Dupa ce in octombrie 2015, Fiat a adus in Romania primul program de car sharing, o luna mai tarziu, o firma din Cluj a lansat serviciul pe plan local, cu asteptari mari, si anume, un timp mediu de inchiriere pe zi de 90 de minute, apropiat de cel al companiilor din Viena, de 120 de minute.

Deocamdata, la Cluj, timpul mediu de inchiriere pe zi al unei masini Pony Car Sharing este de 30-40 de minute.

Clientii din Romania par atrasi de ideea de car sharing, chiar daca numarul lor este destul de mic. Ei prefera sa inchirieze mereu aceeasi masina, sa o alimenteze pentru a primi minute in plus, sau chiar sa mearga la spalatorie. Exista si clienti la polul opus, care nu acorda o asa de mare atentie serviciului si incalca regulile, cum ar fi lasarea masinii in afara parcarilor publice sau conducerea dupa ce au consumat alcool.

Tinerii intre 21 si 23 de ani au fost soferii cei mai neglijenti, iar majoritatea accidentelor cu masini inchiriate pe termen scurt au fost facute de catre acestia. Pentru a limita pagubele, Pony Car Sharing a decis sa urce limita de varsta a clientilor la minim 23 de ani.

La Cluj, compania are o flota de 50 de automobile (VW Up si Smart for two), iar anul acesta a decis sa vina si la Bucuresti, pentru a incerca o noua abordare a business-ului.

In Capitala, Pony Car Sharing vrea sa aiba pana la sfarsitul anului numai modele BMW i3 (electrice si range extender), care vor fi luate si lasate in acelasi loc, spre deosebire de Cluj, unde masinile pot fi lasate oriunde in centrul orasului. In total, compania va achizitiona 15 masini BMW i3 care vor putea fi inchiriate in Bucuresti si Cluj.

"BMW i3 s-a dovedit o alegere foarte interesanta pentru programele de car sharing din Europa de Vest si Statele Unite. Prin programul DriveNow, mai bine de 150.000 de clienti au avut posiblitatea sa conduca electric, acoperind deja peste trei milioane de kilometri”, a spus Dana Popescu, manager BMW i Romania.

Pentru inceput, la Bucuresti, serviciul de car sharing se adreseaza mediului de business pentru deplasarile zilnice de serviciu de la birou.

"Vrem sa oferim o alternativa la automobilele din flota proprie a companiilor. Obiectivul nostru este sa asiguram un cost lunar sub nivelul unei rate de leasing. Consideram ca serviciul are potential de dezvoltare pentru Bucuresti si luam in calcul sa construim formule asemanatoare si pentru complexele rezidentiale de la marginea Bucurestiului. Dupa orele de program si in weekend masinile vor putea fi folosite si in sistem privat”, a declarat Demis Ghindeanu, unul din fondatorii Pony.

La Cluj, in primele 6 luni de la lansarea serviciului, Pony Car Sharing a inregistrat un numar de peste 2.500 de useri care au efectuat peste 15.000 de curse.

In Bucuresti a fost deschisa prima statie de incarcare de mare putere

In urma cu 3 saptamani, in Baneasa Business & Technology Park a fost inaugurata cea mai puternica statie publica de incarcare electrica din Bucuresti. Statia de incarcare este pusa la dispozitia tuturor utilizatorilor de masini electrice.

BMW i3

„Avem in plan ca in perioada urmatoare sa lucram la instalarea altor statii, cu focus pe zone urbane”, a declarat Dana Popescu, manager BMW i Romania.

Programul de teste de business car sharing la Baneasa Business and Technology Park s-a desfasurat pe o perioada de trei saptamani, gratuit, pentru companiile prezente in cladirea de birouri. Pe aceasta perioada s-au inscris in program peste 60 de persoane si au fost efectuate peste 200 de curse.

BMW i3 este modelul electric cu cea mai mare autonomie disponibil pe piata din Romania si care beneficiaza si de sustinerea programului „Rabla Plus”, cu o autonomie estimata la o utilizare zilnica la 200 km. O versiune cu o baterie cu o capacitate marita cu 50% a debutat in luna iulie a acestui an.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri