Nikolai Beckers, seful Romtelecom si Cosmote, are o pronuntie excelenta in limba romana. “Am o ureche fina cand vine vorba de limbi straine!”, spune el, asezandu-se la masa, la umbra unui arbore. A urmat o discutie despre cariera, transformarea Romtelecom si Cosmote in Telekom Romania, politica de pret din industrie, dar si despre pasiuni si intalnirea sa cu Nelson Mandela.

Casa di David, locul de intalnire cu germanul aflat la carma celor doi operatori detinuti de Deutsche Telekom, nu gazduia decat cativa oameni la ora intalnirii la terasa din Herastrau. Beckers vine dintr-o alta intalnire importanta asa ca a trebuit sa amanam putin pranzul – este ora 16:00 si imi marturiseste ca nu prea ii este foame, asa ca mai degraba o sa serveasca o inghetata racoritoare. Se potriveste, afara este foarte cald si nu banuiam ca peste o ora va incepe sa bata puternic vantul, traind cateva emotii atunci cand o craca desprinsa din copac pica fix pe o doamna de la cativa metri mai la dreapta noastra.

Il intreb pe Nikolai daca este familiar cu acest format de interviuri si, cu un zambet extrem de larg, spune ca este foarte flexibil, ii face placere sa comunice. Si dovedeste acest lucru pe aproape intreg parcursul ineditului interviu.

Actualul sef al Romtelecom si Cosmote, viitor Telekom Romania, isi aminteste de primul sau job nu fara o oarecare dificultate. “Stii, cand ai cincizeci de ani, nu iti este atat de usor sa iti aduci aminte astfel de lucruri”, spune el, zambind. “Cred ca primul job platit a fost cand aveam 16-17 ani si distribuiam ziare la casele oamenilor, pe bicicleta, in Germania”. Intrarea in industria telecom a avut loc intamplator.

Zambeste cand isi aduce aminte de primul sau contact cu un telefon mobil – “un contact…masiv!”

El s-a angajat inca din facultate, avand job in banking, mediul financiar. Dupa terminarea Universitatii, s-a angajat full time la Deutsche Bank. “Este important sa lucrezi inca din timpul facultatii – ai vacante lungi si iti poti permite sa faci acest lucru. Din trei luni, eu lucram doua si doar una ma relaxam”, povesteste el, spunand ca si in cadrul Romtelecom implementeaza astfel de programe. “Este important ca tinerii sa aiba o sansa sa «guste» mediul corporate. Nu as munci chiar full time in timpul studiilor, dar trebuie sa depui ceva efort pentru a te pregati pentru viata de adult”.

In cadrul Deutsche Bank, a fost trimis peste hotare, tocmai in Singapore – directorul operatorilor descrie experienta ca fiind una atat placuta la nivel personal cat si utila profesional; de altfel, Singapore ramane una dintre tarile “de suflet” ale lui Nikolai Beckers. “Atunci am invatat ceva ce aplic si acum – fii flexibil si ramai determinat. Daca ai un vis pe care vrei sa ti-l implinesti, tine-te de el. Pentru un timp chiar mi-as fi dorit sa raman in Asia – poate sa fiu antreprenor, sa imi deschid un mic magazin…”, isi aminteste actualul CEO al Romtelecom si Cosmote. Contactul cu industria telecom l-a facut intamplator – lucra la un proiect pentru clientul Telecom Malaezia. Deutsche Telekom a cumparat subsidiara si, neavand om cu experienta in Asia, l-a cooptat pe Nikolai. Acest lucru se intampla in 1995, deci anul viitor Nikolai Beckers va face 20 de ani alaturi de Deutsche Telekom.

De fapt, Romania ii aduce foarte mult aminte de perioada petrecuta in Asia, mai degraba decat de cea petrecuta in Europa. “Sunteti la rascrucea culturilor, cu influente puternice de la turci si ortodocsi, lucru foarte diferit de Europa de Vest – Franta sau Germania, de exemplu. Oamenii de aici sunt mult mai deschisi, mai prietenosi. Per total, romanii sunt foarte prietenosi cu strainii!”, spune, razand, Beckers.

Daca ar fi sa critice ceva la romani, ar fi faptul ca avem o opinie proasta despre noi. “Va lipseste poate increderea in sine, din pacate zecile de ani de comunism se simt inca”.

Zambeste cand isi aduce aminte de primul sau contact cu un telefon mobil – “un contact…masiv!”, spune el, descriind momentul cu umor. Pe vremea cand era bancher cara valiza in care se afla telefonul mobil al directorului sau de pe atunci – practic, toata valiza era telefonul. De fapt, privind retrospectiv, cele mai bune lucruri care s-au intamplat in industria telecom sunt exact inventarea telefonului mobil si a Internetului. “Si mai ales faptul ca acestea au devenit disponibile oricarui utilizator, s-au «democratizat» - tehnologia a schimbat societatea”.

Se va “strica” insa Internetul?

Exista mai multe dezbateri la nivel international, mai ales legat de influenta guvernelor asupra libertatii de exprimare, asupra viitorului Internetului. Va fi sau nu acesta un loc liber, neinfluentat, neingradit? Opinia lui Nikolai Beckers este una mixta. “Cred ca este imposibil sa scoti duhul din lampa si apoi sa vina guvernele si sa il bage inapoi. Deci Internetul va exista in forma actuala multi ani de acum incolo, excluzand probabil statele totalitare precum Coreea de Nord, China. Sunt ingrijorat insa de datele private ale utilizatorilor care sunt folosite de corporatii mari precum Google sau Facebook, cu sau fara autorizatia utilizatorilor”. Exista atat beneficii in aceasta utilizare, dar si minusuri majore, subliniaza Beckers.

“Primesti informatia pe care o doresti, serviciile pe care le doresti, informatiile sunt concepute tinand cont de nevoile tale. Pe de alta parte insa, nu este o afacere buna sa ti se ia datele si tu sa nu primesti nimic in schimb, ca aceste date sa fie stocate de mari corporatii si atat. Ar trebui ca fiecare sa decida daca doreste sau nu sa ofere informatii personale”.

Citeste si:

    Este gresit sa pretinzi ca esti un fel de Robin Hood pentru consumator, dar la finalul zilei sa ai motive ascunse, sa faci concurenta neloiala.

    Chiar daca este un subiect (foarte) serios, Nikolai Beckers ramane relaxat si, mai mult, zambeste aproape continuu, aproape contagios. Cu toate acestea, aflu ca unii colegi il considera uneori foarte serios, uneori incruntat. Il intreb insa cum s-ar descrie pe sine insusi, care ii sunt punctele forte si care cele slabe. “Sunt foarte flexibil si rapid”, spune el, foarte…rapid. “De asemenea, am un bagaj business bine pus la punct si imi place sa combin aceasta viziune cu munca la fata locului” puncteaza, precis, germanul.

    Nu se da in laturi de la munca de teren

    Nikolai Beckers este acel CEO care nu se da in laturi de la munca in teren, vizitarea magazinelor, a scarilor de bloc unde se realizeaza conexiuni, dorind sa inteleaga oamenii care duc munca de teren. “Vizitez aproape in fiecare weekend magazinul din Baneasa, cand ma duc la cumparaturi. Intotdeauna sper sa nu ma recunoasca angajatii!”, spune el, razand.

    Citeste si:

      Daca ar putea schimba ceva in cazul magazinelor din intreaga industrie telecom, el ar incerca sa le faca mai spatioase si sa se renunte aproape complet la countere, angajati care stau in spatele unor birouri. “As incerca sa pun accentul pe mai multa interactiune iar atunci cand clientul se arata interesat de ceva sa aiba loc o discutie mai lejera, asa cum avem noi acum, de exemplu. Sa nu trebuiasca sa stea la coada, sa completeze formulare, sa fie ceva automat, customizat”, spune Beckers. Cand ar putea aparea primele magazine concepute astfel? “Va dura insa 3-5 ani pentru a ajunge in acest punct”, considera el.

      Schimbarea brandului – munca logistica enorma

      De la schimbarea magazinelor, trecem la rebrandingul anului – transformarea Romtelecom si Cosmote in Telekom Romania. Procesul de tranzitie a inceput, in interiorul companiilor, in urma cu peste un an, spune Beckers.

      “Este pana la urma provocarea comunicarii acestui rebranding catre toti clientii, si sunt convins ca se va face fara probleme, intr-o modalitate placuta. Un nou brand nu apare peste noapte, dureaza ceva pana cand creste – este o adevarata calatorie, nu o cursa rapida”, puncteaza el, incetinind ritmul conversatiei si alegandu-si cu atentie cuvintele. “Principala provocare este sa implici si clientii dar si angajatii in aceasta calatorie. Bineinteles, in cazul angajatilor este mai usor, avem chiar si voluntari care se implica in acest rebranding – schimba logo-uri, cartile de vizita, pana si cabinele telefonice. Este o munca de logistica enorma, absolut enorma, mult tine de IT – de la livrare la denumiri si facturare, pana la logo-uri. Se schimba design-ul magazinelor, chiar si al mobilierului!”. Bugetul nu este inca calculat dar, fara indoiala, va fi unul foarte mare.

      In ceea ce priveste cumpararea celor 46% din actiunile detinute de stat in companie, oficialul Romtelecom si Cosmote spune ca se afla in continuare in plin proces. “Statul face studiile necesare, rotile se invart. In urmatoarele luni ar trebui sa finalizam, insa totul tine de statul roman. «Masina» inca macina, cafeaua inca nu este terminata. Dupa ce se macina, trebuie sa mai si turnam apa fierbinte. Dupa aceea, oamenii trebuie sa se aseze la masa si sa bea cafeaua impreuna, deci mai sunt ceva pasi de urmat”, spune, metaforic, Nikolai Beckers. Intre timp, dialogurile continua si sunt “foarte constructive”.

      E gresit sa mimezi ca esti Robin Hood, dar sa nu te tii de cuvant

      Nikolai Beckers a declarat in prima intalnire cu presa ca apreciaza dialogul cu concurentii din piata. “In Romania se duce o lupta extrema in infrastructura si in preturi. Este bine pentru consumator, pe termen scurt, insa trebuie sa fii atent la ce cumperi – poti cumpara o pereche ieftina de pantofi, insa s-ar putea uza intr-una sau doua luni. Daca vrei un produs de calitate, ar trebui sa fie un pret rezonabil, dar nu atat de redus. Ceea ce apreciaza insa cel mai mult oamenii este sa te tii de cuvant”.

      “Este gresit sa oferi preturi reduse, sa promiti mult, doar ca la finalul zilei sa nu te tii de cuvant”, critica, voalat, Beckers. “Sau, chiar mai rau, sa pretinzi ca esti un fel de Robin Hood pentru consumator dar la finalul zilei sa ai motive ascunse, sa faci concurenta neloiala. Nu am nicio problema cu concurenta, dar consider ca toti ar trebui sa ne supunem acelorasi reguli, sa jucam pe un acelasi teren, altfel, ca la un meci de fotbal, daca vine cineva din spate si iti pune piedica, in mod normal ar trebui penalty, nu?”, continua Nikolai Beckers, fara a oferi insa niciun nume de concurent care ar putea face un astfel de joc.

      Cu alte cuvinte, exista un segment pentru preturi mici, bineinteles, dar este gresit sa pretinzi ca vinzi un Mercedes de lux la acel pret. “Noi cand am prezentat noul nostru portofoliu am fost extrem de transparenti, introducand beneficii clare si mai ales reale pentru serviciile care costa mai mult, si cred ca aceste lucruri sunt apreciate de clienti”.

      Cu toate acestea, ii aduc aminte lui Beckers ca si Cosmote a inceput, in 2006, cu preturi extrem de mici. Beckers raspunde imediat si spune “poate ca a fost o greseala, da. Poate ca a fost o greseala”.

      Nikolai Beckers considera de altfel ca pretul este unul dintre factorii cheie care influenteaza viitorul unei companii, daca va avea sau nu succes. A gasi pretul potrivit este mai mult decat un calcul, este o arta. “Uite, de exemplu, iPhone-ul si iPad-ul au succes, desi sunt produse considerate de multi scumpe. Poate PREA scumpe, dar tot esti dispus sa platesti pentru ele. De ce? Aceasta este una dintre intrebarile esentiale la care trebuie sa poti sa raspunzi in momentul in care setezi un pret. La fel, un Porche, in teorie, costa mult mai putin decat pretul «de la raft». Cu toate acestea, oamenii il cumpara”, exemplifica el. “Setarea corecta a pretului este unul dintre ingredientele de baza ale unui business de succes”.

      Intre timp vine chelnerul si comandam doua inghetate, desi vantul incepuse deja sa se inteteasca. Ne uitam spre cer si ne rugam (mai mult sau mai putin rostit) sa nu ne surprinda furtuna.

      Lucruri bune si mai putin bune la Romtelecom si Cosmote

      Punctul forte al companiilor conduse de Beckers este faptul ca pot oferi absolut orice servicii telecom doreste clientul, de cele mai multe ori beneficiind si de reduceri consistente. Daca ar fi sa aminteasca un punct slab, Beckers spune ca este o problema care se resimte in mai multe industrii – “Daca este ceva ce clientii nu apreciaza deloc este sa astepte mult la telefon pana cand raspunde cineva din centrul de relatii cu clientii. Duminica este normal sa se intample asta – de fapt noi avem oameni si in weekend, dar majoritatea operatorilor din Europa de Vest nu lucreaza deloc in weekend-uri”, spune el. Romtelecom inca resimte mostenirea birocratiei din vremurile dinaintea privatizarii si Romtelecom a trecut “prin x restructurari deja, dar industria se schimba o data la sase luni. A sta pe loc este echivalentul mortii”.

      In ceea ce priveste angajatii sai, Beckers apreciaza faptul ca sunt diversi. “Este greu sa apreciezi ceva la ei, in general! Ar fi gresit sa cauti angajati similari, trebuie sa se completeze unul pe altul. Nu vrem o «armata a clonelor». Imi place filmul Cei Sapte Magnifici tocmai pentru ca ei sunt foarte diferiti si totusi se completeaza”, spune el.

      Cele mai bune momente creative nu le ai la birou

      De altfel, Nikolai Beckers apreciaza filme mai vechi, precum Gone With the Wind sau Out of Africa. De asemenea, apreciaza si filmele SF, precum Star Trek sau Star Wars, asteptand de asemenea Star Wars VII, in 2015. “Trebuie sa iti faci si timp liber, sunt organizat, disciplinat, termin munca si am timp liber”. Printre cartile sale preferate se numara Sleepwalkers, de Christopher Walker. “Imi place sa citesc carti istorice dar si de business”.

      “Imi place sa fac sport seara sau in weekend, nu sunt foarte matinal. Am nevoie de somnul de sapte ore, pentru a-mi pastra sanatatea, e important pentru mine. De fapt, si e ceva destul de dificil de inteles, muncesc tot timpul si de fapt nu muncesc niciodata. De cand ma trezesc pana cand adorm, capul meu lucreaza – cele mai bune momente de inspiratie, momentele de creativitate speciale, nu le am la birou!”, spune el. “Totul ramane la mine in cap, nu trebuie sa le notez”.

      Intrebat care este cea mai importanta realizare a sa de cand a preluat carma companiei, Beckers raspunde imediat – “ce este mai bun, urmeaza! Nu cred in perfectiune, dar ceea ce am facut foarte bine, si rapid, a fost sa unim cele doua echipe de management. Per total consider ca strategia noastra este buna – cu toata viteza inainte pe fibra, 4G si FMC (convergenta fix-mobil – n.r.). Vreau sa implementez viziunea mea – sa fim cei mai mari si, mai ales, sa ne mentinem lideri. Suntem pe drumul cel bun”.

      Cu cine ar lua pranzul

      Daca ar putea lua pranzul cu unele personalitati, Nikolai Beckers ar vrea sa se intalneasca cu Napoleon, Nelson Mandela si Dalai Lama. Cu toti trei, simultan, daca s-ar putea.

      “Ar fi foarte interesant de vazut cum ar reactiona Dalai Lama la initiativele militare ale lui Napoleon. Si as vrea sa aflu exact la ce s-a gandit Napoleon cand a invadat Rusia, de ce a ignorat frigul – printre altele. Tot pe Dalai Lama l-as intreba ceva mai filozofic – cand este bine sa lupti, cand este bine sa te retragi dintr-un conflict”.

      Pe Nelson Mandela chiar l-a intalnit Nikolai Beckers, la inceputul anilor ‘90. “Avea o personalitate incredibila si o aura pe care o simteai de la distanta, foarte puternica. L-am intalnit cand am fost in Malaezia, am facut un tur cu el. Nu l-am intrebat multe, i-am aratat doar anumite lucruri legate de proiectul de care ma ocupam. Chiar si asa, m-a impresionat foarte mult, avea karma puternica, o forta muta, desi blanda”, descrie Beckers.

      In ceea ce priveste companiile care il atrag, Beckers considera ca este impresionant ce fac Amazon sau Apple. “Sunt impresionat chiar si de companiile mici care construiesc un business din nimic. Nu as da nume, sunt multi antreprenori mici care insa au creat ceva foarte util, din nimic, doar dintr-o idee. Ma inspira astfel de oameni”, spune el. “Admir pe cei care dau viata ideilor, creezi ceva. Daca ar fi sa dau un sfat tinerilor care isi incep cariera, i-as sfatui sa faca ceea ce le place, nu sa se duca pe o cale doar pentru ca asa li s-a spus. In al doilea rand, nu uita ca trebuie sa fii determinat, seteaza-ti un target inalt, dar fii realist. Este si mult de munca, nu fugi de ea. Nimeni nu devine foarte bun, chiar si in sport, daca nu este de asemenea disciplinat. Si asta este nevoie si in business”.

      Acum 20 de ani, daca ar fi stiut ce stie acum, ar fi inceput el insusi o companie telecom. “Cred insa ca acum sunt mult mai bun la a conduce ceva ce deja exista, sa am un punct de pornire. Imi place sa am o structura initiala. Admir antreprenorii care incep ceva din nimic”. Il intreb pe Nikolai Beckers cum incearca sa ii inspire pe angajati sa aiba initiative antreprenoriale. “Pana la urma, o companie este ca un organism viu, are o anumita cultura, un caracter. A schimba aceasta cultura este foarte dificil si este nevoie de timp. Nu o poti face intr-un singur an, este imposibil. Mi-ar placea ca angajatii sa trateze Romtelecom si Cosmote ca si cand ar fi actionari in ele – asa gandesc eu, asa imi setez eu starea, pentru a pune cu adevarat suflet in ceea ce fac”.

      Spre finalul intalnirii, Nikolai Beckers incearca sa priveasca in viitor, peste 3-5 ani, si subliniaza ca situatia in industria telecom va fi una foarte diferita de prezent. “Vorbim de structura companiilor, chiar si companiile in sine, serviciile. Te las pe tine sa iti imaginezi. Romtelecom si Cosmote vor exista, evident, si vom fi numarul unu, intr-o pozitie sustenabila. Vrem de asemenea sa cream produse si servicii noi”. Ii promit ca o sa il confrunt peste trei ani, zambeste. Pericolul cel mai mare este de a lua decizii importante prea incet, mai spune el.

      In timp ce ne pregatim sa plecam, vorbim despre concedii (doar este vara, nu?) si aflu ca Beckers viziteaza des si Franta, tara unde are si un apartament, insa, in continuare, locurile sale preferate raman in Asia, continent pe care l-a vizitat inca din tinerete. Plec deci cu senzatia ca Nikolai Beckers este exceptia care confirma regula – un german precis, calculat, care isi alege cuvintele bine, dar care zambeste mult, apreciaza arta si are un spirit ludic bine dezvoltat. Ramane de vazut daca planurile sale la conducerea Romtelecom si Cosmote se vor realiza si in ce masura liderul din spatele acestor companii le va influenta si personalitatea.

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Alex Goaga
      Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea IT & C »



      Setari Cookie-uri