La 35 de ani, Adrian Nicolae conduce Trenkwalder, una dintre marile agentii de recrutare pentru munca temporara. A fost numit CEO in urma cu cateva luni, dupa 7 ani de munca in aceeasi companie. In randurile care urmeaza a povestit pentru wall-street.ro cine sunt romanii care accepta sa fie plimbati de la companie la companie si care este marele handicap al Romaniei.

Cand mi-a spus ca vrea sa luam lunch-ul in Shift Pub si nu intr-un restaurant in care sa te lasi pe spate pe scaune tapitate, ma asteptam sa gasesc un manager cu spirit de adolescent, tot timpul pe fuga si care a renuntat de mult la cravata si sacou. Am descoperit in schimb un manager tanar cu o maturitate surprinzatoare, care ofera incredere celor din jur. A ales Shift Pub pentru ca i-a recomandat un prieten, asa cum a intrat si in Trenkwalder pentru ca cineva i-a "vandut" pozitia.

"Am inceput in IT, unde am lucrat 5 ani. Descoperind ca imi place foarte mult sa fac vanzari. Apoi, am avut oportunitatea de a lucra in Trenkwalder. Cunoasteam pe cineva care mi-a vandut foarte bine pozitia si mi-a spus ca este o companie noua care intra in Romania si care este lider de piata in Austria, cu o cota de 70%. Si am zis sa incerc. Am lucrat initial ca manager pentru zona de sud: Bucuresti, Constanta, Galati, Pitesti, Brasov. La sfarsitul lui 2009 mi s-a propus pozitia de director de vanzari, din care am fost reponsabil pentru vanzarile din intreaga tara", mi-a povestit Adrian Nicolae, inainte sa comande o salata la recomandarea unui angajat din local.

Compania, care a incheiat 2013 cu afaceri de aproximativ 30 milioane de euro, are in prezent birouri in 10 orase din tara, 100 de angajati interni si 4.000 de angajati temporari pentru cei 300 de clienti ai Trenkwalder. Fiecare birou al companiei este compus in jurul a doi piloni principali: partea de recrutare si partea de leasing de personal.

"Partea de recrutare, ca sa fim politically correct, inseamna recrutare de white collar. Evident, recrutarea se imparte in doua: pentru studii superioare, pozitii de management si muncitori, pana la pozitii de secretariat. Avem specialisti dedicati pe partea de white si specialisti pe partea de blue. Sunt 40 de oameni care se ocupa de recrutare. Restul de vanzari, sunt 10 persoane care fac vanzari", sustine managerul de 35 de ani.

Media contractelor temporare este undeva la 3 luni. Asa ca la fiecare 3 luni trebuie reinnoit contractul. Intr-un an de zile, Trenkwalder face 12.000-13.000 de contracte. Angajatii sunt ai Trenwalder, dar pusi la dispozitia clientilor. Tot Trenkwalder plateste salariile, insa din banii proveniti de la clienti.

Companiile care cauta angajati temporari sunt preponderent din productie, auto si banking. De obicei, bancile au activitati de scanare, de administrat arhiva si atunci au nevoie de oameni pe perioada determinata.

"Productia este cel mai mare sector la care se si preteaza si care si are nevoie de personal pe perioada determinata. Pentru compania noastra, sectorul de banking este important, sectorul de logistica la fel. Un specific al tarii noastre este acela ca retailul nu are o pondere atat de mare in munca temporara, desi in alte tari sectorul de retail este unul dintre cele mai importante", a mai spus Nicolae.

Un specialist bun isi doreste sa munceasca pe o perioada lunga de timp intr-o companie. Pentru studenti, insa, munca temporara poate sa fie un avantaj foarte mare pentru ca pot sa lucreze, sa vada ce le place si sa vada cum functioneaza o companie in interior, este de parere directorul Trenkwalder.

"Foarte mult timp lumea a fost obisnuita sa aiba un job pe termen nelimitat. Si dintr-o data a aparut un serviciu care iti ofera de lucru, dar pe contracte limitate, nu neaparat pe perioada limitata. In timp, lucrurile s-au schimbat radical, oamenii au inteles modul de lucru si atunci din ce in ce mai multi sunt deschisi pentru un astfel de contract. Angajatii pot astfel sa lucreze pentru mai multi clienti, sunt respectate toate cadrele legale si sunt platiti la timp. Reprezinta un avantaj foarte mare care, poate desi nu este perceput ca atare in Bucuresti, in provincie ramane un lucru normal", a subliniat Adrian Nicolae.

Totusi, clientii au fost la inceput retinuti, dar acum acest lucru s-a schimbat. Inainte de criza, companiile preferau sa angajeze direct pentru ca bugetele nu erau monitorizate atent si nu era presiunea pe costuri care a aparut in timpul crizei. In momentul in care a venit criza, atunci leasingul de personal a devenit un avantaj pentru companii, sustine managerul.

"Inainte de criza exista o abundenta de locuri de munca si atunci nu era o problema doar cu gasirea oamenilor, ci si cu fluctuatia lor. Se gaseau greu oamenii inainte de criza, iar in criza a fost un surplus si a fost mai usor de recrutat. Termenul limita pentru livrarea unui angajat este de 48 de ore. De obicei, nu dureaza mai mult de 5 zile lucratoare pentru prima lista scurta. Vorbim de proiecte de volum si de obicei avem nevoie de 20-30 de oameni pe fiecare proiect. Oamenii respectivi sunt apoi validati de client, care decide daca incepe munca cu ei sau nu", a completat directorul general al Trenkwalder.

In Romania, procentul oamenilor care muncesc temporar este sub 1%, pe cand in Marea Britanie este de 6%, iar media in Europa este de 3%. Chiar si in Ungaria este de 3%, iar Polonia are o medie dubla fata de Romania. "Tarile din Europa de Est au mediile foarte mici. Tarile nordice si Marea Britanie au mediile foarte mari. Sunt foarte obisnuiti sa munceasca pe proiecte. Angajatul isi da seama ca se vinde pe el. Ca sa isi construiasca cariera, nu mai sta 20 de ani in aceeasi companie. In momentul de fata, Trenkwalder are cota de piata de 10% in Romania. Ne plasam astfel pe locul 4", a mai spus CEO-ul agentiei de recrutare.

Cine accepta sa munceasca temporar

Pentru munca temporara, se preteaza joburile de muncitori necalificati si calificati, de exemplu stivuitoristi, sudori sau lacatusi. In Bucuresti sau in imprejurimi sunt usor de gasit candidati, insa la Arad sau Pitesti este mai greu, spune Adrian Nicolae.

"Companiile prefera sa apeleze la o agentie care ofera candidati decat sa isi caute singure. De exemplu, in auto, daca banda de cablaje este oprita un minut, compania poate pierde 50.000 de euro. Asta inseamna foarte multi bani", explica managerul.

Ce se intampla cu angajatii atunci cand se termina un proiect

"Pentru ca lucram cu mai multe companii, este relativ usor sa-i ducem in alta parte. Depinde foarte mult de ce isi doresc oamenii. Sunt oameni care isi doresc aceasta posibilitate. Multi dintre angajati sunt din mediul rural. De exemplu, daca o companie are activitate langa Bucuresti, atunci este mai usor sa atragi oameni din localitatile adiacente pentru ca din oras nu vin", mai spune Nicolae.

De asemenea, multi dintre oamenii din mediul rural accepta un contract temporar pentru ca prefera sa munceasca la camp primavara sau toamna. Compania face campanii in sate, in colaborare cu primariile, pentru a informa si a atrage oamenii sa munceasca. Si primariile au interesul sa angajeze oamenii din sat.

"Chiar daca lucreaza temporar, oamenii isi pot gasi un alt proiect rapid pentru ca piata este foarte deschisa si se fac multe angajari. In banking, sunt preferati tinerii pentru ca este o munca intensa. In plus, tinerii sunt mult mai dispusi sa faca aceasta munca. In momentul de fata, avem 600-700 de angajati cu studii superioare si restul cu studii medii", a adaugat reprezentantul Trenkwalder.

Segmentul de activitati de recrutare pentru munca temporara reprezinta 97% din cifra de afaceri a Trenkwalder. Cand au proiecte mari, companiile prefera sa colaboreze cu mai multe agentii de recrutare.

Mobilitatea inca este o problema in Romania.

Trenkwalder nu recruteaza din Bucuresti pentru alte zone din tara pentru ca oamenii nu sunt dispusi sa se mute. "Mobilitatea inca este o problema in Romania. Oamenii nu sunt deschisi la relocare. Din acest motiv avem birouri locale."

In Romania, multinationalele sunt cele care angajeaza cel mai mult pe perioada determinata, iar firmele mici sunt putin deschise la aceasta posibilitate. "In momentul de fata, avem un singur client cu capital integral romanesc. Cel mai mare handicap in Romania este ca sectorul public nu face recrutari prin agentii. In strainatate, sectorul public este cel mai mare client al agentiilor", spune dezamagit Adrian Nicolae.

IT si pharma, industrii in care angajatii se rotesc intre aceleasi companii

El mai spune ca bugetele companiilor au scazut si ca acestea au preferat sa ceara ajutor extern pentru pozitiile pe care este greu de gasit angajati. Companiile isi doresc oameni entuziasti carora sa le placa sa munceasca, nu neaparat specialisti. "Dar cred ca trebuie sa investesti in angajat si sa creezi un plan de succesiune. Altfel, lucrurile se vor bloca, asa cum se intampla in IT, in pharma, industrii in care angajatii se rotesc intre aceleasi companii", subliniaza directorul agentiei de recrutare.

Potrivit lui, este foarte greu sa fii o companie generalista pentru ca trebuie sa ai un networking foarte bun, sa ai recrutori capabili sa selecteze oamenii potriviti, iar toate lucrurile acestea trebuie facute intr-un timp cat mai scurt. "Cred ca cele mai importante metode de recrutare sunt recomandarile si networkingul. Este foarte important ca o firma de recrutare sa faca ceva diferit fata de ce poate compania respectiva. Un anunt pe site-urile de recrutare il poate da oricine. Daca vorbim de pozitii nisate, atunci vorbim si de recomandari si networking sau chiar headhunting", sustine managerul de 35 de ani.

El crede ca in toate sectoarele este nevoie de angajare, nu doar in IT si nu neaparat specialisti. Trendul este pozitiv si pentru munca temporara, dar si pentru alte pozitii, de aceea companiile angajeaza si o sa angajeze in continuare.

Nu poti sa cresti la nesfarsit salariile.

"In ultimul timp, companiile au pus accent pe beneficii. Nu poti sa cresti la nesfarsit salariile. Totusi, specialistii in productie sunt platiti foarte bine, mai bine decat un inginer cu 3-5 ani experienta. Eu cred ca un tanar ar trebui sa-si doreasca o cariera, dar sa fie si deschis sa accepte un job pe perioada determinata pentru a acumula experienta. Daca stai acasa si astepti sa te sune cineva sa te angajeze pe o pozitie de manager, categoric nu se va intampla", sustine directorul.

Managerul se asteapta ca Trenkwalder sa urce cat mai aproape de locul 1, mai ales ca profitul a crescut cu 10% in acest an fata de 2013. Adrian Nicolae mai spune ca este inspirat in business de Steve Jobs, cu care i-ar fi placut sa iasa la masa pentru ca a fost un manager neconventional si tocmai acest lucru i-a permis sa exceleze. In timpul liber si cat poate de des, Adrian Nicolae face trasee montane, uneori impreuna cu sotia si copilul de 5 ani.

Nota de plata

Tagliatele Arabiata: 27 lei

Salata Shift: 28 lei

Salata Caesar: 23 lei

Fresh portocale: 24 lei

Limonada: 13 lei

Total: 115 lei

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri