Oameni foarte ocupati, cu venituri peste medie, ba chiar dintre cei mai bogati 500 de romani. Pe toti ii uneste acelasi lucru…vor sa isi gaseasca jumatatea si nu mai au timp. Tocmai de aceea, doua tinere au lansat in 2009 Umbrella for Two, prima agentie de matchmaking din Romania, adica o companie dedicata celor care isi doresc sa aiba o relatie stabila, dar nu au timp sa caute persoana potrivita.
Oana Totora s-a gandit sa lanseze aceasta companie dupa ce a vazut ca prietenii si cunoscutii sai care aveau peste 30 de ani si care petreceau mult timp la serviciu aveau dificultati in a-si gasi o persoana cu care sa se intalneasca si cu care sa aiba o relatie stabila.

Pe de alta parte, experienta o ajuta. Tanara in varsta de 32 de ani este de profesie economist, dar are un masterat in management resurselor umane. De altfel, din 2004 a lucrat numai in zona de resurse umane, in companii precum Lugera&Makler, Ernst & Young si InBev Romania, unde s-a ocupat de recrutare si head hunting, managementul performantei, comunicare interna, training si dezvoltare.

100.000 de euro din servicii de matchmaching si heart hunting

Astfel, in septembrie 2009 a fondat alaturi de Maria Claudia Ulici (38 de ani) Umbrella for Two, o agentie care anul trecut a ajuns la un business de circa 100.000 de euro. Pentru zona de core business (partea de matchmaching si heart hunting) mai lucreaza doua persoane, iar restul activitatilor sunt externalizate.

In prezent, agentia are o baza de date cu circa 500 de clienti, numarul de femei fiind mai mare decat cel al barbatilor. Majoritatea clientilor au varste intre 30 si 45 de ani.

“Ca medie, pana in 35 de ani, avem mai multi clienti barbati, dupa 35 de ani sunt mai multe femei. La polul opus, colaboram destul de rar cu femei sub 30 de ani si urcam media de varsta pentru barbati. Cel mai in varsta client are 59 de ani”, a declarat Oana Totora, managing partner al Umbrella for Two.

Pe de alta parte, in privinta profesiilor, in jur de 40% dintre clienti sunt ingineri, 35% economisti, iar restul au profesii liberale, fiind avocati, medici sau psihologi. In ceea ce priveste locul de munca actual, 32% sunt antreprenori ori au o profesie liberala, 35% lucreaza in companii pe functii de specialist senior, middle ori top management, iar 28% in domeniul financiar-bancar.

Ce inseamna matchmaching? Cat platesti si cat dureaza sa iti gasesti persoana potrivita?

“Principalele motive pentru care oamenii nu reusesc sa isi gaseasca o persoana potrivita dupa o anumita varsta sunt cercul social, mai exact imposibilitatea de a intra in contact cu persoane noi, disponibile si asa cum si le doresc, concentrarea excesiva pe viata profesionala si asteptarile pe care le au. In general este vorba despre oameni care stau la serviciu 10-12 ore. Timpul si concentarea pe munca este unul dintre factori, dar este si o cauza. Oamenii aleg sa se concentreze pe profesie si dupa 30 de ani viata sociala incepe sa se stabilieze. Incepi sa ai aceiasi prieteni, iar, la birou, cei mai multi oameni spun ca nu depasesc o anumita bariera”.

Preturile pentru serviciile oferite de Umbrella for Two sunt personalizate si costa intre 350 si 2.500 de euro pe an. Daca pentru 350 de euro sunt oferite servicii clasice de matchmaching (de cautare a unui profil potrivit in baza de date), in schimb suma maxima include pachete de cautare, de heart hunting.

“Prin heart hunting, "iesim la vanatoare" pentru clienti, mergem in cluburi, la evenimente. Practic, clientii externalizeaza catre noi cautarea. In general, barbatii isi aleg acest profil”, mai spune Totora.

In general, procesul de matchmaching include in prima faza o discutie de trei ore, de cunoastere a clientului.

“In aceasta etapa, vrem sa aflam cine esti, ce stil de viata ai, ce preocupari ai, cum iti imparti viata intre partea profesionala si cea personala, ce stil de relatie cauti, ce vrei de la o relatie. De asemenea, avem nevoie de un act de indentitate si de ultima diploma de studiu ca sa fim siguri ca datele sunt reale”, afirma Totora.

Apoi, clientii noi sunt introdusi in baza de date si se cauta o persoana potrivita.

Noi incercam sa gasim persoana potrivita pentru zona spirituala si cea rationala. Chimia este la indemana clientului

“Cand iti cauti un partener te uiti la trei zone: zona fizica care tine foarte mult de chimie, zona rationala care tine de statut, educatie, profesie, stil de viata si cea spirituala care se refera la credinte, principii, valori, este zona soft, cu personalitate. Noi incercam sa gasim persoana potrivita pentru zona spirituala si cea rationala. Chimia este la indemana clientului”, mai spune antreprenoarea.

Ulterior, cand sunt gasite doua persoane care se potrivesc, acestora li se prezita poze si filme scurte, urmand ca apoi sa decida daca vor sau nu sa se si intalneasca.

Nu exista o medie de timp in care unui client i se poate gasi o persoana care sa i se potriveasca. Au fost si cazuri foarte rare in care durata a fost de o saptamana, dar si de clienti pentru cautarea a durat aproape un an.

“Depinde foarte mult de asteptarile pe care le au. Daca sunt cerinte mai restrictive, cautarea poate sa lucreze si luni de zile. De exemplu, la un moment am avut un client care si-a dorit o persoana cu MBA, care sa cunoasca doua limbi straine si sa cante la pian. I-am gasit pana la urma, dar a durat mai bine de 11 luni si ceva. De asemenea, sunt oameni care isi doresc profile deosebite din zona artistica, vor persoane din zona muzicala, iar ei lucreaza in companii obisnuite. Cel mai mult, am avut un contract care s-a prelungit si a durat doi ani. Am avut si un caz de o saptamana, dar a fost o exceptie. Nu exista o medie. Un contract de un an se poate concretiza intr-o relatie sau nu. Rolul nostru este sa livram profile conform asteptarilor si mai departe sa–i consiliem timp de un an. Dar reactia lor fata de profile si ce fac mai departe dupa acel an de contract este decizia lor”, afirma Totora.

Cel mai dificil: ajustarea asteptarilor clientilor

De altfel, antreprenoarea adauga ca cel mai dificil lucru este chiar partea de ajustarea a asteptarilor clientilor.

“Au de ales: ori se ajusteaza la ce exista ori asteapta in continuare un profil precum si-l doresc. Fiecare caz in care reusim sa schimbam sau sa ajustam asteptarile unui client este un succes real, pentru ca sunt destul de putine astfel de cazuri. Pot sa-i faci sa fie de acord cu tine si sa mearga la intalnire cu persoanele pe care le recomandam, dar raman ancorati in asteptarile lor si saboteaza relatia. De exemplu, avem clienti care merg la intalnire si apoi spun <<Da, am mers, este o persoana minunata, am vorbit 3 ore, dar nu vad niciun viitor>>. Desi, de cealalta parte, era un da ferm. Ar trebui sa persevereze, sa incerce cel putin un an de zile, noua ni se pare putin uneori un an. Dar este o perioada in care pot trage niste concluzii daca vor”.

Pentru acest an, Totora mizeaza pe o crestere a businessului de circa 20% fata de anul trecut, cand companie a avut venituri de circa 100.000 de euro. Antreprenoarea nu a oferit informatii despre profitul inregistrat anul trecut si nici o estimare pentru 2013. In urma cu doi ani, compania a avut profit de circa 2.000 de euro la o cifra de afaceri de aproximativ 25.000 de euro, conform Ministerului de Finante.

“Acum suntem patru angajati, iar singura modalitate prin care am putea creste ca numar ar fi daca ne extindem in alte orase. Timisoara, Cluj, Iasi si Constanta sunt variante pe care le luam in calcul, dar ar inseamna rearanjarea vietii noastre”.

Primii clienti: expati ori romanii care au stat mult timp in strainatate

Cei mai multi clienti ai companiei sunt din Bucuresti.

“Primii clienti pe care i-am avut au fost expati ori oameni care au trait destul de mult in strainatate. Exista inca o reticenta. Mentalitatea noastra este de a nu discuta deschis ca suntem singuri, exista foarte multe prejudecati. In Romania, daca discuti despre faptul ca esti o persoana singura ti se pune o eticheta. Pe de alta parte, femeile sunt mult mai deschise sa iasa, sa actioneze, in timp ce barbatii au ramas inca inchisi si intreprind mai putine actiuni. De asemenea, cand vin la noi, femeile precizeaza stabilitatea printre primele lucruri pe care cauta, in timp ce barbatii cauta destul de mult chimie, tind sa dea intaietate atractiei. Femeile pot fi ceva mai indulgente, merg pe o constructie a chimiei”.

Totodata, antreprenoarea adauga ca tipul de clienti care apeleaza la serviciile agentiei spun foarte rar ca vor sa se casatoreasca.

“Merg pe ideea de relatie stabila care poate sau nu sa se concretizeze intr-o casatorie. Actul in sine deja nu mai are valoare atat de mare, clientii sunt dispusi sa faca copii inclusiv intr-o astfel de relatie stabila, nu mai conditioneaza aparatia copiilor de casatorie. Dar, avem si clienti care s- au casatorit si care au copii. Unul dintre ei are doi ani”, explica Totora.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri