Casa Frumoasa

Dintre cele care s-au inchis, mi-au atras atentia mai mult Carmelo, pe Popa Savu (acolo unde a fost un Basilicum inainte) si La Blanca, la Romana, vizavi de ASE. De La Blanca eram convins ca va avea aceasta soarta, chiar ii prevazusem sfarsitul pana cel tarziu in vara aceasta, intr-un articol scris anul trecut. A fost sa fie toamna… De Carmelo chiar imi pare rau, mai ales ca nici nu i-ar fi trebuit prea mult ca sa devina un restaurant cautat de bucuresteni. Exact acum un an scriam despre ei: “Daca nu va veni repede cu ceva intr-adevar deosebit in farfurie, eu nu-i dau o viata lunga Carmelo-ului. Si mi-ar parea tare rau, pentru ca mi-e drag de locul acela.”. Ca aproape toti patronii de restaurante, si cei de la La Blanca, si cei de la Carmelo s-au concentrat aproape exclusiv si si-au investit toti banii in amenajare si in decoruri, considerand ca asta e mult mai important decat mancarea. Insa nu e chiar asa…

Acesti libanezi au amenajat si au decorat frumosul conac boieresc dupa mintea si gusturile lor. Eu le-am pus nota la “ambianta” dupa mintea si gusturile mele, constient, totusi, ca “gusturile nu prea pot fi sustinute cu argumente”. Insa, eu sunt cel care da notele, pana una-alta.

Meniul de la Al Wady e destul de lung. Mancarea a fost buna si sunt sigur ca pot face si mai mult de atat, daca isi pun in minte. Preturile nu sunt mici deloc, insa raman in limitele rezonabilului.

Dupa o vreme, cineva a luat casa, a curatat-o, a renovat cate ceva si a redecorat-o intr-un fel mai rar vazut in Bucurestiul acelor zile, dupa care a deschis un restaurant acolo, cu un nume care i-a pus in incurcatura pe multi. Era un cuvant putin folosit de catre bucuresteni – Mazagran. Restaurantul acela a pornit cu pretentii mari si chiar si-a castigat o mica faima, in vremurile in care bucurestenii erau mult mai putin pretentiosi decat sunt acum. Mancarea nu era cine stie ce la Mazagran, insa terasa era frumoasa vara si a dus restaurantul o vreme doar pe «spinarea» ei.