De multe secole, in spatele zidurilor abatiilor, calugarii belgieni produc bere. Acest produs reprezenta in trecut o alternativa sigura la apa ce putea fi contaminata si o sursa nutritiva in perioadele de post. Acum, Affligem este una dintre ultimele 22 de beri de abatie certificate ramase in lume, lansata in urma cu cateva luni si in Romania.

Abatia Affligem nu a fost intemeiata de calugari, ci de un grup de razboinici. Plini de remuscari fata de viata violenta pe care o duceau si hotarati sa-si dedice existenta celor nevoiasi, acestia s-au intors acasa in regiunea Affligem, unde, pentru o perioada de timp, au trait ca eremiti intr-o cabana mica de lemn. In tot acest timp, au visat ca intr-o buna zi sa construiasca o abatie a lor. In 1074, cu permisiunea arhiepiscopului de Köln, cavalerii au infiintat si inceput constructia abatiei in varful unui deal din Affligem. In 1085, cavalerii si-au vazut visul implinit, fiind numiti calugari ai ordinului Benedictin. De-a lungul secolelor XII si XIII, abatia Affligem a prosperat, oferind adapost pentru 200 de calugari si intemeind inca opt abatii in jurul sau.

De-a lungul anilor, in jurul abatiei au aparut o ferma, o moara, o brutarie, o fabrica de lactate, o cultura de hamei si desigur,o berarie. La inceputurile abatiei, berea a fost produsa in folosul calugarilor; insa aceasta a devenit bine cunoscuta in zona datorita hameiului de calitate adus de catre negutatorii englezi. Reteta a fost transmisa din generatie in generatie. Pe fiecare sticla de Affligem se regaseste blazonul abatiei: sabia Sfantului Pavel, alaturi de cheile asezate in forma de cruce ale Sfantului Petru.

In prezent, in manastire mai locuiesc doar 12 calugari, dintre care cel mai tanar are peste 60 de ani. Berea nu mai este produsa in cadrul abatiei, existand o unitate de productie separata in satul Opwijk, in apropiere de Affligem. Din anul 2000 berea se afla in portofoliul Heineken, producatorul semnand un acord pe o perioada de 75 de ani. Acest contract presupune ca orice modificare la nivel de aspect, reteta si extindere a gamei de bere sa obtina aprobarea calugarilor. Acestia primesc in schimb un anumit procent din vanzari, reprezentand drepturi de autor, bani pe care ii folosesc in scop caritabil.

In beraria din Opwijk lucreaza “la foc continuu”, de luni pana sambata, 17 angajati. Capacitatea de productie este de 250.000 de hectolitri, planurile vizand o crestere de 10% in 2015 si 2016. In fabrica are loc doar activitatea de productie a berii Affligem, imbutelierea realizandu-se in alte locatii din cauza restrictiilor privind pozitionarea unitatii (in centrul satului). In prezent, Affligem ajunge in 75 de orase din 30 de tari. Inainte de relansarea imaginii, berea era prezenta pe doar 10 piete, potrivit lui Jacob Linden, manager de dezvoltare Affligem.

Cea mai mare piata de desfacere este Franta. In Romania, berea a fost lansata in acest an, in prezent fiind distribuita in peste 200 de locatii HoReCa si in marile retele de retail. Daca in HoReCa pretul unei sticle poate ajunge la 16 lei, in retail acesta variaza intre 7 si 8 lei.

“Trendul berilor artizanale a inceput in anii 1900, in SUA. Insusi Obama a cerut sa aiba propria bere la Casa Alba. Recent am primit vizita unor proprietari de baruri din Romania care au fost interesati de tehnica de producere a berii Affligem. Piata berii artizanale creste, cea mai mare crestere in SUA, in tarile in care exista o traditie in producerea acestei beri consumatorii tind sa imbratiseze mai repede acest gen de bere”, spune Linden.

Procesul de productie al berii implica o a doua fermentatie care are loc chiar in sticla si care adauga mai multa savoare, carbonatare si tarie. Apa este extrasa din puturile proprii, inlaturandu-se continutul de saruri minerale si adaugandu-se calciu. Se foloseste malt din orz de vara, care in mod natural are un continut ridicat de amidon ce imprumuta berii aroma de nuca si vanilie. Hameiurile folosite reprezinta un mix unic in Europa de hameiuri pentru aroma - Spalte, un hamei nobil din Germania cunoscut pentru valoarea lui amara mica si aroma condimentata; Saaz, un hamei pentru berile Pilsner, traditional din Cehia, cu aroma ierboasa si pamantoasa; Savinski Golding, o varietate traditionala din Slovenia, cu o puternica aroma de hamei. Drojdia folosita pentru berea Affligem confera o aroma de banana si condiment.

In Romania, volumul pietei berii a atins doar 7,3 milioane hl pe primele sase luni ale anului, in scadere cu aproximativ 9% fata de cel inregistrat in aceeasi perioada din 2013. Consumul pe cap de locuitor a atins valoarea de 81 de litri, in linie cu cel din 2005-2006, cand romanii consumau in jur de 84 de litri de bere. Valoarea este net inferioara fata de nivelul record atins in 2008, de 99 de litri per capita, in timp ce consumul de bere era de 20,2 milioane de hectolitri.

Heineken este cel mai mare producator de bere din Europa si al treilea din lume in ceea ce priveste volumul. Compania este prezenta pe piata locala prin brandurile Heineken, Ciuc Premium, Ciuc 0.0, Ciuc Natur Radler, Silva, Silva Dark, Golden Brau, Golden Brau Non-Alcoholic, Neumarkt, Bucegi, Affligem (import), Desperados (import), Edelweiss (import), Zipfer (import), Amstel (import), Birra Moretti (import), Krusovice (import), Foster’s (import), Strongbow (import), Sol (import), Gösser, Schlossgold, Gambrinus, Harghita si Hategana. Producatorul detine 4 fabrici in Romania, la Miercurea-Ciuc, Constanta, Craiova si Targu- Mures si peste 1.100 angajati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri