sa fii cel care doar executa ceea ce iti spune cineva. Trebuie sa iei conducerea, sa fii vocal cand chiar crezi ceva, trebuie sa te lupti pentru tine. Iar lupta inseamna sa fii proactiv, sa incerci sa iei alti oameni cu tine si sa faceti un anumit lucru. Le-am zis «Toti vreti sa va construiti o cariera. Daca nu aveti o opinie, nu este bine». A fi vocal, in sensul pozitiv - pentru ca sunt si oameni vocali care nu au nimic de spus- inseamna sa crezi in ceva si sa incerci sa castigi. Acest lucru va va face vizibili si in fata altora. Multi cred ca daca isi fac treaba bine, aceasta vorbeste de la sine despre ei. Si este o neintelegere. Pentru ca daca iti faci treaba foarte bine si eu sunt cel care ar trebui sa te delege pentru un anumit lucru, poate nu sunt constient de asta. Si apoi te deleg gresit. Poate spun ca ar trebui sa scapam de tine pentru ca nu faci nimic. Dar poate tu faci cel mai important lucru pentru organizatie”, spune CEO-ul.

Practic, a avea succes inseamna mult mai mult decat sa iti faci treaba bine. “Inseamna ca intreg ecosistemul din jurul tau sa fie facut corect”.

Dupa ce si-a spus aceasta opinie, pe care o descrie ca fiind “destul de dura”, lucrurile s-au schimbat complet.

“Dintr-o data au inceput sa puna intrebari si am prelungit intalnirea cu o jumatate de ora, iar intrebarile pe care le puneau erau dificile”, afirma Binkofski.

Crede ca de multe ori oamenii subestimeaza rolul intrebarilor, ca acestia prefera sa faca afirmatii.

“Problema cu afirmatiile este ca daca spui ceva nimeni nu te intelege. Dar punand intrebari vezi ca invatarea si intelegerea sunt mult mai profunde”.

Daca te concentrezi pe ceva, reusesti sa-l obtii, in majoritatea cazurilor

Daca ar fi jurnalist si ar trebui sa-i puna o intrebare lui Ronald Binkofski, spune ca l-ar interesa spre ce se indreapta acesta, cum vede viitorul, cum se vede pe sine in viitor.

“Petrec mult timp gandindu-ma la viitor, din pespectiva personala, a businessului pe care il conduc, a mediului, a rudelor pe care le am. Este o intrebare despre viitor. Cum vad viitorul? Unde ma vad pe mine in viitor? Si raspunsul ar fi: <<Este multa incertitudine, nu stii niciodata, am multe dorinte pentru viitor si am un lucru in care cred. Ca daca te concentrezi pe ceva, reusesti sa-l obtii, in majoritatea cazurilor>>. Cateodata sunt frustrat de propriul meu comportament, pentru ca ma gandesc prea mult la viitor si uneori nu ma bucur de prezent. Si cred ca oricine trebuie sa invete ca prezentul este la fel de important precum viitorul, chiar mai important. Pentru ca daca nu te bucuri de prezent, nu vei ajunge unde vrei. Pentru ca mereu vei alerga dupa ceva si nu vei ajunge la tinta, pentru ca tinta se misca si se schimba. Deci este foarte important sa traim in prezent. Am invatat sa gestionez mai bine acest lucru, dar inca nu total”, explica seful Microsoft.

Cat despre prezent, daca ar avea mai mult timp i-ar placea sa si-l petreaca cu Nadia, fiica sa in varsta de sapte luni. Ii place foarte mult sa se plimbe cu aceasta si cu sotia prin Bucuresti, in special prin Herastrau. Binkofski mai are un baiat in varsta de 20 de ani care studiaza electrotehnica la Munchen.

Tot in timpul liber canta la chitara, joaca tenis si golf. Insa, in ultimii ani prefera golful pentru ca... “nu mai pot juca tenis precum inainte”.

In ceea ce priveste golful, prefera Bulgaria pentru ca terenurile de acolo sunt mai bune decat cele din Romania.

De altfel, CEO-ul Microsoft figura pe o lista cu 40 de manageri care ar fi trebuit sa ia parte pe 12 mai la Golf Lifestyle Championship, eveniment organizat in apropiere de statiunea bulgara Balcic. Printre ceilalti parteneri de golf se numarau Tomas Spurny (CEO, BCR), Christophe Laurent (deputy CEO, BRD Finance), Robert Rekkers (ex-CEO, Banca Transilvania), Misu Negritoiu (CEO, ING Bank), Nicolae Eftimie (CEO, Navlomar Group), Lucian Aldescu (CEO, DPD)Bruno Negoita (presedinte, Ceramica Iasi).

Golf Lifestyle Championship, la a doua editie. Ce bancheri de top participa?

Golf Lifestyle Championship, la a doua editie. Ce bancheri de top...

Daca acum lucreaza in IT, in schimb cand era copil isi dorea sa fie star rock...Spune ca nu a devenit muzician pentru ca nu a fost destul de talentat. A inceput sa cante la chitara cand avea in jur de 14 ani, dar sa invete piese mai seriosase a inceput abia pe la 30 de ani.

Acum are 20 de chitare cumparate din toata lumea, iar pentru una dintre ele, peste doi ani va face o petrecere aniversara…de 100 de ani.

“Este o chitara Martin din 1914, este mica si foarte frumoasa. Nu o voi vinde niciodata”.

Tine sa precizeze asta pentru ca uneori a mai vandut cate un exemplar pentru a-si cumpara altul. Nu spune cati bani cheltuieste pe ele, dar imi zice ca odata obisnuia sa dea sume destul de mari.

“Intotdeauna ma intreb cine a cantat la ele inainte”, adaug managerul.

Pentru ca pasiunea lui pentru chitara este deja cunoscuta, la un eveniment al Microsoft a acompaniat-o pe Dj Vanda. El a cantat la chitara, iar ea a fost vocea.

Si, da, chiar daca lucreaza in lumea tehnologiei, nu este o persoana care sa aiba foarte multe gadgeturi.

De exemplu, prefera cartea tiparita in locul celei digitale, iar daca vine vorba despre preferinte in privinta titlurilor, spune ca acum citeste "Ciuma", de Albert Camus. Ii plac, in general, cartile de istorie, dar cele de istorie care se adreseaza unui public larg. De exemplu, unul dintre titlurile pe care si le-a cumparat din SUA este o carte despre istoria indienilor americani.

Cat despre gadgeturi, are un telefon Nokia Lumia 800 (unul dintre primele telefoane realizate datorita parteneriatului Nokia-Microsoft), un laptop si o tableta cu Windows 8.

“Si asta-i tot”, incheie zambind.

Nota de plata (Osho Fish): 178 de lei

Apa
Expresso- 2
Limonada - 2
Dorada
Sea Bass
Roast Beef

Fotografii realizate de Mircea Dragos (www.fotografii-profesionale.ro)