Fie ca vrem, fie ca nu - tehnologia mai da si ea rateuri. Si asta se intampla cand volumele mari si cererea pentru anumite produse sunt excedentare sau cand o banala piesa care se defecteaza joaca un rol decisiv in hotararea de a duce produsul intr-un service autorizat.
In Romania sunt zeci poate chiar sute de astfel de service-uri ale tuturor marilor branduri prezente pe plan local care se ocupa atat de asigurarea unei bune functionari in timpul perioadei de garantie cat si post-garantie - contracost. Dar la cat se poate ridica pretul interventiei pe un anumit dispozitiv defect? Acest lucru am incercat sa-l aflam de la specialistii in domeniu, intr-o analiza wall-street.ro.

In mod normal, in cazul in care un produs este in garantie, service-ul trebuie sa preia solicitarea clientului si sa o rezvolve in termenul legal, clientul fiind scutit de plata interventiei. Situatia se schimba in momentul in care produsul depaseste termenul garantiei.

Orice produs iesit pe usa fabricii dispune de un termen de 5 ani de suport tehnic de la orice vendor (producator - n.red), ceea ce se traduce prin asigurarea pieselor de schimb pe parcursul acestei perioade. Asadar, pe langa garantia tehnica oferita de producator (12-24 luni), clientul poate beneficia, indiferent de producator, de o garantie suplimentara de trei ani - separata de garantia tehnica - prin intermediul careia va putea primi piese de schimb pentru un anumit produs.

Una din gamele de produse cu rulaj foarte mare sunt laptop-urile, care pot intampina probleme de functionare.

Placa de baza si display-ul, cele mai costisitoare componente

Atat placa de baza cat si ecranul unui laptop sunt doua din cele mai costisitoare componente care se regasesc pe un astfel de dispozitiv.

“Display-ul unui laptop si placa de baza a acestuia sunt cele mai scumpe componente, putand ajunge sa reprezinte circa 2/3 din valoarea totala a unui notebook. La fel se intampla si in cazul unui service post-garantie pentru un astfel de produs. Spre exemplu, la un laptop in valoare de circa 1.000 euro, remedierea unei astfel de probleme poate costa chiar si 700 euro”, explica Viorel Grigore, seful departamentului tehnic din cadrul service-ului System Plus, unul din service-urile autorizate ale producatorilor HP si Dell cu activitate in Bucuresti asigurand mentenanta pentru peste 90% din echipamentele celor doua branduri.

Ciudat este insa ca la momentul achizitionarii unui astfel de produs clientul se orienteaza mai mult spre facilitatile pe care le ofera un astfel de produs (procesor, memorie, placa video - performante, dar si mobilitate).

“Solutionarea unei probleme la nivelul placii de baza presupune schimbarea intregii placi defecte cu una noua, care este comandata de la fabricile fiecarui producator. Remedierea unui laptop poate dura in functie de problema pe care o are, dar si de durata cu care soseste componenta necesara, insa nu mai mult de 30 de zile”, mai spune Grigore.

In termeni de business, compania System Plus, infiintata in 1992, a raportat la nivelul anului 2011 afaceri de 48 milioane lei (11 milioane euro)

Ecranul unui televizor, 80% din valoarea sa

Inlocuirea unui ecran defect cu unul nou in perioada de post-garantie poate fi o aventura pentru un client, acesta renuntand la efectuarea unei remedieri in schimbul achizitionarii unui dispozitiv nou.

“Remedierea post-garantie nu mai renteaza intrucat preturile produselor de profil au scazut foarte mult. Ecranul unui televizor cu tehnologia LCD poate costa si pana la 80% din valoarea televizorului, iar oamenii cand aud de suma renunta imediat”, spune Gheorghe Ionita, tehnician in cadrul Altheo, service autorizat Sony si Panasonic.

La o analiza mai amanuntita, un televizor LCD dispune de o garantie tehnica de circa 24 luni, ceea ce inseamna ca deja un televizor achizitionat in vara anului 2010 ar ramane teoretic fara garantie.

Preturile din acea perioada nu difereau foarte mult cu cele din prezent, tehnologiile insa da.

1.000 lei, schimbarea unui ecran pentru un LCD in valoare de 1.300 lei


Daca in 2010 la standurile magazinelor de profil LCD-urile erau la mare cautare, televizoarele 3D fiind mult prea scumpe, astazi situatia s-a mai schimbat. Televizoarele cu iluminare tip LED au luat treptat locul LCD-urilor clasice care consumau mult mai multa energie, iar dispozitivele 3D au devenit mult mai accesibile.

Astfel, daca pretul unui LCD standard de 81cm era de 1.300 lei, in prezent, doar remedierea display-ului ar costa peste 1.000 lei, suma la care se pot gasi pe piata locala televizoare echipate cu noile tehnologii.

Conform tehnicianul service-ului Altheo achizitionarea unui produs nou in schimbul repararii celui vechi pare sa fie o afacere mai buna, avand in vedere costul extrem de mare al livrarii unor componente.
Oamenii renunta cand afla costul unei reparatii

Aceeasi opinie o impartaseste si Gabriel Dicu, inginer in cadrul ESD-ROM, service specializat pe echipamentele audio si video ale celor mai mari producatori de profil.

„Daca pretul reparatiei depaseste 60-70% din pretul aparatului, clientul renunta la repararea lui. Chiar si asa, daca aparatul nu mai este in garantie, merita aducerea lui intr-un service autorizat pentru o diagnosticare chiar daca aceasta este contra cost. Tehnicienii din centrele autorizate au experienta la repararea lor si acces la documentatii sau solutii service”, este de parere Dicu.

Potrivit acestuia, cea mai scumpa reparatie in service din ultimele luni a fost un televizor LCD (model 42PFL9632D) caruia a trebuit sa ii fie schimbate invertoarele, suma ce s-a ridicat la 570 lei.

„Am avut si cazuri in care clientul a platit reparatia produsului chiar daca acesta esra in garantie. Defectul nu era din vina producatorului(spart, contaminare cu lichide sau supratensiuni de curent)”, a mai precizat Gabriel Dicu, inginer ESD-ROM.

Electronics Suport Division (ESD-ROM) a incheiat anul 2011 cu afaceri de circa 6,5 milioane lei (1,5 milioane euro) si a raportat un profit de circa 200.000 lei.

Inlocuirea ecranului si carcasei unui iPad 3, jumatate din pretul tabletei

Catalin Andrei, proprietarul service-ului Mondo GSM sustine ca de curand a primit o tableta iPad 3 la reparatie a carui ecran si carcasa au fost distruse dupa ce aceasta ar fi cazut de la etajul al unui imobil.

„Un client a venit cu un iPad 3 de 32GB, varianta cu 3G - crapat in urma unui soc suferit de la etajul doi al unei locuinte. Inlocuirea touch-ului, a ecranului LCD si schimbarea carcasei ridicandu-se la circa 1.500 lei, iar schimbarea acestora nu a durat mai mult de patru ore”, sustine Andrei.

In ceea ce priveste telefoanele mobile, proprietarul Mondo GSM este de parere ca 7 din 10 telefoane care intra in service prezinta contact cu un mediu lichid, cele mai noi gadget-uri fiind echipate cu un senzor de umiditate care poate depista acest lucru.

„Reparatia unui iPhone 4 scapat in apa sau care a luat contact cu un mediu umed poate costa intre 400-500 lei, in functie de gravitatea problemei”, mai spune acesta.

Cat despre inlocuirea touchscreen-ului si a ecranului LCD daca acesta a fost spart/crapat pretul porneste de la 300 lei (pentru un iPhone4) si de la 350 lei (pentru un iPhone 4s).

1.000 lei, schimbarea display-ului pentru Samsung Galaxy S3

Inlocuirea unui display crapat pentru Samsung Galaxy S3, unul din cele mai asteptate telefoane ale acestui an poate ajunge si la 1.000 lei, in timp ce schimbarea ecranului Galaxy S2 poate atinge chiar si 800 lei, in conditiile in care pretul unui astfel de telefon porneste de la 1.800 lei, este de parere Gabriel Zanfirescu, proprietarul Mobitel Service.

Managerul service-ului telecom a facut pentru wall-street.ro si o lista a situatiilor in care telefonul mobil isi poate pierde garantia data de producator:

- Telefoanele noi sunt dotate cu elemente de siguranta, etichete - mai exact - care atunci cand intra in contact cu umezeala capata o culoare rosiatica, ce indica prezenta unui mediu umed, fiind unul din semnele clare ca telefonul si-a pierdut garantia;
- Cand este zgariat in urma unui soc mecanic (carcasa zgariata);
- Prezenta unor semne vizibile de uzura;
- Lamele de la baterie sunt rupte/indoite;
- Conectorii de la baterie sunt rupti.

Foto: masdika.blogspot


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri