O mişcare politică americană şi-a anunţat intenţia de a prezenta un candidat independent, care, potrivit democraţilor, ar putea să împartă baza de alegători la alegerile prezidenţiale din noiembrie, în care Joe Biden ar urma să se confrunte cu republicanul Donald Trump, potrivit Agerpres.

O organizaţie de centru numită "No Labels" ("Fără etichete"), care se descrie drept "o mişcare naţională a americanilor de bun simţ", a declarat că va începe un proces de selecţie pentru candidatul său săptămâna viitoare.

"No Labels" nu a comunicat încă numele niciunui potenţial candidat, iar presa americană a informat că mai mulţi politicieni care aveau legături cu mişcarea au renunţat să candideze.

Însă democraţii şi-au exprimat în secret teama că "No Labels" îi va îndepărta pe alegătorii indecişi de candidatul lor, Joe Biden, ceea ce ar putea aduce beneficii rivalului Donald Trump.

"Chiar dacă ne-am întâlnit virtual, emoţia şi dorinţa lor de a aduce împreună această naţiune divizată a traversat ecranul", a declarat Mike Rawlings, lider al "No Labels", într-o declaraţie publicată în urma întâlnirii cu membrii organizaţiei.

"Aceşti cetăţeni cred că este vorba de o cauză justă şi că "No Labels" ar trebui să le ofere americanilor ceea ce îşi doresc, o altă opţiune", a adăugat Rawlings în comunicatul de presă, asigurând că 800 de delegaţi au votat "aproape unanim" în favoarea prezentării unui candidat pentru funcţia de preşedinte al SUA.

Ryan Clancy, responsabil de strategia organizaţiei, a declarat vineri pe X că "Fără etichete" a fost fondată în 2009 de Nancy Jacobson, care în trecut a fost responsabilă cu strângerea de fonduri pentru Partidul Democrat şi este acum fondatoare şi CEO al organizaţiei cu sloganul "Nu la stânga. Nu la dreapta. Înainte".

Pe site-ul ei, Nancy Jacobson se prezintă ca o soluţie pentru numeroşii alegători care nu sunt mulţumiţi că au de ales între Joe Biden, 81 de ani, şi fostul preşedinte Donald Trump, 77 de ani.

Sursa foto: Facebook / No Labels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri