Daca mergi pe Soseaua Nordului pornind de la Ambasada Chinei, parca nu mai esti in Bucuresti. Te uiti pe partea stanga a drumului si citesti aproape numai denumiri italienesti – Quattro Stagioni, Casa di David (pentru ca daca ar fi zis “Casa LUI David, ar fi iesit din tipar), Ristorante Isoletta, La Fattoria si asa mai departe. Din pacate, unele denumiri chiar se repeta!

Este si cazul ll Calcio, locul unde trebuia sa ma intalnesc cu proaspat numitul CEO al Gecad NET, Cezar Cursaru. Am ajuns cu circa 20 de minute mai repede la restaurant si, in loc sa ma asez la o masa, m-am uitat la un meci de tenis dintre doua rusoaice. Dupa ceva timp si un schimb de telefoane, am aflat ca mai exista un Il Calcio, la jumatate de kilometru distanta.

Am intrebat 4-5 oameni pentru a nimeri locul. “Sa stii ca si eu m-am ratacit!”, ma intampina, zambind, Cezar Cursaru, cu mana intinsa.

Este prima oara cand il vad, insa stiam, din mail-urile schimbate anterior dar si poza de pe LinkedIn ca este o persoana deschisa, joviala, prietenoasa. Dupa primele fraze schimbate, m-am convins de aceste lucruri si, mai mult, am realizat ca are o viteza de invidiat a vorbirii – a fost necesar de cateva ori sa il rog sa repete anumite cuvinte, pentru a le intelege foarte bine.

Curtea (este cea mai buna exprimare) Trattoriei Il Calcio este una absolut banala, cativa copaci, mese, nimic memorabil. Preturile insa sunt mari – probabil atunci cand pui o denumire straina/italiana restaurantului se presupune ca, automat, si preturile trebuie sa creasca. Nu stiu. Poate.

Incepem prin a ne comanda o apa plata si o limonada (aceasta din urma – 20 de lei) si il intreb pe Cezar cum i s-au parut primele 6 luni la carma Gecad NET, dupa experienta de country manager la Intrasoft International si anterioarele functii de conducere la Raiffeisen Solution, Siveco sau SAS.



“In primul rand, am incercat sa inteleg afacerea si oamenii, ceea ce nu e intotdeauna foarte usor de facut. Este un business care lucreaza “full steam” (la capacitate maxima – n.r.) si misiunea mea este, in final, sa creez business aditional, ceea ce, in principiu, se face creand turbulente in companie”, spune el. Aceste turbulente, completeaza el, ar putea naste lucruri negative in ceea ce priveste performanta existenta.

Este o metafora des folosita in telecom, spune el, atunci cand se schimba managementul – “este echivalent cu o trauma, un transplant”, spune el, plastic.

In aceasta situatie, noul CEO al companiei ce a generat afaceri de 3,5 mil. euro, o suma buna, avand in vedere ca are doar 15 angajati, a preferat sa nu intervina in mod direct, sa perturbe activitatea angajatilor.

El s-a uitat la cifre in prima faza - “foarte solide”, le caracterizeaza el, “dar in declin, in mod natural, din cauza mediului economic de dupa 2008”.

Autodesk a scazut mult ca piata, si aceasta este una dintre liniile mari de business ale companiei, alaturi de cloud. “Ca atare, business-ul nu este atat de sus ca in 2008, cand industria constructiilor, constructiile civile, proiectarile, au scazut ca volum si valoare”.

Am refuzat sa deranjez inutil oamenii «din linia intai», cei angajati in mod direct in procesele de vanzari. Nu am vrut deci sa induc aceasta «trauma» ce se regaseste, uneori, in alte business-uri. Prima perioada am petrecut-o uitandu-ma pe cifre, intelegand astfel afacerea. Dupa aceasta, am inceput sa derulez dialoguri cu cei de acolo, cei angajati in lupta de zi cu zi, pentru a fixa niste adevaruri vis-à-vis de ce comunicau aceste cifre”.

Cele trei schimbari necesare

Intre timp, chelnerul vine si ne intreaba ce dorim – Cezar comanda spaghetti a olio e peperoncino si eu aleg…sa vorbesc in romana, cerand o portie de paste de casa umplute cu somon creveti si sos de sparanghel. Chelnerul, usor surprins, ma intreaba care anume, ca sunt mai multe. Cedez si ii zic in italiana. Multumit, ia meniul si pleaca.

Sunt curios totusi, dupa cele sase luni, ce schimbari i se par utile lui Cezar Cursaru, pentru a readuce business-ul Gecad NET la nivelul afacerilor din 2008 – scop asumat de el. “Urmaresc cel putin dublarea afacerilor, in trei ani”, spune el.



In prima faza, isi vor extinde gama de servicii in zona de IMM-uri. Vor introduce servicii de tip externalizare ce implica fie gestiunea unei infrastructuri deja existente la client, fie mutarea in cloud. “Practic, vom capitaliza pe baza expertizei Gecad NET, companie care a incercat intotdeauna sa priveasca in fata – si toate studiile spun ca pe primele trei locuri sunt «cloud, cloud cloud»!”.

El admite ca in Romania cloud-ul nu are o penetrare importanta, in special zona de enterprise fiind reticenta. “Ei deja au propriile data centere, au investit foarte multi bani in infrastructura proprie si poate pentru unii nu are inca sens sa mearga catre cloud, in ciuda faptului ca acest concept ofera mobilitate mult mai mare”.

O a doua miscare va fi chiar in zona de enterprise, zona unde Gecad NET va adauga noi servicii si persoane dedicate pentru acest segment. “Zona de enterprise a fost atacata doar oportunist, pana in prezent echipa concentrandu-se pe upper-mid market. Vrem sa intram in top 25 companii, acestea detinand circa 80% din piata ca volum de afaceri intre aceste companii”. Pentru a acoperi aceasta zona, Gecad NET va angaja 2-3 oameni noi, care sa cunoasca bine piata. Ciclul de vanzare in cadrul corporatiilor este mai mare decat in cazul IMM-urilor – noua luni vs trei luni.

Pentru suport tehnic vor mai angaja inca trei persoane.

Al treilea segment pe care vor miza va fi zona de securitate, unde companie este prezenta inca de pe vremea cand omul de afaceri Radu Georgescu a construit RAV, vandut ulterior catre Microsoft. “Promovam zone de nise, vendori care adreseaza anumite probleme specifice, unde nu este foarte multa concurenta”. Gecad NET va adauga un jucator “de volum” care este Cisco.

Viitorul cloud computing-ului

Aplicatia de afaceri este, considera Cezar Cursaru, viitorul cloud computing-ului. Ea genereaza directii si business-ul. Nu doar infrastructura, storage-ul, e-mail-ul, vor fi factorii de directie.

“Romania inca nu simte acest lucru, nici macar zona de infrastructura, cu atat mai mult cu cat nici vendorii de software mari nu au oferte extinse in zona de cloud”, considera seful Gecad NET.



Aici simt sa il contrazic, stiind de “push”-ul facut de unele corporatii, precum Microsoft, pe acest segment. “Microsoft, da, impinge foarte mult pe zona asta, dar uite-te: nu stiu daca Oracle are o oferta de cloud foarte puternica; stiu ca SAP face eforturi in directia asta, dar nu stiu daca este inca «acolo»…”. Din pacate, nici cererea nu este atat de mare.

Apoi, o companie nu isi pune toate produsele “in acelasi cos”, preferand mai multi vendori – deci trebuie ca produsele celor ce ofera servicii de cloud sa fie cat mai complete si complementare, pentru ca, de exemplu o banca, sa poata alege trei furnizori diferiti, dar compatibili.

“Lucram cu BRD-ul la un moment dat, cand activam la alta companie, si filozofia lor era sa lucreze cu trei vendori pentru produse”.

In ciuda volubilitatii, ma comport prudent cu angajatii

Avand in vedere volubilitatea lui Cezar Cursaru, sunt curios sa aflu cum se comporta cu angajatii. Ma astept la un raspuns pe masura zambetului sau dar sunt surprins.

“Ma comport foarte prudent! Nu vreau sa ii deranjez foarte mult, daca nu este necesar, ei fiind angajati in munca de zi cu zi, 100%. Sunt oameni care lucreaza ca la furnal, ii vad, toata ziua stau la telefon, pe email, vand. Ca atare, nu vreau sa le fur din timp si limitez deci interactiunile care nu sunt necesare”.

In rest insa, ii place sa bata pe umar, sa glumeasca.

“Stiul acesta de prudenta este putin neconform cu personalitatea pe care o am, recunosc. Sunt volubil, foarte expansiv, insa nu-mi pot permite luxul de a face acest lucru prea mult timp, de prea multe ori”.

Nu cred in “atmosfera perfecta” la munca

Cezar Cursaru spune ca nu crede in “atmosfera perfecta” la locul de munca. El considera ca acest lucru ar duce la delasare, la “prea plin”. Invers insa, daca sunt lucruri de perfectionat, business-ul evolueaza, merge inainte.

Pe de alta parte sunt multe lucruri care trebuie facute in directia aceasta, trebuie sa existe un echilibru.

Intre timp, chelnerul vine si ne serveste cu portiile de paste, urandu-ne pofta buna. Pentru a avea cu adevarat “pofta buna”, il rog pe invitatul meu sa imi spuna un deal de care este mandru, din trecutul sau profesional.

Fara sa ezite, isi aminteste de un contract incheiat cu unul dintre cei mai mari operatori telecom de pe piata locala, deal realizat in 2010.

“Eram la SAS pe atunci si am sesizat ca acest operator pierdea foarte multi utilizatori pe segmentul de telefonie, in acea perioada. Acest lucru se traducea in pierderi de cel putin 60 milioane euro pe an. Problema lor nu era pierderea clientilor cat faptul ca nu isi dadeau seama de tipologia celor ce pleaca din companie, astfel incat sa poata sa ii opreasca, oferindu-le abonamente speciale”.



Cezar Cursaru s-a dus atunci la compania respectiva si le-a propus implementarea unui sistem care sa prezica clientii ce ar urma sa paraseasca compania, urmarind tipologii – cei care nu se mai foloseau mult timp de servicii, cei care sunau din ce in ce mai rar, cei care se plangeau des departamentului de relatii cu clientii, si asa mai departe. Dupa negocieri dure, inclusiv cu CEO-ul companiei (care a cerut reducere – nu a putut fi refuzat), au batut palma.

“Oricum, a fost mult de munca – cei din compania telecom au o adevarata masinarie de marketing, mi-au dat senzatia ca unicul lor scop era «sa hamaie» ca vor pret mai mic. Atat. Erau imuni la argumente de business, ei voiau pret mai mic”, isi aminteste Cezar Cursaru.

Rezultatul a fost unul excelent – return on investment-ul companiei a fost de 1000%, in primele sase luni.

Traditionalist in comportament, futurist in gandire

Cursaru mai pare genul de om mai traditionalist – nu a reusit, recunoaste el, sa renunte la tastatura fizica de la telefon – un Nokia cumparat in 2007. “Am si iPhone, insa nu pot tasta cu butucii astia!”, spune el, aratandu-si degetele mari si razand. “Deci iPhone este tinut ca un al doilea telefon. Si pana la urma, sa fim seriosi, este doar un telefon – nu inteleg isteria asta din jurul telefoanelor”.

e-mail-ul este cea mai folosita aplicatie de business – “este mai de afaceri decat ne-am fi dorit, poate – prin e-mail trimitem documente, ne conectam cu oamenii”.

In general, Cursaru citeste genul Science Fiction, autorul sau preferat fiind Philip K. Dick – abia asteapta ecranizarea filmului Jocul lui Ender, una dintre cartile sale preferate. “Am toata colectia aceea veche, de la Nemira; m-am apucat sa o recitesc!”, spune el.


Vorba lui Nietzsche, «ceea ce nu ne omoara, ne face mai puternici»! Acum, intre noi fie vorba, pe multi (criza) i-a scos din joc, insa o companie mare nu are, efectiv, moarte.

In general nu citeste presa, cu exceptia articolelor de specialitate. “Citesc presa care-mi apare ca feed in retele sociale, in LinkedIn de exemplu – deci presa internationala”, spune el.

Recent, el a lecturat un articol legat de cloud, defavorabil acestei tehnologii. Este vorba de un startup care a pornit initial in cloud, accelerandu-i dezvoltarea. In timp insa, a decis sa se intoarca la serverele traditionale, in house, din motive de cost.

“Acest lucru indica ceva clar – cloud-ul nu este pentru absolut oricine. Pana la urma, trebuie sa iti pui problema daca are sens, sau nu. Calculele financiare iti spun acest lucru – ai doua scenarii in fata, alegi pe cel mai bun”.

Este aceeasi discutie ca atunci cand a aparut tehnologia Wi-Fi, face o paralela Cursaru. “Toti o laudau de parca gata, asta era! Cheia viitorului! Si cu toate acestea, fibra nu a disparut si nu o sa dispara, in opinia mea, niciodata”.

Cezar Cursaru recomanda, ca autor de business, pe Gary Cokins http://www.garycokins.com/ . El este un specialist in performance management si a scris mai multe carti despre managementul financiar, cost si profitabilitate.

Inovatia viitorului – Star Trek!

Cezar Cursaru considera, in mod poate surprinzator, ca din anii ’90 nu a mai avut loc nicio inovatie tehnologica, in adevaratul sens al cuvantului, ceva “ground braking”.

El ar fi interesat mai degraba ca tehnologia sa sprijine evolutia generala a omenirii, ajungandu-se intr-un final la schimbarea fundamentala a omului in care functionam.

“Acum principala grija generala a omenirii este de a castiga destui bani astfel incat sa avem ce sa cheltuim. Ar fi interesant, desi utopic, sa ajugem la o civilizate ca in Star Trek – o populatie fara bani care sa conlucreze pentru binele comun. Stiu, este poate imposibil, dar realismul societatii de astazi este motivat de egoismul implinirii dorintelor proprii”, spune el – vizibil pasionat de SF si, in paralel, uitand complet de mancarea care se racea, incet dar sigur, in fata lui.

Criza economica si plusurile sale

Satui fiind, ambii, de partile negative (si deja mult-vorbite) ale recesiunii, il intreb pe Cezar Cursaru care sunt doi factori pozitivi din 2008 pana in prezent.

“Vorba lui Nietzsche, «ceea ce nu ne omoara, ne face mai puternici»! Acum, intre noi fie vorba, pe multi i-a scos din joc, insa o companie mare nu are, efectiv, moarte. Ce i se poate intampla mai rau este sa fie cumparata de o alta companie si asta nu este o moarte, pana la urma. Unele companii insa, foarte putine, actioneaza, nu doar stau. Constientizeaza problema si se comporta eficient – un exemplu este, in opinia mea, Raiffeisen Bank. Mi-a placut faptul ca a investit, nu a ezitat, a realizat un CRM operational, aplicatii importante”, spune el.

Al doilea lucru pozitiv, la nivel macro, este ca au mai disparut din unele companii care nu erau, de fapt, profitabile si eficiente, lasand loc unora mai performante. “Erau peste 30 de banci in Romania, la un moment dat! Cat de mare sa fie tara asta sa absoarba atatea banci!?”, se intreaba Cezar Cursaru, retoric.

Incheiem masa imaginandu-ne cum ar fi sa fim alaturi de un personaj istoric si ce am vorbi cu el/ea.

Cezar Cursaru se arata interesat “sa intre in mintea” unui om de stiinta, un om care a schimbat omenirea, perceptia noastra – un om genial.

“Uite, de exemplu mi-ar placea sa vorbesc cu Einstein. As fi foarte foarte curios sa aflu cum a ajuns el la Teoria Relativitatii – nu cred ca a fost un simplu accident; cred ca si cu Newton ar fi interesant”, spune el, zambind.

Cerem nota de plata pe care o achita Cezar Cursaru, desi trei sferturi din pastele sale sunt neatinse. In ciuda preturilor ridicate, serviciile lasa de dorit – nu am fost intrebati intr-o ora jumatate daca ne dorim altceva, cel putin de baut, cum se practica in alte restaurante “cu pretentii”.

In drum spre iesirea din parcul Herastrau, Cezar Cursaru imi povesteste ca il cunoaste pe Radu Georgescu de pe vremea cand lucra la Telemobil. Interviul de angajare a fost unul destul de scurt si in 3-4 zile a luat decizia de a venit la Gecad NET.

“Radu ia decizii, in general, foarte repede. Nu este genul de om care sa ezite”, spune Cursaru, zambind.

Nota de plata:

Limonada cu miere - 20 de lei
Apa Dorna 0,33l - 6 lei
Spaghete - 24 de lei
Paste de casa cu fructe de mare - 33 de lei
_______________
TOTAL - 83 de lei

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri