Serbia comemoreaza 15 ani de la inceputul bombardamentelor NATO asupra teritoriului sau, lansate cu scopul de a obliga Belgradul sa inceteze reprimarea separatistilor si civililor albanezi din Kosovo, relateaza AFP, citat de Mediafax.

O serie de evenimente sunt prevazute, inclusiv inaugurarea unui parc, la Belgrad, in memoria a 16 persoane ucise in bombardarea sediului Radioteleviziunii Sarbe (RTS).

In scolile din intreaga tara, o lectie de istorie va fi consacrata marcarii inceputului "agresiunii" asupra Serbiei, iar liderii politici vor depune jerbe de flori in mai multe locuri care au fost bombardate in cursul acestei campanii aeriene care a durat 78 de zile.
NATO a declansat operatiunea la 24 martie 1999 - fara unda verde din partea Consiliului de Securitate al ONU -, in urma refuzului presedintelui sarb de atunci Slobodan Milosevici de a inceta reprimarea gherilei separatiste si civililor kosovari.

Interventia s-a incheiat in iunie, cu retragerea fortelor sarbe din Kosovo, teritoriu care a fost plasat sub administratie ONU.
Potrivit unor date oficiale de la Belgrad, aproximativ 2.500 de civili sarbi au fost ucisi si aproximativ 12.500 raniti in cursul celor 11 saptamani de bombardamente. Organizatia pentru apararea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) estimeaza ca au fost ucisi aproximativ 500 de civili.

Dupa 15 ani, Serbia si Kosovo se afla impreuna pe o cale europeana, dupa ce au incheiat, in aprilie 2013, un acord istoric privind normalizarea relatiilor, sub auspiciile Bruxelles-ului.

Desi Serbia refuza cu indarjire sa recunoasca independenta fostei provincii de sud, Belgradul si-a proclamat in 2008 vointa de a-si imbunatati relatiile cu fosta provincie, cu o populatie majoritar albaneza, ceea ce i-a permis sa deschida, in ianuarie, negocieri de aderare la Uniunea Europeana (UE).

Kosovo a lansat, de asemenea, negocieri privind incheierea unui acord de asociere si stabilizare, prima etapa in apropierea de UE.
Independenta Kosovo a fost recunoscuta de aproximativ 100 de tari, inclusiv de catre Statele Unite si 23 din cele 28 de state membre ale UE.

Sursa foto: Claudiu Vrinceanu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri