Summitul ruso-american la nivel înalt de la Geneva s-a încheiat, a anunţat reprezentantul Casei Albe, informează TASS şi CNN.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a părăsit vila La Grange după negocierile cu liderul rus Vladimir Putin. La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin a susținut o conferinţă de presă.

Summitul preşedinţilor SUA şi Rusiei, Joe Biden şi Vladimir Putin, a durat în jur de trei ore şi jumătate, mai puţin decât se anticipa, inclusiv cu pauza de dinaintea schimbării formatului din unul restrâns în unul extins, potrivit Agerpres.

Discuţia dintre cei doi lideri în format restrâns - doar în prezenţa miniştrilor de externe american şi rus, Antony Blinken şi Serghei Lavrov - a avut loc în sala bibliotecii, la primul etaj al vilei "La Grange", durând aproximativ 1 oră şi 45 de minute, în spatele uşilor închise.

După o scurtă pauză, a început a doua parte a negocierilor, în format extins, în Sala Galbenă din La Grange, cu participarea delegaţiilor. De partea rusă au participat şeful diplomaţiei Serghei Lavrov şi adjunctul său Serghei Riabkov, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, consilierul preşedintelui Putin, Iuri Uşakov, şi şeful Statului Major al Forţelor Armate ruse, prim-adjunct al ministrului apărării, Valeri Gherasimov.

În afară de aceasta, pentru discutarea unor probleme regionale - asupra Ucrainei şi asupra Siriei - la summit au fost invitaţi şeful-adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse Dmitri Kozak şi reprezentantul special al preşedintelui rus pentru reglementare în Siria, Aleksandr Lavrentiev.

Potrivit CNN, din cadrul delegaţiei americane au făcut parte Antony Blinken, consilierul pentru probleme de securitate naţională la Casa Alba, Jake Sullivan, directorul pentru Rusia şi Asia Centrală din cadrul Consiliului pentru securitate naţională al Casei Albe, Eric Green, precum şi secretarul adjunct de stat pentru afaceri politice Victoria Nuland.

Mult aşteptata întâlnire de la Geneva a început cu o scurtă strângere de mână şi câteva remarci ale lui Putin şi Biden şi ale gazdei summitului, preşedintele elveţian Guy Parmelin, care le-a urat celor doi lideri discuţii productive în ceea ce el a numit ''oraşul păcii''.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri