Un autocar in care se aflau 28 de romani s-a rasturnat luni dimineata, in localitatea Mako din Ungaria, aproape de granita cu Romania, pe autostrada M43, au declarat surse din Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit surselor citate, accidentul a avut loc in jurul orei 09.30, dupa ce autocarul, care mergea pe autostrada M43, spre Romania, s-a inclinat pe o parte si s-a rasturnat. In urma accidentului, au fost ranite mai multe persoane, insa niciuna nu este decedata, scrie Mediafax.

Din primele informatii rezulta ca in autocar erau 28 de romani, insa numarul exact al pasagerilor va fi stabilit in urma verificarilor. La fata locului s-au deplasat mai multe echipaje de anchetatori si de interventie ale autoritatilor maghiare. Un alt accident in care a fost implicat un autocar care transporta romani a avut loc duminica dimineata, in Bulgaria. Autocarul - in care se aflau 27 de romani, dintre care doi soferi, care veneau spre Romania din Turcia, de la Kusadasi - s-a rasturnat in Pasul Republika din Bulgaria, intre localitatile Gurkovo si Veliko Tarnovo, zona muntoasa din tara vecina.

In urma accidentului din Bulgaria, o persoana a murit si alte sase au fost ranite grav, fiind aduse cu elicoptere in Bucuresti si internate la Spitalul Floreasca. Celelalte persoane care se aflau in autocarul implicat in accident au fost aduse in tara cu un alt autocar, pus la dispozitie de firma transportatoare. Dupa ce au ajuns in tara, 16 dintre acestea au mers, duminica, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti pentru investigatii. Trei dintre acestea au fost internate, dintre care doua au ramas doar 24 de ore, pentru supraveghere si vor fi externate luni.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, din primele informatii furnizate de autoritatile bulgare, autocarul nu a adaptat viteza la conditiile meteo si, intr-o curba, a pierdut controlul directiei de mers si s-a rasturnat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri